Convenția asupra Drepturilor Copilului
Convenția asupra Drepturilor Copilului a fost adoptată de către Adunarea Generala a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989. Convenția a fost asumată și de România prin adoptarea legii Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001).
Până în prezent, Convenția a fost adoptată de 196 de țări, membre ale Națiunilor Unite (cu excepția SUA). Orice stat care semnează și ratifică Convenția se obligă să aplice integral și corespunzător standardele juridice în domeniul promovării și protecției drepturilor copilului.
Convenția privind Drepturile Copilului incorporează, mai mult decât oricare alt document, întreg spectrul drepturilor omului – civile, politice, economice, sociale și culturale cu scopul de a asigura dezvoltarea completa a potențialului copiilor într-o atmosfera de libertate, demnitate și justiție.[1] Convenția definește într-un mod cuprinzător drepturile copilului.
IstoricModificare
Mișcarea de promovare a drepturilor copilului a început în anul 1924, odată cu adoptarea de către Liga Națiunilor Unite a Declarației Drepturilor Copilului elaborata de Eglantyne Jebb, fondatoarea mișcării Salvați Copiii din Marea Britanie. Cu toate acestea, Declarația de la Geneva din 1924 privind Drepturile Copilului nu a avut putere executorie în dreptul internațional, ci mai degrabă a avut un rol orientativ pentru țările membre. La 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat o versiune mult mai extinsă, ca declarația proprie a Drepturilor Copilului, în timpul Convenției privind Drepturile Copilului, adăugând zece principii suplimentare celor cinci principii originale. La 2 septembrie 1990 Convenția a devenit lege internațională.
ConținutModificare
Convenția constă din 54 de articole care se adresează nevoile de bază ale copiilor de pretutindeni precum: dreptul la viață, dreptul de a dezvolta la maximumul potențialului lor, dreptul la protecție față de influențele dăunătoare, dreptul de a fi protejați de abuz și exploatare, precum și dreptul de a participa pe deplin la viața de familie, viața culturală și socială . Cele patru principii de bază ale Convenției sunt non-discriminarea, devotamentul față de interesul superior al copilului, dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare precum și respectul pentru punctele de vedere ale copilului.[2].
RatificareModificare
În noiembrie 2009, 194 țări au ratificat, au acceptat sau au aderat la textul Convenției (cu unele rezerve sau intereptări)incluzând toți membrii ONU cu excepția Somaliei și SUA.[3] [4]
Vezi șiModificare
Legături externeModificare
- Portalul web al Rețelei judiciare Europene
- Textul Arhivat în , la Wayback Machine. Convenției în limba română, așa cum a fost adoptat prin Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001)
ReferințeModificare
- ^ Conventia drepturilor copilului | Copilul.ro
- ^ a se vedea textul Convenției prin comparație cu textul Declarației din 1924 de la Geneva
- ^ Amnesty International USA (2007). Convention on the Rights of the Child: Frequently Asked Questions Arhivat în , la Wayback Machine.. Retrieved 26 November 2008.
- ^ Child Rights Information Network (2008). Convention on the Rights of the Child. Retrieved 26 November 2008.