Dihotomia sacru–profan este o idee postulată de sociologul francez Émile Durkheim, care a considerat-o principala caracteristică a religiei: „religia este un sistem unitar de credințe și practici relaționate cu lucruri sacre, adică cu lucruri puse deoparte și interzise”.[1] În teoria lui Durkheim, sacrul reprezenta interesele grupului, în special unitatea, care erau încorporate în simboluri de grup sacre sau totemuri. Profanul, pe de altă parte, implica preocupări individuale lumești. Durkheim a afirmat în mod explicit că dihotomia sacru/profan nu era echivalentă cu dihotomia bine/rău. Sacrul ar putea fi bun sau rău, la fel ca și profanul.[2]

Critici modificare

Pretenția lui Durkheim de universalitate a acestei dihotomii pentru toate religiile/cultele a fost criticată de oameni de știință precum antropologul britanic Jack Goody.[3] Goody a remarcat, de asemenea, faptul că „multe societăți nu au cuvinte care să traducă termenii sacru sau profan și că în cele din urmă, la fel ca distincția dintre natural și supranatural, această dihotomie era mai degrabă un produs al gândirii religioase europene decât un criteriu universal aplicabil”.[4]

Note modificare

  1. ^ Durkheim 1915, p. 47
  2. ^ Pals 1996, p. 99
  3. ^ „The sacred-profane distinction is not universal”. Accesat în . 
  4. ^ „Sacred and Profane - Durkheim's Critics”. Accesat în . 

Bibliografie modificare

  • Durkheim, The Elementary Forms of the Religious Life, (1912, traducere în limba engleză de Joseph Swain: 1915) The Free Press, 1965. ISBN 0-02-908010-X, new translation by Karen E. Fields 1995, ISBN 0-02-907937-3
  • Pals, Daniel (1996) Seven Theories of Religion. New York: Oxford University Press. US ISBN 0-19-508725-9 (pbk).

Lectură suplimentară modificare