Da, mamă

(Redirecționat de la Da, mama)

Da, mamă
de Delia
Lansare29 iunie 2015
FormatCD single, digital download
Înregistrare2015
GenPop rock
Durată3:53
Casă de discuriCat Music

Da, mamă este primul single al cântăreței Delia de pe albumul „Deliria”.[1] Piesa este produsă de către Claudiu Ursache și Alex Cotoi și compusă de către Carla's Dreams, compozitorii hitului „Cum ne noi”. [2] Un mesaj complex ce stârnește controverse, un videoclip pe măsură și un sound cu tendințe rock fac din „Da, mamă” un hit ce reușește să zdruncine showbiz-ul românesc. Melodia stabilește și doboară record după record la nivel național la doar o zi de la lansare. În doar 30 de ore înregistrează 1.000.000 de vizualizări, prima melodie românească ce ajunge la o asemenea performanță. Recordul stabilit de single-ul anterior, „Cum ne noi”, colaborarea devenită hit dintre Carla's Dreams și Delia și anume înregistrarea a 10.000.000 de vizualizări în numai o lună este doborât, „Da, mamă” le înregistrează în doar 19 zile. Un nou record, de această dată în număr de like-uri pe site-ul YouTube, cea mai controversată melodie a verii ajunge prima melodie în limba română ce depășește 100.000 de like-uri.

În topul celor mai vizionate videoclipuri de pe Youtube în România anului 2015, single-ul Deliei se clasează pe locul 2 cu 29.000.000 de vizualizări, iar prima poziție este ocupată de hitul anterior, „Cum ne noi”. [3]

Bazele proiectului

modificare

„Da, mamă” este compusă de compozitorii hitului anterior, Carla's Dreams, și produsă de către Claudiu Ursache împreună cu Alex Cotoi.[2]

Ce spune Delia despre cum a început totul:

„Am fost în studioul Global Records să înregistrez „Cum ne noi” alături de Carla’s Dreams și mi-au arătat și demo-ul acestei piese. „Doar tu poți cânta și asuma mesajul asta”, mi-au spus ei. Și așa a și fost, imediat am înregistrat și ghidul, apoi am așteptat momentul oportun pentru a o lansa.” [4]

Single-ul "Da, mamă" a fost auzit pe 30 iunie 2015 pentru prima dată live la un post de radio, în timpul emisiunii „Morning ZU”.[5] Interpretarea Deliei din studioul Radio Zu a fost înregistrată și postată pe contul oficial de YouTube al radio-ului unde a strâns peste 400.000 de vizualizări într-o săptămână, în prezent având peste 2.000.000.[6]

Videoclip

modificare
 
O scenă din clip în care sunt prezenţi Delia Matache și solistul trupei Carla's Dreams

Înainte de lansarea oficială a clipului pe 29 iunie 2015,[7] un teaser al acestuia a fost încărcat pe contul oficial de YouTube al casei de producție Cat Music. Videoclipul este regizat de către Barna Nemethi avându-l pe Radu Stan ca producător și pe Marius Apopei ca DOP. Stylingul poartă semnătura Andra Moga, make-up artist a fost Alex Abagiu și hair stylist Camelia Negrea.[2] Clipul o prezintă pe artistă într-o ipostază de fată alcoolică și relații toxice. În clip este prezent și solistul trupei Carla's Dreams,autorulul piesei respective. Un real succes încă din primele ore, videoclipul a strâns în doar 30 de ore de la lansare peste 1.000.000 de vizualizări, fiind prima melodie în limba română ce ajunge la un asemenea record, iar în fix două luni înregistrează peste 20.000.000.

Controverse

modificare

Jurnalistul Mircea Badea a acuzat în timpul emisiunii moderate de el la Antena 3 că este plagiată după melodia lui Eminem , „Sing for the moment”.De asemenea versurile piesei au fost criticate pentru că încurajează consumul de alcool.[8]

Cu siguranță cea mai controversată melodie a verii anului 2015, hitul „Da, mamă” a ajuns și în atenția Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) după mai multe reclamații primite la adresa mesajului transmis, existând riscul difuzării la TV după ora 22:00 sau chiar interzicerea acestuia.[9] În urma unor dezbateri pe tema melodiei, în special a versului „Da, mamă, sunt beată...”, membrii CNA au constatat că nu este încălcată legislația audiovizuală.[10]

Performanța în topuri

modificare

„Da, mamă” debutează la două săptămâni de la lansare în topul pieselor românești al Media Forest România pe poziția 7 cu un număr de 127 de difuzări.[11]

Pentru prima dată, „Da, mamă” își face apariția în Romanian Top 100 pe locul 35, următoarea săptămână ocupând poziția 14.

Tot la două săptămâni de la lansarea de pe 29 iunie 2015, hitul debutează pe locul 31 în „Kiss Top 40” și în „Top 30 Airplay” la ProFM pe poziția 28. Cu o săptămână înainte, la Radio 21, în „Hit Super 50”, „Da, mamă” apare pentru prima dată pe locul 42.[12]

Lansări

modificare
Țara Data Format Casă discuri
România 29 iunie 2015 Digital Download

Referințe

modificare
  1. ^ Radiozu.ro: DELIA cântă „DA, MAMĂ” pentru prima dată live. 30 iunie 2015
  2. ^ a b c Scris de Alex. „Delia - Da, mama (videoclip nou si versuri)”. Urban.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „Delia spune ADEVĂRUL despre cea mai CONTROVERSATĂ melodie a verii: „Da, mamă!" | EXCLUSIV EVZ”. Evz.ro. . Accesat în . 
  5. ^ „Stiri ZU Radio ZU - DELIA cântă „DA, MAMĂ" pentru prima dată live. Vezi toată cântarea aici!”. Radiozu.ro. Accesat în . 
  6. ^ „Delia - Da, mama (Live la Radio ZU)”. YouTube. . Accesat în . 
  7. ^ „Delia - Da, mama (by Carla's Dreams) Official Video”. YouTube. . Accesat în . 
  8. ^ „Mircea Badea a comentat noua piesă a Deliei”. Jurnalul.ro. Accesat în . 
  9. ^ „OMG! Delia ar putea fi interzisă la TV! CNA decide azi dacă "Da Mamă" și "Cum Ne Noi" vor mai putea fi difuzate | News”. Zutv.ro. Accesat în . 
  10. ^ „Da, mamă, am scăpat. Piesele Deliei rămân pe TV. CNA a considerat că nu s-a încălcat legislația audiovizuală”. Paginademedia.ro. Accesat în . 
  11. ^ a b „Media Forest - Know You Are ON AIR”. Mediaforest.ro. Accesat în . 
  12. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ „Kiss FM Live - Asculti doar HITURI”. Kissfm.ro. Accesat în . 
  14. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ „Top | ProFM”. Profm.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ „Most Wanted Radio ZU - Most Wanted 27/2015. Aici votezi cel mai nou top Radio ZU”. Radiozu.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Media Forest - Ştii că eşti ON AIR, www.mediaforest.ro