Discuție:Satu Lung, Cluj

	Articolul Satu Lung, Cluj este un subiect de care se ocupă Proiectul Localitățile din România, un spațiu de organizare pentru dezvoltarea articolelor despre localitățile din România Dacă doriți să participați la acest proiect, vă rugăm să vă înscrieți aici.
Ciot	Acest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa Ciot pe scala de calitate.
Medie	Acest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa medie pe scala de importanță.

Satul tatălui , bunicului și strămoșilor mei - CHIȘ IOAN

Despre Satul Lung , numit și Husău, am cunoștințe din timpul copilăriei mele. Prin anii 50-60 satul avea un număr considerabil de locuitori, deosebit de harnici, cu bună stare și cu o credință deosebită în Dumnezeu. În sat se afla o școală, cu mai multe încăperi, se învăța carte până la clasa a IV-a, după care copii plecau la Cluj la diverse scoli. Exista o biserică ortodoxă pe deal, unde era și cimitirul satului, cu o priveliște foarte frumoasă. Cei ce veneau de la Cluj în sat, trebuiau să treacă 5 dealuri mari, după care coborau într-o adevărată căldare protejată de intemperii și vreme rea. Populația era formată majoritar din români, deși numele lor era maghiarizat după cum în vechime satul a aparținut unor nobili sau chiar voievozi cu obârșie maghiară. Populația se îndeletnicea cu cultivarea pământului, cerealelor, erau crescători de vite mari, porci, oi, fiecare familie având cel puțin două vaci, 2 - 3 cai, zeci de oi, 4 - 6 boi pentru arat și lucrări grele. Iarna femeile țeseau lîna, puneau "război" și realizau covorașe, pânză de in și cânepă, fețe de pernă și cuverturi deosebit de frumoase. Casele erau realizate din piatră ce se găsea în prejma locului, acoperite cu paie sau cu șindrilă , chiar cu olane sau țiglă. Fiecare casă avea livadă și grădină de zarzavat, iar merele de vară erau excepțional de bune și parfumate. Vara veneau "mocanii"- oameni de la munte să lucreze la recoltatul grâului, se realizau sărbători ale muncii, "joc", iar sărbătorile creștine de Paște și de Crăciun erau cu totul deosebite. Femeile coceau cozonaci uriași în cuptoarele lor semisferice, clădite din lut și piatră, unde fierbeau și sarmalele ori coceau pâini câte 6 - 7 pâini deodată. Îmi plăceau în mod deosebit "palanețele" un fel de plăcinte mari cu varză, ce erau făcute din făină albă de pâine și umplute cu varză nouă călită. Laptele de la animale era colectat de lăptarul satului și trimis la fabrică, iar ce rămânea era folosit pentru smântână și brânză. Din laptele oilor colectat și distribuit în raport de numărul oilor fiecăruia, se realiza brânză și caș excepționale. Oamenii erau cuminți, cinstiți, nu ar fi luat o frunză din proprietatea cuiva, de o moralitate curată, nu existau infracțiuni, divorțuri, aventuri. Fetele se căsătoreau de tinere cu băieți care făcuseră armata, iar gospodăria lor se întemeia treptat prin muncă grea și cu o mulțime de copii. Fiecare familie avea 5 - 6 copii, iar unii chiar 14 copii. Dumnezeu a ținut acești oameni până când colectivizarea și industrializarea le-a stricat viața, obiceiurile, tradițiile și moravurile. Acum abia dacă mai sunt 200 de oameni în sat, dar democrația prost înțeleasă la oraș se transpune încet și acolo.