Deschide meniul principal

Dicționarul limbii poetice a lui Eminescu

Dicționarul limbii poetice a lui Eminescu este o lucrare de referință, inițiată de academicianul Tudor Vianu în 1957, coordonată de acesta, apărută în 1968 la Editura Academiei, București, la patru ani după moartea sa.[1]

Tudor Vianu descria astfel scopul dicționarului:[2]

El urmărește mai întâi să fixeze etapa pe care o atinge Eminescu în dezvoltarea limbii noastre literare în secolul al XIX-lea, apoi să arate ce face un mare poet din instrumentul obștesc al limbii lui naționale, aducând-o la o putere superioară a expresivității ei artistice.

Lista de cuvinte a fost compilată din poeziile antume, câteva dintre postume ("Albumul", "Oricâte stele...", "Rugăciune", "Răsai asupra mea...", "Viața", "între pasări", "După ce atâta vreme", "Stelele-n cer", "Dintre sute de catarge" și "Apari să dai lumină") și povestirile "Făt-Frumos din lacrimă", "La aniversară" și "Cezara". Fiecărui cuvânt care apare în aceste opere i se consacră un articol în care ordinea sensurilor este cea istorică. Fiecare sens este ilustrat prin citate adecvate din poezii selectate din diferite perioade ale creației eminesciene.[2]

NoteModificare