Wikipedia

David Irving

David Irving
Date personale
Nume la naștereDavid John Cawdell Irving Modificați la Wikidata
Născut (86 de ani)[1][2][3] Modificați la Wikidata
Brentwood, Anglia, Regatul Unit Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul Unit Modificați la Wikidata
Ocupațieeseist
jurnalist
scriitor
biograf[*]​
publicist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba engleză[4] Modificați la Wikidata
Activitate
DomiciliuLondra  Modificați la Wikidata
Alma materUniversity College London
Imperial College London
Brentwood School[*][[Brentwood School (independent day and boarding school in Essex, England)|​]]  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

David John Cawdell Irving (n. , Brentwood, Anglia, Regatul Unit) este un autor și negaționist al Holocaustului[5] britanic care a scris lucrări cu privire la istoria politico-militară a celui de-al Doilea Război Mondial, cu accent pe Germania Nazistă. Printre lucrările sale se numără The Destruction of Dresden (1963), Hitler's War (1977), Churchill's War (1987) și Goebbels: Mastermind of the Third Reich (1996). În lucrările sale, el a susținut că Hitler nu cunoștea activitățile de exterminare a evreilor pentru că s-ar fi împotrivit, dacă ar fi aflat.[6] Deși vederile revizioniste ale lui Irving cu privire la cel de-al Doilea Război Mondial nu au fost niciodată luate în serios de către istorici, el a fost o dată recunoscut pentru cunoștințele sale despre Germania Nazistă și pentru capacitatea lui de a descoperi noi documente istorice.

Irving s-a automarginalizat în 1988 când, bazându-se pe citirea raportului pseudoștiinfic Leuchter,[7] el a început să susțină inexistența Holocaustului, negând în special că evreii au fost uciși prin gazare în lagărul de exterminare de la Auschwitz.[8][9]

Reputația lui Irving ca istoric a fost discreditată[10] atunci când, după ce a depus plângere împotriva istoricului american Deborah Lipstadt și a editurii Penguin Books și a pierdut procesul de calomnie, s-a demonstrat că a denaturat dovezi istorice în mod deliberat pentru a promova negarea Holocaustului. Tribunalul britanic a constatat că Irving era un rasist, antisemit și negaționist activ al Holocaustului,[11] care „pentru propriile sale motive ideologice a denaturat persistent și deliberat dovezile istorice”.[12] În plus, tribunalul a constatat că lucrările lui Irving au denaturat rolul îndeplinit de Adolf Hitler în realizarea Holocaustului pentru a-l descrie pe Hitler într-o lumină favorabilă.

Primii ani

modificare
 
Irving în 1955

Irving și fratele său geamăn[13] s-au născut în Hutton, în apropiere de Brentwood, Essex, Anglia. Tatăl său, John James Cawdell Irving (1898-1967), era un ofițer de marină de carieră și comandant în Marina Regală, iar mama lui, Beryl Irving (născută Newington), ilustratoare și scriitoare de cărți pentru copii. Fratele său geamăn, Nicholas Irving, a spus că „David obișnuia să fugă către casele bombardate strigând „Heil Hitler!””, o declarație pe care David Irving o neagă.[14][15]

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tatăl lui Irving a fost ofițer la bordul crucișătorului HMS Edinburgh. Pe 30 aprilie 1942, în timp ce escorta Convoi QP 11 în Marea Barents, nava a fost grav avariată de către submarinul german U-456. Două zile mai târziu, ea a fost atacată de către ambarcațiunile de suprafață și, neputând fi recuperată, a fost abandonată și scufundată de o torpilă a HMS Foresight. Tatăl lui Irving a supraviețuit, dar a rupt toate legăturile cu soția și copiii săi, după acest incident.[16]

Irving a urmat ulterior timp de doi ani cursuri de economie politică la University College din Londra,[17] dar, cu toate acestea, el din nou a trebuit să renunțe din cauza lipsei de fonduri.[18] În această perioadă, el a participat la o dezbatere cu privire la imigrația în Commonwealth, susținându-l pe fondatorul Uniunii Fasciștilor Britanici Sir Oswald Mosley și a fost huiduit.[19]

Autor

modificare
 
Irving la Arhivele Naționale ale Marii Britanii, 2003

Irving a tradus Memoriile feldmareșalului Wilhelm Keitel în 1965 (editate de Walter Görlitz), iar în 1967 a publicat Accident: The Death of General Sikorski. În această din urmă carte, Irving a susținut că accidentul de avion în care a fost ucis liderul guvernului polonez în exil generalul Władysław Sikorski în 1943 a fost de fapt un asasinat comandat de către Winston Churchill, astfel încât să-i permită lui Churchill să trădeze Polonia în favoarea Uniunii Sovietice. Cartea lui Irving a inspirat piesa extrem de controversată Soldiers (1967) a prietenului său, dramaturgul german Rolf Hochhuth, în care Hochhuth l-a descris pe Churchill ordonând „asasinarea” generalului Sikorski.

În 1971 Irving a tradus memoriile generalului Reinhard Gehlen și în 1973 a publicat The Rise and Fall of the Luftwaffe, o biografie a feldmareșalului Erhard Milch. Și-a petrecut restul anilor 1970 lucrând la Hitler's War și The War Path, biografia lui Adolf Hitler în două părți; The Trail of the Fox, o biografie a feldmareșalului Erwin Rommel; și o serie în Sunday Express în care descria faimosul raid Dam Busters al Royal Air Force. În 1975, în introducerea sa la Hitler und seine Feldherren, ediția germană a cărții Hitler's War, Irving a atacat jurnalul Annei Frank ca fiind o plăsmuire, susținând în mod fals că un tribunal din New York a decis că jurnalul era în realitate creația scenaristului american Meyer Levin „în colaborare cu tatăl fetei”.[20]

Revizionism

modificare

În 1981, el a publicat două cărți. Prima a fost The War Between the Generals, în care Irving a oferit o prezentare a Înaltului Comandament Aliat de pe Frontul de Vest în 1944-1945, detaliind conflictele aprinse care ar fi avut loc, potrivit lui Irving, între generalii din diversele țări și prezentând zvonuri despre viața lor privată. Cea de-a doua carte a fost Uprising!, despre revoluția din 1956 din Ungaria, pe care Irving a caracterizat-o ca fiind „în primul rând o revoltă antievreiască”, din cauza faptului presupus că regimul comunist era controlat de evrei. Reprezentarea de către Irving a regimului comunist al Ungariei ca o dictatură evreiască ce-i oprima pe neevrei i-au atras acuzații de antisemitism.[21] În plus, au existat plângeri că Irving a exagerat numărul de persoane de origine evreiască a regimului comunist și a ignorat faptul că liderii comuniști maghiari care aveau origine evreiască precum Mátyás Rákosi și Ernő Gerő au repudiat total iudaismul și au exprimat ei-înșiși, uneori, atitudini antisemite. Criticii precum Neal Ascherson și Kai Bird au evidențiat limbajul folosit de Irving care părea să evoce imagini antisemite ca în observația lui că Rákosi poseda „tactul unui măcelar cașer”.

În 1989, Irving a publicat biografia lui Hermann Göring.

Negarea Holocaustului

modificare

Într-o notă de subsol la prima ediție a cărții Hitler's War, Irving a scris: „eu nu pot accepta punctul de vedere... [că] există un document semnat de Hitler, Himmler sau Heydrich vorbind de exterminarea evreilor”. În 1982, Irving a făcut o încercare de a unifica toate grupurile neonaziste din Marea Britanie într-un singur partid numit Focus, în care el va juca un rol principal. Irving s-a descris pe sine ca un „fascist moderat” și a vorbit despre planurile de a deveni prim-ministru al Regatului Unit.[22] Încercarea nu a reușit din cauza problemelor financiare. Irving a spus ziarului Oxford Mail că avea „legături la un nivel scăzut”, cu Frontul Național Britanic. Irving a descris The Spotlight, revista principală a Liberty Lobby, ca fiind „un excelent bilunar”. În același timp, Irving a pus pe peretele său o copie a „Discursului Profetic” al lui Hitler din 30 ianuarie 1939, promițând „anihilarea rasei evreiești în Europa” dacă „bancherii evrei” vor începe un alt război mondial.[23]

Într-un discurs din 1986, ținut în Australia Irving a susținut că fotografiile supraviețuitorilor și celor morți în Holocaust făcute la începutul anului 1945 de soldații Aliați erau dovada că Aliații erau responsabili pentru Holocaust, nu germanii.[24] Irving a afirmat că Holocaustul nu a fost opera unor lideri naziști, ci mai degrabă a unor „criminali fără nume”, și a susținut că „acești oameni [care i-au ucis pe evrei] au acționat după propriul lor impuls, propria lor inițiativă, în contextul general de brutalitate creat de cel de-al Doilea Război Mondial, în care, desigur, bombardamentele Aliate au avut un rol”. Într-un alt discurs din 1986, de data aceasta în Atlanta, Irving a susținut că „istoricii au o orbire atunci când vine vorba de Holocaust, pentru ca boala Tay-Sachs este o boală evreiască care provoacă orbire”.[25]

 
Poarta principală de la Auschwitz II-Birkenau. În 1992, în timpul apelului său față de condamnarea sa pentru negarea Holocaustului, Irving a numit Auschwitz-ul o „atracție turistică”.

În ianuarie 1990 Irving a ținut un discurs la Moers unde a afirmat că doar 30.000 de oameni au murit la Auschwitz între 1940-1945, toți din cauze naturale, ceea ce era egal — așa a susținut el — cu numărul celor uciși într-un raid aerian asupra orașelor germane.[26] Irving a susținut că nu au existat camere de gazare în lagărul morții, precizând că actualele rămășițe au fost „machete construite de polonezi”. Pe 21 aprilie 1990, Irving a repetat același discurs în München, care a condus la condamnarea sa pentru negarea Holocaustului în München pe data de 11 iulie 1991. Instanța l-a amendat pe Irving cu 7.000 de mărci. Irving a făcut apel și a primit o amendă de 10.000 de mărci pentru repetarea aceleiași observații în sala de judecată pe 5 mai 1992. În timpul recursului din 1992, Irving i-a chemat pe cei prezenți în sala de judecată din München să „lupte pentru poporul german și să pună capăt minciunii Holocaustului, care i s-a spus acestei țări timp de cincizeci de ani”. Irving a spus că lagărul de exterminare de la Auschwitz este o „atracție turistică”, ale cărui origini, susținea Irving, datează dintr-un „plan ingenios” elaborat de British Psychological Warfare Executive în 1942 pentru a răspândi propaganda antigermană că politica de stat în Germania era „folosirea camerelor de gazare pentru a ucide milioane de evrei și de alți indezirabili”. În același discurs, Irving l-a denunțat pe judecător ca un „cretin alcoolic și senil”.[27] Ca urmare a condamnării sale pentru negarea Holocaustului, lui Irving i s-a mai interzis să intre pe teritoriul Germaniei.[28]

Într-un alt discurs din 1991, ținut de data aceasta în Regina, Irving a numit Holocaustul „o înșelătorie majoră... Nu au existat camere de gazare. Ele au fost falsuri și înșelătorii”.[29]

Scrieri

modificare

Cărți

modificare

Traduceri

modificare
  • The Memoirs of Field-Marshal Keitel (1965)
  • The Memoirs of General Gehlen (1972)

Monografii

modificare
  • The Night the Dams Burst (1973)
  • Von Guernica bis Vietnam (numai în limba germană) (1982)
  • Die deutsche Ostgrenze (numai în limba germană) (1990)
  • Banged Up (2008)

Note

modificare
  1. ^ David Irving, SNAC, accesat în  
  2. ^ David Irving, Munzinger Personen, accesat în  
  3. ^ „David Irving”, Internet Movie Database, accesat în  
  4. ^ CONOR.SI[*]​  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  5. ^ Hare, Ivan; Weinstein, James (). Extreme Speech and Democracy. Oxford University Press. p. 553. ISBN 0199601798. 
  6. ^ Evans 2001, p. 101. .
  7. ^ "Leuchter and Rudolf have published pseudoscientific reports purporting to show that chemical residues present in the gas chambers of Auschwitz-Birkenau are incompatible with homicidal gassings." Green, Richard J. "Leuchter, Rudolf, and the Iron Blues" Arhivat în , la Wayback Machine.. Retrieved 11 September 2008.
  8. ^ Jan van Pelt, Robert (). The Case for Auschwitz:Evidence from the Irving Trial (ed. First). Bloomington, Indiana: Indiana University Press. p. 15. ISBN 0-253-34016-0. 
  9. ^ Evans 2001, p. 125. .
  10. ^ "In 1969, after David Irving's support for Rolf Hochhuth, the German playwright who accused Winston Churchill of murdering the Polish wartime leader General Sikorski, The Daily Telegraph issued a memo to all its correspondents. 'It is incorrect,' it said, 'to describe David Irving as a historian. In future we should describe him as an author.'" Ingrams, Richard (). „Irving was the author of his own downfall”. The Independent. London. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ „The ruling against David Irving”. The Guardian. London. . Accesat în . 
  12. ^ „Hitler historian loses libel case”. BBC News. . Accesat în . 
  13. ^ Guttenplan 2001, p. 41. .
  14. ^ Craig, Olga (). „'David, what on earth would Mother think?'”. The Daily Telegraph. London. Accesat în . 
  15. ^ Hari, Johann (). „David Irving: 'Hitler appointed me biographer'”. The Independent. London. 
  16. ^ Guttenplan 2001, p. 40. .
  17. ^ „David Irving: Information for Counsel on my Background”. Fpp.co.uk. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ Profile on the ADL website.
  19. ^ Mosley packs them in.
  20. ^ Lipstadt 1993, p. 232. .
  21. ^ Guttenplan 2001, p. 47. .
  22. ^ Lipstadt 1993, p. 161. .
  23. ^ Evans 1989, p. 167. .
  24. ^ Van Pelt 2002, p. 40. .
  25. ^ Stern 1992, p. 32.
  26. ^ Van Pelt 2002, p. 55. .
  27. ^ Shermer & Grobman 2002, p. 50. .
  28. ^ Lipstadt 1993, p. 221. .
  29. ^ Stern 1992, p. 48.

Referințe

modificare
Bibliografie
  • Craig, Gordon A. (). The Germans. New York: G. P. Putnam's Sons. ISBN 0-399-12436-5. 
  • Evans, Richard J. (). In Hitler's Shadow. New York: Pantheon Books. ISBN 0-394-57686-1. 
  • Evans, Richard J. (). Lying About Hitler: History, Holocaust, and the David Irving Trial. New York: Basic Books. ISBN 0-465-02152-2. 
  • Guttenplan, D. D. (). The Holocaust on Trial. New York: W. W. Norton & Company. ISBN 0-393-02044-4. 
  • Harris, Robert (). Selling Hitler: The Story of the Hitler Diaries. London: Faber and Faber. ISBN 0-571-14726-7. 
  • Jäckel, E. (). David Irving's Hitler: A Faulty History Dissected, Two Essays. translation and comments by H. David Kirk. Port Angeles, WA: Ben-Simon Publications. ISBN 0-914539-08-6. 
  • Kershaw, Ian (). The Nazi Dictatorship: Problems and Perspectives of Interpretation. London: Edward Arnold. ISBN 0-7131-6408-5. 
  • Lipstadt, Deborah (). Denying the Holocaust: The Growing Assault on Truth and Memory. New York: Free Press. ISBN 0-02-919235-8. 
  • Lipstadt, Deborah (). History on Trial: My Day in Court with David Irving. New York: Ecco Press. ISBN 0-06-059376-8. 
  • Lukacs, John (). The Hitler of History. New York: Knopf. ISBN 0-679-44649-4. 
  • Robert Jan van Pelt (). The Case for Auschwitz: Evidence from the Irving Trial. Bloomington, IN: Indiana University Press. ISBN 0-253-34016-0. 
  • Rosenbaum, Ron (). Explaining Hitler (ed. 1st Harper Perennial). New York: Harper Perennial. ISBN 0-679-43151-9. 
  • Shermer, Michael; Grobman, Alex (). Denying History. Berkeley, CA: University of California Press. ISBN 0-520-21612-1. 
  • Shermer, Michael; Grobman, Alex (). Denying History. Berkeley, CA: University of California Press. ISBN 0-520-26098-8. 
  • Stern, Kenneth (). Holocaust Denial. New York: American Jewish Committee. 
  • Sydnor, Jr, Charles W. (iunie 1979). The Selling of Adolf Hitler: David Irving's Hitler's War. central European History. 12. pp. 169–99. 
  • Wyden, Peter (). The Hitler Virus: the Insidious Legacy of Adolf Hitler. New York: Arcade Publishing. ISBN 1-55970-532-9. 
  • "Two Alibies for the Inhumanities: A. R. Butz, "The Hoax of the Twentieth Century" and David Irving, "Hitler's War"" by Bradley Smith pages 327–335 from German Studies Review, Volume 1, Issue # 3. October 1978.
  • "Caveat Lector Review of Hitler's War" by John Lukacs pages 946–950 from National Review, Volume XXIX, Issue # 32, 19 august 1977.
  • "Hitler and the Genesis of the 'Final Solution': An Assessment of David Irving's Theses" pages 73–125 from Yad Vashem Studies by Martin Broszat, Volume 13, 1979; reprinted pages 390–429 in Aspects of the Third Reich edited by H.W. Koch, London: Macmillan, 1985, ISBN: 0-333-35272-6; originally published as "Hitler und die Genesis der "Endlösung". Aus Anlaß der Thesen von David Irving", pages 739–775 from Vierteljahrshefte für Zeitgeschichte, Volume 25, 1977.
  • "David Irving and the 1956 Revolution" by András Mink pages 117–128 from Hungarian Quarterly, Volume 41, Issue No. 160, 2000.
  • Felix Müller. Das Verbotsgesetz im Spannungsverhältnis zur Meinungsfreiheit. Eine verfassungsrechtliche Untersuchung; Verlag Österreich, 2005, 238 Seiten, br., ISBN: 3-7046-4685-7
  • Schiedel, Heribert. Irving sitzt in Österreich in Jungle World, 23 November 2005. ISSN 1613-0766
  • Wikisource:David Irving v Penguin Books and Deborah Lipstadt
Recenzii
  • Craig, Gordon A. (), „The Devil in the Details”, The New York Review of Books, pp. 8–14 
  • Wright, Pearce (). „Nazis' mighty atom”. The Times. p. 8. 
Articole de știri
Film

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=David_Irving&oldid=16316272