Dinastia Vlastimirović

Dinastia Vlastimirović (în sârbă Властимировић, plural Vlastimirovići / Властимировић) este prima dinastie regală a Serbiei medievale. Ea ar fi fost fondată de cneazul necunoscut (непознати кнез / nepoznati knez) care i-a condus pe sârbii albi din patria lor pentru a se stabili în Peninsula Balcanică în timpul domniei împăratului bizantin Heraclius I (610 – 641), așa cum este menționat în De Administrando Imperio, lucrare scrisă a împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenet (în 950). Lucrarea afirmă că el a fost fondatorul dinastiei Vlastimirović, domnia sa a fost recunoscută de bizantini și el a murit înainte de venirea bulgarilor în Europa (în 680). Istoriografia sârbă îl tratează de obicei ca pe primul conducător sârb.

Višeslav

Vlastimir

Dinastia poartă numele prințului Višeslav (domnie cca. 780), primul conducător sârb căruia i se cunoaște numele, acesta este un descendent al cneazului necunoscut.

Conducători ai Serbiei din dinastia Vlastimirović

Conducători ai Serbiei din dinastia Vlastimirović au fost următorii:

Dinastia Vlastimirović

• Višeslav (c. 780)
• Radoslav (after 800)
• Prosigoj (before 830)
• Vlastimir (c. 830–851)
• Mutimir (c. 851–891)
• Pribislav (891–892)
• Petar Gojniković (892–917)
• Pavle Branovic (917–921)
• Zaharija (921–924)
• Časlav (933–960)

Dinastia Vlastimirović a domnit în Serbia din 780 până în anii 960, când unele țări sârbe au fost anexate de Imperiul Bizantin.

Istorie

Višeslav (în sârba chirilică: Вишеслав; în greacă: Βοϊσέσθλαβος) sau Vojislav (sârbă chirilică: Војислав) a fost primul conducător sârb căruia i se cunoaște numele, care a domnit în c. 780. Serbia a fost un principat slav, vasal Imperiului Bizantin, situat în vestul Balcanilor, care se învecina cu Bulgaria la est. Menționat în De Administrando Imperio de la mijlocul secolului al X-lea, Višeslav a fost un fondator al familiei conducătoare sârbe, cunoscută în istoriografie sub numele de dinastia Vlastimirović. El a fost un urmaș al prințului / cneazului sârb necunoscut care și-a condus poporul în provincia Dalmatia și a fondat o stăpânire ereditară sub suzeranitate bizantină. Numele predecesorilor lui Višeslav nu au fost incluse în De Administrando Imperio.

Potrivit De Administrando Imperio, în timpul domniei prinților Višeslav, Radoslav și Prosigoj, nu a existat război între Principatul Sârb și vecinul său din est, Hanatul Bulgar.

Radoslav sau fiul său a fost conducătorul Serbiei în timpul răscoalelor din 819–822 ale ducelui slav din Panonia Inferioară, Ljudevit Posavski, împotriva francilor. Conform Analelor Regale France, în 822, Ljudevit a plecat din capitala sa din Sisak la sârbi, undeva în vestul Bosniei. În cadrul aceleiași mențiuni, Analele Regale France afirmă că sârbii controlau o mare parte din Dalmația ("ad Sorabos, quae natio magnam Dalmatiae partem obtinere dicitur").

În timpul domniei dinastiei Vlastimirović, procesul progresiv de creștinare a sârbilor a continuat, începând din prima jumătate a secolului al VII-lea și sfârșind în cele din urmă până la mijlocul secolului al IX-lea.

Dinastia a condus Principatul Sârb de la începutul secolului al VII-lea până în anii 960, când unele țări sârbe au fost anexate de Imperiul Bizantin.

Surse

Primare

• Moravcsik, Gyula, ed. (1967) [1949]. Constantine Porphyrogenitus: De Administrando Imperio (ed. 2nd revised). Washington D.C.: Dumbarton Oaks Center for Byzantine Studies. 
• Pertz, Georg Heinrich, ed. (1845). Einhardi Annales. Hanover. 
• Scholz, Bernhard Walter, ed. (1970). Carolingian Chronicles: Royal Frankish Annals and Nithard's Histories. University of Michigan Press. 
• Шишић, Фердо, ed. (1928). Летопис Попа Дукљанина (Chronicle of the Priest of Duklja). Београд-Загреб: Српска краљевска академија. 
• Кунчер, Драгана (2009). Gesta Regum Sclavorum. 1. Београд-Никшић: Историјски институт, Манастир Острог. 
• Живковић, Тибор (2009). Gesta Regum Sclavorum. 2. Београд-Никшић: Историјски институт, Манастир Острог. 

Secundare

• Bury, John B. (1912). A History of the Eastern Empire from the Fall of Irene to the Accession of Basil I. (A.D. 802-867). London: MacMillan. 
• Ćirković, Sima (2004). The Serbs. Malden: Blackwell Publishing. 
• Curta, Florin (2006). Southeastern Europe in the Middle Ages, 500–1250. Cambridge: Cambridge University Press. 
• Fine, John Van Antwerp Jr. (1991) [1983]. The Early Medieval Balkans: A Critical Survey from the Sixth to the Late Twelfth Century. Ann Arbor, Michigan: University of Michigan Press. 
• Janković, Đorđe (2004). „The Slavs in the 6th Century North Illyricum”. Гласник Српског археолошког друштва. 20: 39–61. 
• Komatina, Predrag (2010). „The Slavs of the mid-Danube basin and the Bulgarian expansion in the first half of the 9th century” (PDF). Зборник радова Византолошког института. 47: 55–82. 
• Komatina, Predrag (2015). „The Church in Serbia at the Time of Cyrilo-Methodian Mission in Moravia”. Cyril and Methodius: Byzantium and the World of the Slavs. Thessaloniki: Dimos. pp. 711–718. 
• Krsmanović, Bojana (2008). The Byzantine Province in Change: On the Threshold Between the 10th and the 11th Century. Belgrade: Institute for Byzantine Studies. 
• Obolensky, Dimitri (1974) [1971]. The Byzantine Commonwealth: Eastern Europe, 500-1453. London: Cardinal. 
• Ostrogorsky, George (1956). History of the Byzantine State. Oxford: Basil Blackwell. 
• Runciman, Steven (1930). A History of the First Bulgarian Empire. London: G. Bell & Sons. 
• Runciman, Steven (1988) [1929]. The Emperor Romanus Lecapenus and His Reign: A Study of Tenth-Century Byzantium. Cambridge University Press. 
• Samardžić, Radovan; Duškov, Milan, ed. (1993). Serbs in European Civilization. Belgrade: Nova, Serbian Academy of Sciences and Arts, Institute for Balkan Studies. 
• Stephenson, Paul (2000). Byzantium's Balkan Frontier: A Political Study of the Northern Balkans, 900–1204. Cambridge: Cambridge University Press. 
• Stephenson, Paul (2003). The Legend of Basil the Bulgar-Slayer. Cambridge: Cambridge University Press. 
• Stephenson, Paul (2003). „The Balkan Frontier in the Year 1000”. Byzantium in the Year 1000. BRILL. pp. 109–134. 
• Treadgold, Warren T. (1997). A History of the Byzantine State and Society. Stanford, California: Stanford University Press. 
• Vlasto, Alexis P. (1970). The Entry of the Slavs into Christendom: An Introduction to the Medieval History of the Slavs. Cambridge: Cambridge University Press. 
• Живковић, Тибор (2000). Словени и Ромеји: Славизација на простору Србије од VII до XI века (The Slavs and the Romans). Београд: Историјски институт САНУ, Службени гласник. 
• Живковић, Тибор (2002). Јужни Словени под византијском влашћу 600-1025 (South Slavs under the Byzantine Rule 600-1025). Београд: Историјски институт САНУ, Службени гласник. 
• Живковић, Тибор (2004). Црквена организација у српским земљама: Рани средњи век (Organization of the Church in Serbian Lands: Early Middle Ages). Београд: Историјски институт САНУ, Службени гласник. 
• Живковић, Тибор (2006). Портрети српских владара: IX-XII век (Portraits of Serbian Rulers: IX-XII Century). Београд: Завод за уџбенике и наставна средства. 
• Živković, Tibor (2007). „The Golden Seal of Stroimir” (PDF). Historical Review. Belgrade: The Institute for History. 55: 23–29. 
• Živković, Tibor (2008). Forging unity: The South Slavs between East and West 550-1150. Belgrade: The Institute of History, Čigoja štampa. 
• Živković, Tibor (2011). „The Origin of the Royal Frankish Annalist's Information about the Serbs in Dalmatia”. Homage to Academician Sima Ćirković. Belgrade: The Institute for History. pp. 381–398. 
• Živković, Tibor (2012). De conversione Croatorum et Serborum: A Lost Source. Belgrade: The Institute of History. 
• Živković, Tibor (2013). „On the Baptism of the Serbs and Croats in the Time of Basil I (867–886)” (PDF). Studia Slavica et Balcanica Petropolitana (1): 33–53. 
• Živković, Tibor (2013). „The Urban Landcape of Early Medieval Slavic Principalities in the Territories of the Former Praefectura Illyricum and in the Province of Dalmatia (ca. 610-950)”. The World of the Slavs: Studies of the East, West and South Slavs: Civitas, Oppidas, Villas and Archeological Evidence (7th to 11th Centuries AD). Belgrade: The Institute for History. pp. 15–36.