Criza Suezului

Criza Suezului
Războiul Sinai
(Conflictele arabo-israeliene)
Parte din Conflictul arabo-israelian
Războiul Rece  Modificați la Wikidata

Imaginea înfățișează trupele israeliene pregătindu-se pentru luptă în peninsula Sinai.
Informații generale
Perioadă octombrie 1956martie 1957
Loc Egipt, Sinai și zona Canalului Suez
Rezultat armistițiu ONU.
ocuparea Sinaiului de trupele ONU.

Militare: Victorie a Israelului, Marii Britanii și Franței.
Politice: victorie decisivă pentru Egipt.

Casus belli naționalizarea Canalului Suez de către Egipt
Beligeranți
Flag of Israel.svg Israel
Flag of the United Kingdom.svg Regatul Unit
Flag of France.svg Franța
Flag of Egypt (1953–1958).svg Egipt
Conducători
Moshe Dayan
Charles Keightley
Pierre Barjot
Gamal Abdel Nasser
Abdel Hakim Amer
Efective
175.000 israelieni
45.000 britanici
34.000 francezi
70.000
Pierderi
197 israelieni morți
56 britanici morți
91 britanici răniți
10 francezi morți
43 francezi răniți
650 morți [1]
2.900 răniți
2.000 prizonieri

Criza Suezului, Războiul Canalului de Suez din 1956 sau, pentru Marea Britanie și Franța Operațiunea Musketeer, în lumea arabă, sub unul din numele alternative: Agresiunea tripartită, Războiul Sinaiului, sau Războiul Suez-Sinai, iar pentru israelieni, Campania din Sinai sau Operațiunea Kadesh (Mivtza Kadésh) a fost un război declanșat în timpul Războiului Rece ca urmare directă a hotărârii Conducătorului (în arabă rais) Egiptului, Colonelul Gamal Abdel Nasser, din 26 iulie 1956, de a naționaliza Canalul Suez, proprietate franco-britanică aflată sub control egiptean și respectiv, respingerea ofertei americano-britanice de a construi barajul de la Assuan de pe Nil.

Istoricul conflictuluiModificare

Nasser, după ce a devenit Conducătorul statului, a semnat în 1955 un contract cu Marea Britanie prin care-i permitea să dețină o bază militară și civilă în Suez, contra unui ajutor financiar de 40-60 milioane de dolari pentru dezvoltare, respectiv, pentru construirea barajului de la Aswan.

Interesele în atacarea Egiptului de către Franța și Marea Britanie au fost redobândirea controlului asupra Canalului Suez, iar Israelul cerea încetarea atacurilor unităților neregulate egiptene „fadaiun” contra coloniilor și populației civile israeliene, precum și respectarea dreptului la navigație a vaselor israeliene prin Canalul de Suez.

La 29 octombrie 1955 au fost parașutate unități de elită engleze și franceze lângă orașele Port Said, Port Suez și Ismaelia, pe malul african al canalului, iar Zahal-ul (armata israeliană) a spulberat în 5 zile rezistența armatei egiptene și a ocupat în totalitate Peninsula Sinai, oprindu-se pe malul estic al canalului.

Deși înfrângerea Egiptului a fost totală, intervenția vehementă a Uniunii Sovietice (la 5 noiembrie 1956, U.R.S.S. au dat un ultimatum de retragere imediată a trupelor străine) și, în special, a Statelor Unite (Președintele Dwight Eisenhower) care i-a obligat pe englezi, francezi și israelieni să se retragă. Tratatele semnate vor marca, practic, sfârșitul stăpânirii de peste un secol a celor două state vest-europene beligerante în Orientul Mijlociu. Israelului i s-a garantat libera trecere a vaselor prin canal - garanție care a fost încălcată la prima tentativă - și încetarea acțiunilor fedaiun-ilor - care a fost respectată. În pofida speranțelor americane, Egiptul a intrat total, în sfera influenței sovietice, devenind unul dintre liderii „grupului de state neangajate”. Relațiile dintre Londra și Washington au fost afectate.

Gamal Abdul Naser, Conducătorul Egiptului cu cele 30 de milioane de locuitori, n-a uitat și n-a iertat înfrângerea suferită în fața vecinului său din est, Israel, un stat cu o populație - la vremea respectivă - de numai 4,5 milioane de locuitori și, și-a pregătit revanșa, procedând la refacerea și reînarmarea masivă a armatei, sub îndrumarea specialiștilor sovietici. Noul război arabo-israelian, Războiului de Șase Zile a fost declanșat la 5 iunie 1967, casus belli fiind închiderea de către Naser a strâmtorii Tiran și blocarea acesului israelian la Marea Roșie.

BibliografieModificare

  • Walter Arnstein, Britain Yesterday and Today: 1830 to the Present (Boston: Houghton Mifflin, 2001).
  • Ahron Bregman, Israel's Wars: A History Since 1947 (London: Routledge, 2002). ISBN 0-415-28716-2.
  • Keith Kyle, Suez: Britain's End of Empire in the Middle East (I B Tauris & Co Ltd, 2003). ISBN 1-86064-811-8.
  • Pierre Leuliette, St. Michael and the Dragon: Memoirs of a Paratrooper, Houghton Mifflin, 1964.
  • Aniruddha Pathak - Conquest of Suez Canal.
  • David Tal (ed.), The 1956 War (London: Frank Cass Publishers, 2001). ISBN 0-7146-4394-7.
  • Bertjan Verbeek, "Decision-Making in Great Britain During the Suez Crisis. Small Groups and a Persistent Leader" (Aldershot, Ashgate, 2003).
  • Yergin, Daniel (). The Prize: The Epic Quest for Oil, Money, and Power. New York: Simon & Schuster. ISBN 0-671-50248-4. . Chapter 24 is devoted entirely to the Suez Crisis.

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de criza Suezului

Legături în diferite forme de mass mediaModificare

Format:Conflicte coloniale Imperiul Britanic