Definiția ostensivă (din latină ostends, ostendere = a arăta) constă în indicarea obiectului definit, odată cu rostirea numelui său.[1] Termenul a fost introdus de către W. L. Johnson în 1921, într-o lucrare de logică.[2]

Definiția ostensivă este realizată prin indicarea unor exemple. Este folosită pentru concepte care nu pot fi definite verbal (în stadiile inițiale ale formării limbajului) sau datorită naturii lor (concepte ca senzații, culori). După Bertrand Russel este o definiție fără folosirea cuvintelor.[3] Un exemplu de concept introdus astfel e cel de mulțime.

Deoarece definiția verbală explică semnificația unui cuvânt, nu este esențial dacă ai auzit sau nu cuvântul mai înainte. Definiția ostensivă are sarcina să-i dea cuvântului o semnificație.[4]

Pentru a asigura corectitudinea definiției ostensive trebuie respectate o serie de condiții:[5]

  • condiția lingvistică - întotdeauna obiectului indicat trebuie să-i fie asociat același semn sau cuvânt,
  • condiția simultaneității - rostirea cuvântului concomitent cu arătarea obiectului desemnat,
  • condiția operațională - atât obiectul desemnat cât și semnul propus să fie perceptibile.

Note modificare

  1. ^ Sergiu Bălan: Problema limbajului privat la Wittgenstein
  2. ^ Analiza conceptelor sociologice Tipuri de definiții
  3. ^ Bertrand Russell: Cunoașterea umană. Întinderea și limitele ei. (1948)
  4. ^ Ludwig Wittgenstein: Caietul albastru, Ed. a 3-a, (p. 26), București, Editura Humanitas, 2013, ISBN 978-973-50-3937-0
  5. ^ Ana Staiculescu și Dana Jitcov, „Sociologie”, Ovidius University Press, Constanța, 2003

Vezi și modificare

Bibliografie modificare

  • Gheorghe Enescu: Teoria sistemelor logice, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976
  • C. Popa: Teoria definiției, Editura Academiei, 1972

Legături externe modificare