Deutsche Reichspartei
| Deutsche Reichspartei | |
| Oameni cheie | |
|---|---|
| Președinte | Wilhelm Meinberg[*]  |
| Date | |
| Înființat | |
| Desființat | |
| Informații | |
| Ideologie oficială | German nationalism[*] Neonazism neofascism naționalism conservatorism Revanșism |
| Afiliere internațională | National Party of Europe[*] |
Modifică date / text  | |
Deutsche Reichspartei (DRP, în română Partidul Reich-ului German, Partidul Imperial German sau Partidul Imperiului German) a fost un partid politic naționalist din Germania de Vest. El a fost fondat în 1950 din Partidul Dreptei Germane (Deutsche Rechtspartei), care fusese înființat în Saxonia Inferioară în 1946 și avusese cinci membri în primul Bundestag.
Formarea
modificareDRP a fost înființat în anul 1950, când majoritatea membrilor Deutsche Rechtspartei din Bundestag au decis să instituie o organizație politică mai formală sub numele DRP.[1] Noul partid i-a absorbit pe „național-democrați”, un grup dizident din Hessa.[2] Partidul și-a luat numele de la un grup anterior cu același nume, care a existat în perioada Imperiului German.[3] Cei trei vicepreședinți inițiali, Wilhelm Meinberg, Otto Hess și Heinrich Kunstmann, au fost membri ai Partidului Nazist. Din anul 1951 grupul a publicat propriul său ziar, Reichsruf („Chemarea Reich-ului”).[4]
Dezvoltarea
modificarePartidul a evoluat explicit către neonazism în 1952, când Partidul Socialist al Reich-ului (SRP) a fost declarat anticonstituțional și desființat de către Curtea Constituțională Federală a Germaniei. O mare parte a membrilor săi s-a alăturat atunci DRP-ului.[5] Aderarea fostului pilot militar german Hans-Ulrich Rudel în 1953 a fost văzută ca transformând partidul într-o forță nouă a neonazismului, deoarece el avea legături strânse cu simpatizanta nazistă Savitri Devi și cu misticismul nazist.[6]
Stabilitatea politică a Germaniei sub conducerea lui Konrad Adenauer și creșterea economică experimentată în timpul Wirtschaftswunder a făcut ca DRP să lupte din greu pentru a avea sprijin politic, obținând o medie de doar 1% din voturile la nivel național în alegerile federale din 1953, 1957 și 1961. Singurul succes al partidului a avut loc în 1959, în cadrul alegerilor regionale din landul Renania-Palatinat, când a obținut 5,1% din voturi și a fost astfel capabil să trimită deputați în adunare.
În 1962 partidul a participat la o conferință internațională a grupurilor de extrema dreaptă organizată la Veneția de Oswald Mosley și s-a înscris ca membru în Partidul Național al Europei.[7] Această inițiativă nu s-a mai realizat așa cum spera Mosley, din moment ce puține partide, inclusiv DRP, au fost interesate să-și schimbe denumirea în Partidul Național al Europei.[8] Unul din ultimele acte ale partidului a fost sponsorizarea în 1964 a unui tur al Germaniei efectuat de controversatul istoric american David Hoggan.[9]
Dispariția
modificareLipsa de succes la nivel național i-a determinat pe conducătorii DRP să caute să-și extindă influența prin încheierea unor alianțe strânse cu conducătorii celorlalte partide de dreapta, cum ar fi Partidul German și Gesamtdeutsche Partei.[10] S-a decis curând că era necesară realizarea unei uniuni formale cu alte grupuri politice de dreapta. Deutsche Reichspartei a organizat ultima conferință a partidului la Bonn în anul 1964, iar membrii ei au votat pentru formarea unei uniuni noi a „forțelor democratice naționale”. Partidul a fost desființat simbolic, iar imediat după aceea mai multe grupuri de extrema dreaptă au constituit Partidul Național Democrat al Germaniei (NPD).
Referințe
modificare- ^ Cas Mudde, The Ideology of the Extreme Right, Manchester University Press, 2000, pp. 25–26.
- ^ Karl Dietrich Bracher, The German Dictatorship, Penguin Books, 1971, p. 581
- ^ Luciano Cheles, Ronnie Ferguson & Michalina Vaughan, Neo-Fascism in Europe, Longman, 1991, p. 71.
- ^ Bracher, The German Dictatorship, p. 583.
- ^ Martin A. Lee, The Beast Reawakens, Warner Books, 1998, p. 115
- ^ Nicholas Goodrick-Clarke, Black Sun, New York University Press, 2003, pp. 101–102.
- ^ Goodrick-Clarke, Black Sun, p. 30.
- ^ Richard Thurlow, Fascism in Britain: A History, 1918-1985, Basil Blackwell, 1987, p. 247.
- ^ Bracher, The German Dictatorship, p. 588.
- ^ Mudde, The Ideology of the Extreme Right, p. 26.