Discuție:Comuna Eftimie Murgu, Caraș-Severin

Eftimie Murgu (Rudăria) =

=ISTORIC

Valea Almăjului (Ţara Almăjului) din punct de vedere geografic este o depresiune intramontană, situată în partea de sud - vest a României, în mijlocul Munţilor Banatului, fiind încadrată de Lanţul muntos al Aninei la vest, Munţii Almăjului la sud, Semenicul (1446m) - cel mai înalt vârf din Munţii Banatului - la nord, iar la est de câteva înălţimi din Munţii Almăjului: (Dealul Carsa 1152m, Dealul Cherbezul 1102m, Dealul Vrapşioanea 934m - situat pe teritoriul localităţii Rudăria, şi Capul Grobanului 1104m). Tot aici întâlnim cel mai înalt vârf din Munţii Almăjului - Sfinecea mare(1224m). Populaţia depresiunii, cunoscută sub numele de almăjeni, numără aproximativ 16 000 de locuitori aşezaţi în 15 sate amplasate la contactul dintre zona muntoasă şi depresiune, formând localităţi mari compacte: Bănia, Borlovenii Noi(Breazova), Borlovenii Vechi, Bozovici, Dalboşeţ, Eftimie Murgu(Rudăria), Gârbovăţ(Gârboţ), Lăpuşnicu Mare, Moceriş, Pătaş, Prigor, Prilipeţi, Putna, Şopotu Nou(Buceaua), Şopotu Vechi. Urme ale aşezarilor omeneşti sunt înregistrate încă din neolitic cum sunt: Cracu Otara(azi, Bănia), Grădişte(azi, Dalboşeţ). Până la 1552, Almăjul era district privilegiat, împreună cu alte şapte districte cărăşene, în cadrul regatului feudal maghiar. În perioada 1552-1718 s-a aflat sub dominaţie turcească, apoi sub administraţia austriacă (între 1718 - 1867), apoi cea austro - ungară între 1867-1918.

Parcul mulinologic - Rudăria(Eftimie Murgu) se află amplasat pe teritoriul localităţii Eftimie Murgu, ce este înglobată în mirifica Valea Almăjului - situată în SV României, "în locul unde sălbăticia se contopeşte cu romantismul, iar nemărginirea dobândeşte dimensiuni cosmice." Morile de apă existente în aceste locuri înglobează un sistem hidraulic ce îsi găseşte specificul în folosirea ciuturii (asemănătoare celei construite după sistemul Kapllan), fiind totodată cel mai întins parc mulinogic din S Europei.

DESPRE MORILE DE APĂ

Morile de apă au pătruns în spaţiul carpato - danubiano - pontic încă din vremea daco - romanilor (secolele II-III d.HR). În aceste locuri, pe Valea Rudăriei, în anul 1772 sunt consemnate 8 mori, iar în 1874 - 51 de mori; dar din cauza inundaţiilor din 03 noiembrie 1827, 15 mai 1910, 21 martie 1941 şi 19 octombrie 1955, astăzi se mai păstrează doar un număr de 22 de mori care, aşezate asemenea unei salbe de mărgele de-a lungul cursului apei pe o lungime de 3 km, în sat şi în afara satului, valorificând într-o concepţie hidroenergetică şi constructivă potenţialul energetic modest al râului Rudărica. Morile distruse în 1955 încă se mai păstrează vii în memoria bătrânilor: " ... Trocolea, Dacicoanea, Drăgiloanea, Moara De Piatră, Strâmtoarea, Sfetoanea, Bogdăneasa, Şutoanea" de parcă de atunci n-ar fi trecut 50 de ani. Morile reuşesc să macine 130-140 kg de făină în 24 de ore, şi care sunt deţinute în devălmăşie de 15-25 de rândaşi (rândaş = familie ce are dreptul de a folosi moara la un interval de timp -"rând"- ce este cuprins intre 12-24 de ore).