Discuție:Cepari, Olt

	Articolul Cepari, Olt este un subiect de care se ocupă Proiectul România, o inițiativă de a îmbunătăți calitatea și acoperirea articolelor Wikipedia legate de România Dacă doriți să participați la acest proiect, vă rugăm să vă înscrieți aici.
Ciot	Acest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa Ciot pe scala de calitate.
Neclasificat	Acest articol încă nu a fost evaluat pe scala de importanță.

Satul Cepari, judetul Olt

Laurenţiu Comănescu

Din informaţiile culese de la localnici, din cercetarea documentelor de arhivă, reiese faptul că satul Cepari a existat cu mult înainte de construirea statelor feudale româneşti. Prima atestare documentară a satului există din anul 1559, printr-un act din 3 februarie în care se arată că:„boierii hotarnici aleg hotarele moşiei Ceparii de Jos, aflată alături cu Cocorăştii, Bărăşti şi Morunglav …” Ulterior denumirea acestui sat este menţionată tot mai des în documente. Astfel într-un act din luna mai 1579, Mihnea Vodă (Mihnea Turcitu) domnitorul Ţării Româneşti întăreşte lui Giura Logofăt din Şerbăneşti (Morunglav) cumpărarea de terenuri în punctul Faţă, precum şi ţigani robi de la Albul din Cepari. În document se menţionează: „Şi iar a cumpărat Giura un Ţigan, anume Surchi de la Albul din Cepari, cu 800 aspri … am scris eu Galeş acest act (7087) din porunca lui Mihnea Vodă, în cetatea de scaun Bucureşti, luna mai, în anul 1579”. Într-un hrisov similar din 30 iunie 1588 (7096), întărit de acelaşi domnitor este amintit din nou numele satului Cepari: „şi iar au cumpărat Stoian şi frătinisău Stan în Cepari, de la Radul şi de la Vladul din partea Visei, jumătate de moşie, drept 400 aspri …” Numele acestui sat apare apoi în mai multe documente de la începutul secolului al XVII-lea şi anume: „în actul de vânzare din 28 noiembrie 1607 (7116) scris la Târgovişte în care domnitorul Ţării Româneşti întăreşte lui Radu Buzescu satul Hostişte când între martori figurează Pârvul – Logofătul din Cepari …” În anul de danie din 13 noiembrie 1611 din timpul domnitorului Radu Mihnea, prin care întăreşte lui Bratu, mare comis, „o parte din nişte sate”; printre cei care „mărturisesc” în faţa domnitorului se numără şi un „anume Stanciu, vornic de la Cepari …” În anul 1613, acelaşi Stanciu, „logofăt din Cepariu” apare în alt document, depunând mărturie pentru stabilirea unor hotare de moşii. În două documente emise la Bucureşti în anul 1634 se întăreşte proprietatea lui Dumitraşcu – postelnic şi Îvaşco, fiii lui Stanciu, „logofăt de Cepari”, în urma unor judecăţi cu Marica din Albeşti. Un alt document emis tot la Bucureşti, în anul 1663, pomeneşte de vânzarea de ţigani de către Ivaşco „serdarul de la Cepari”, lui Radu Creţulescu. În anul 1767, Pârvu – postelnicul şi cu fratele său „Dumitraşcu din Cepari” vând către Banul Gh. Băleanu jumătate din sat, pentru a plăti dăjdiile domneşti. În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea denumirea satului Cepari apare tot mai des în documentele emise în Bucureştiu în anii 1716, 1782, 1813, 1819, 1829, documente care se găsesc în arhiva Mitropoliei Ţării Româneşti. În multe din documente, satul Cepari apare sub forma „dealul Cocorăştilor şi dealul Cârloganilor cu Cepari … milă de vinărici” sau „vânzare de vii” …, ceea ce demonstrează că una din ocupaţiile de bază ale locuitorilor a fost – şi în trecut – viticultura. Despre denumirea satului Cepari există informaţii de la învăţătorul D.I. Cepăreanum care la 1900 prezenta o scurtă descriere a comunei către Revizorul şcolar Romanaţi, astfel: „Din timpuri foarte înaintate, comuna aceasta a fost locul unde câţiva oameni fugari, de frica barbarilor, locuiau ascunşi în pădurile ce erau pe atunci. Pe valea Beicii, care trecea la est de comună, era mai înainte un lac, care astăzi poartă numele de Balta Mare. Aici era un ţipar – peşte foarte mare, aşa că se vestise şi când veneau pe aici şi alţi fugari, rude de-ale lor. De aici şi numele de Ţipariu – Cepariu şi apoi Cepari”. Puţin mai târziu învăţătorul Ilie Preda susţinea că nume de Cepari ar veni de la faptul că cepărenii erau mari cultivatori de ceapă, cu care făceau negoţ prin satele megieşe, şi considera că această comună era una dintre cele mai vechi aşezări din judeţ. În prezent circulă şi o a treia versiune că numele satului Cepari ar proveni de la „cepurile” vaselor de vin, întrucât cultivarea viţei de vie este una dintre cele mai vechi îndeletniciri pe aceste meleaguri. Prezenţa oamenilor pe aceste meleaguri este confirmată de monedele romane din bronz emise în timpul împăratului Constantin Clorus (293-306 d.Hr) ce au fost descoperite în curtea unui localnic din sat. Pentru satul Cepari, informaţiile despre biserică sunt mai reduse şi mai târzii faţă de datele privind atestarea acestei localităţi. Sunt mărturii că, în timpul epidemiei de ciumă (ciuma lui Caragea), năvălirii otomane, oamenii locuiau în bordeie pe dealuri. Resturile de aşezări omeneşti din dealul Ciochina, deal, râpos, cu deschidere şi câmp larg spre câmpie ne arată convingător că în acele timpuri, aşezările umane n-au fost pe valea pârâului Beica, în vatra satului de azi, ci pe dealuri, în bordeie semi-îngropate, acest lucru încredinţându-ne că exista şi aici, probabil, o biserică-bordei sau o bisericuţă din lemn, oricât de rudimentară ar fi fost ea. Tot ca mărturie stă şi mănăstirea (Schitul) Zătreşti sau mai bine zis ruinele acestei mănăstiri, ce abia mai supravieţuiesc astăzi, construită după toate probabilităţile în timpul lui Radu de la Afumaţi. După unele surse care s-ar baza pe un studiu al istoricului Nicolae Iorga, aflăm că mănăstirea ar fi fost construită de un anume Zătrea şi că aici duceau viaţa monahală circa 60 de călugări. Dicţionarul geografic al judeţului Romanaţi menţionează la vremea apariţiei lui, pentru comuna Cepari 3 biserici, cu următoarele hramuri: „Sfânta Treime” – 1750, „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” – 1833 şi „Sfântul Nicolae” – 1832 cu patru preoţi şi şapte cântăreţi. Dacă la acea perioadă erau menţionate trei biserici ca făcând parte din comuna Cepari, astăzi pe teritoriul satului mai există una singură şi anume biserica cu hramul „Sfânta Treime”. Deşi amintită ca făcând parte dintre cele trei biserici ce aparţineau comunei, biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” se află în prezent pe teritoriul satului vecin – Cocorăşti ceea ce ne face să credem că teritorial acest sat aparţinea comunei Cepari, sau biserica de aici era la acea vreme suplinită de preoţii din Cepari. Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” a fost construită la anul 1833 de locuitorii satului şi a servit ca filială până la anul 1935 când a fost dărâmată şi în locul ei s-a construit o clopotniţă. Din puţinele documente care există în arhiva bisericii parohiale şi din spusele bătrânilor satului reiese că, această biserică era construită din cărămidă, fiind la fel de impunătoare ca şi cea parohială „Sfânta Treime”). Nu se cunosc prea bine cauzele care au dus la dărâmarea ei, dar este sigur că atâta timp cât a funcţionat acest locaş a fost un izvor viu de sfinţenie rămânând până astăzi în amintirile oamenilor. Urmele existenţei ei se văd şi astăzi, locul unde a fost zidită fiind îngrădit cu gard. Prezentă ca o mărturie a vremurilor, biserica parohială cu hramul „Sfânta Treime” a fost construită de locuitorii satului „la anul 1750 din zid de cărămidă”, potrivit Buletinului clădirii întocmit cu ocazia Recesământului general al populaţiei din 1930. Anul construcţiei şi al picturii este menţionat şi în Pisanie: „Această sfântă Treime s-a clădit în anul 1750 şi a fost pictată în anul 1754 şi 1893 …”. Forma bisericii este cea de „corabie” în stilul ortodox bizantin. Zidurile groase de circa un metru au făcut posibilă stabilitatea şi rezistenţa ei de-a lungul anilor. Odată cu trecerea timpului, datorită intemperiilor vremii a fost nevoie ca biserica să fie reparată şi consolidată în mai multe rânduri. O astfel de reparaţie majoră s-a făcut la anul 1949, prin legarea structurii cu tiranţi metalici dispuşi pe direcţie transversală faţă de clădire, în pronaos şi în naos. Tot în acest an a fost construită şi pictată actuala tindă a bisericii, iar în anul 1968 s-a electrificat biserica şi a fost restaurată pictura. În anul 1995, biserica a fost acoperită cu tablă nouă, pictura a fost restaurată şi s-a construit o sobă nouă din teracotă pentru încălzirea sfântului locaş. În anul 2000 prin grija şi nevoia ca biserica să aibă o casă, unde să locuiască preotul şi familia lui, a fost construită casa parohială. După mai bine de 250 de ani de existenţă, biserica ajunsese să prezinte fisuri majore pe pereţii laterali şi în Sfântul Altar având nevoie să fie consolidată şi restaurată. Astfel în anul 2002 după ce au fost luate aprobările legale fiind alcătuită o documentaţie de lucrări ce a fost avizată la Comisia Regională nr. 4 Oltenia a Monumentelor Istorice, s-a trecut la lucrările de consolidare şi restaurare prin următoarele operaţii: subzidire totală la baza inferioară, de unde au fost ridicaţi stâlpi şi centuri de beton pentru susţinere, tencuielile au fost înlocuite parţial în interior şi total în afara bisericii, la ferestre s-a înlocuit tâmplăria veche cu tâmplărie nouă, pardoseala a fost executată din blană de brad având o grosime de 5 cm, în interiorul şi în afara pereţilor au fost construite drene de aerisire, iar pe lângă bordura exterioară a bisericii a fost construit un canal colector a apei, la baza acoperişului au fost montaţi parazăpezi şi jgheaburi cu burlane de scurgere a apei în canalul colector. În anul 2004 a fost restaurată pictura interioară şi exterioară a bisericii, iar în perioada 2005-2006 a fost construită cancelaria parohială şi sala de mese pentru nevoile enoriaşilor, toate aceste lucrări fiind posibile prin strădania preotului actual al parohiei Cepari, preot paroh iconom Stavrofor Dobrescu Sorin hirotonit preot paroh de către Prea Sfinţia Sa Gherasim, Episcopul Râmnicului. Astfel după toate aceste lucrării de restaurare pe data de 17 septembrie 2006 într-o zi de duminică a fost oficiată o impresionantă slujbă de resfinţire, cu un important sobor de preoţi care a binecuvântat sfântul lăcaş avându-l în frunte pe Prea Sfinţia Sa Gherasim, Episcopul Râmnicului.

Informaţiile din acest material au fost culese din cartea apărută cu ocazia resfinţirii bisericii „Sânta Treime” din 17 septembrie 2006 „1750-2006 parohia Cepari biserica cu hramul <Sfânta Treime>”