Un detectiv particular este o persoană calificata care poate fi angajată de alte persoane sau companii pentru a conduce investigații particulare. În România, activitățile detectivilor particulari de desfășoară în condițiile legii 329/2003. Legea prevede că, fără să aducă atingere dreptului la viață intimă, familială și privată sau altor drepturi și libertăți fundamentale, detectivii particulari desfășoară activități specifice de investigare, care pot fi legate de: 

  • conduita și moralitatea publică a unei persoane; 
  • date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice, potențială parteneră într-o afacere; 
  • persoanele dispărute de la domiciliu
  • bunurile care fac obiectul unor litigii de natură civilă sau penală înstrăinate în scopul prejudicierii intereselor unei părți în proces; 
  • asigurarea protecției împotriva scurgerii unor informații din sfera vieții private sau a activității operatorilor economici care doresc să păstreze confidențialitatea acestora;
  • alte investigații, care nu contravin cu legislația în vigoare.
Portretul lui Eugène François Vidocq, primul detectiv particular. Opera pictorului și litografului francez Achille Devéria

Pentru ca o persoană să poată deveni detectiv particular în România, aceasta trebuie să aibă cetățenie Română sau a unui stat din Uniunea Europeană sau din Spațiul Economic European, să fie aptă din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție și să nu desfășoare o activitate care implică exercițiul autorității publice. De asemenea, trebuie să aibă studii medii și să fi absolvit o școală postliceală de detectivi, să fi îndeplinit funcția de polițist sau lucrător în instituții publice din domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale, sau să fie absolventă a unei instituții de învățământ superior.[1] Detectivii particulari trebuie să promoveze și examenul de atestare a calității de detectiv particular, administrat de inspectoratului de poliție județean sau al Direcției generale de poliție a municipiului București.[2]

Activitatea detectivului particular nu poate fi contrara reglementarilor legale interne sau celor internaționale la care România este parte, siguranței naționale, ordinii publice ori bunelor moravuri. Astfel, un detectiv particular nu poate conduce o investigație cu privire la activitatea personalului reprezentanțelor diplomatice, a organizațiilor internaționale sau a acțiunilor desfășurate în interesul autorităților publice.[1]

Un detectiv particular poate sa lucreze în formă de cabinet particular sau într-o societate comercială, care are ca activitate principală această ocupație.[1]

Primul detectiv particular este considerat Eugène François Vidocq (1775-1857), a cărui viață a inspirat lucrările unor scriitori ca Victor Hugo, Edgar Allan Poe sau Honoré de Balzac.[3]

Alte jurisdicții modificare

Multe jurisdicții cer ca lucrătorii de la domiciliu să dețină o licență. În funcție de legislația locală, aceștia pot sau nu să poarte arme de foc.

STATELE UNITE modificare

Detectivii particulari din Statele Unite pot sau nu să fie licențiați sau înregistrați de către autoritatea de licențiere de stat sau de către poliția statului în care se află. Licențierea variază de la un stat la altul și poate varia de la: a) nu este necesară nicio licență de stat; b) este necesară o licență de afaceri de oraș sau de stat (de exemplu, cinci state (Idaho, Alaska, Mississippi, Dakota de Sud și Wyoming); c) până la solicitarea mai multor ani de experiență și cursuri de formare și teste legate de licență (ca în cazul Virginiei, Virginiei de Vest[4] și Californiei).[5]

Canada modificare

Canada detectivii particulari sunt licențiați de către autoritatea corespunzătoare la nivel provincial. De exemplu, în Ontario, investigatorii privați sunt legali și oferă servicii persoanelor fizice și juridice.[6] Activitățile sunt reglementate de către Departamentul pentru Siguranță Comunitară și Corecție (MCSCS).[7]

Australia modificare

Detectivii particulari din Australia trebuie să fie licențiați de către autoritatea de licențiere corespunzătoare statului în care se află. Acest lucru se aplică în toate statele, cu excepția Teritoriului Capitalei Australiene.[8] Companiile care oferă servicii de investigație trebuie să dețină, de asemenea, o licență comercială, iar toți agenții lor trebuie să dețină licențe individuale. În general, licențele sunt administrate și reglementate de poliția de stat; cu toate acestea, în unele state, acest lucru poate fi gestionat și de alte agenții guvernamentale.[9]

Note modificare

  1. ^ a b c Parlamentul României. „LEGE nr. 329 din 8 iulie 2003 (republicată) privind exercitarea profesiei de detectiv particular”. Accesat în . 
  2. ^ Think Business. „Cum să devii detectiv particular”. Accesat în . 
  3. ^ Hügel, Hans-Otto: Untersuchungsrichter, Diebsfänger, Detektive. Metzler, 1978, ISBN 3-476-00383-3, S. 17.
  4. ^ „Private Investigator and Security Guard Licensing Information”. sos.wv.gov. Accesat în . 
  5. ^ „How to become a private investigator: licensing requirements in every state”. pursuitmag.com. Accesat în . 
  6. ^ „Unravelling the World of Private Investigators in Toronto!”. smithinvestigationagency.com. Accesat în . 
  7. ^ „Rules and regulations for private investigators”. www.legalline.ca. Accesat în . 
  8. ^ „Private investigators”. www.alrc.gov.au. Accesat în . 
  9. ^ „How to Become a Private Investigator in Australia”. www.investigativelearning.com. Accesat în . 

Legături externe modificare