Dialogul este modul de expunere care redă convorbirea directă dintre două sau mai multe personaje. Rolul dialogului într-o operă epică este de a oferi dinamism și de a caracteriza personajele în mod direct.

Dialog între Alexandru cel Mare și Diogene

Etimologie modificare

Termenul de dialog provine din limba greacă, διάλογος (dialogos, conversație); rădăcinile sale sunt διά (dia: prin) și λόγος (logos: vorbire, rațiune). Primul autor care a folosit termenul a fost Platon, în ale cărui lucrări acest termen a fost asociat cu arta dialectică.[1]

Caracteristici modificare

Dialogul are următoarele caracteristici:

  • personajele se autoprezintă prin ceea ce spun și prin modul lor de a vorbi;
  • dinamizează narațiunea, o face mai vie și mai sugestivă;
  • marchează diverse valori expresive: sentimente, atitudini, întreruperi, ezitări ale personajelor;
  • este și o sursă a comicului prin contrastul dintre ceea ce declară și ceea ce gândește personajul în realitate;
  • este mijloc de caracterizare indirectă a personajelor;
  • are rol în autocaracterizare;
  • conferă textului aspectul unei scenete.

Vezi și modificare

Note modificare

  1. ^ „From Dialogos to Dialogue: The Use of the Term from Plato to the Second Century CE”, Grbs.library.duke.edu/article/view/14987/6295, accesat în