Dicționarul Limbii Române (DLR)

Dicționarul Limbii Române (DLR)
Informații generale
Ediția originală
Limbalimba română Modificați la Wikidata
Data primei apariții

Dicționarul Limbii Române (DLR), numit și Dicționarul Tezaur al Limbii Române, este cea mai importantă operă lexicografică a limbii române, elaborată sub egida Academiei Române pe parcursul a mai bine de un secol.

A fost redactat și editat în două etape (seria cunoscută sub sigla DA, în perioada 1906–1944 și seria nouă, DLR, în perioada 1965–2010), în 37 de volume și cuprinde circa 175.000 de cuvinte și variante, cu peste 1.300.000 de citate. În el s-au înregistrat toate cuvintele limbii populare, regionalismele și termenii arhaici din textele vechi, cuvintele din literatura beletristică, precum și termenii științifici și tehnici, cu condiția să fie utilizați în cel puțin două domenii de specialitate diferite. Dicționarul a fost retipărit în 19 volume masive de câte 500-1000 de pagini fiecare, în care au fost incluse toate cele 37 de volume publicate de-a lungul timpului. Elaborarea variantei electronice s-a efectuat în 2007–2010.

Acest dicționar prin dimensiunea și perspectiva abordării lexicografice, este similar cu marile dicționare din lexicografia mondială: Trésor de la langue française, Oxford English Dictionary (OED), Deutsches Wörterbuch⁠(de)[traduceți] etc. [1] [2] [3] [4]

  1. ^ Departamentul de lexicologie și lexicografie. Institutul de Filologie Română „A. Philippide"
  2. ^ „Gabriela Haja, Elena Dănilă, Corina Forăscu, Bogdan-Mihai Aldea, Dicționarul limbii române (DLR) în format electronic. Studii privind achiziționarea, Iași, Editura Alfa, 2005, 76 p” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  3. ^ Dan Cristea, Gabriela Haja, Alex Moruz, Marius Răschip, Mădălin Pătrașcu. Statistici parțiale la încheierea proiectului eDTLR – Dicționarul tezaur al limbii române în format electronic. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
  4. ^ Micul Dicționar Academic (MDA). Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”. București 2010

Legături externe

modificare