Discuție:Totoi, Alba

	Articolul Totoi, Alba este un subiect de care se ocupă Proiectul Localitățile din România, un spațiu de organizare pentru dezvoltarea articolelor despre localitățile din România Dacă doriți să participați la acest proiect, vă rugăm să vă înscrieți aici.
Ciot	Acest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa Ciot pe scala de calitate.
Medie	Acest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa medie pe scala de importanță.

Istoric

ISTORICUL SATULUI

Localitatea a fost atestată cu mai bine de 720 de ani în urmă, dar rădăcinile sale merg cu siguranţă mult mai adânc în istoria acestor ţinuturi. În documentul mai jos citat se spune de altfel că „amintitul pământ a fost hotărnicit şi stăpânit din vechime de stăpânii săi de mai nainte”. Dacă pe raza localităţii nu s-au făcut săpături arheologice şi nu există dovezi de acest gen asupra vechimii satului, nu putem totuşi să-l rupem de alte localităţi din împrejurimi. Aşa cum o dovedesc descoperirile arheologice, valea Mureşului a cunoscut prezenţa multor populaţii sedentare. De ce nu ar fi existat o astfel de aşezare şi în hotarul de azi al Totoiului, mai primitor şi mai sigur decât atâtea altele. Pământul mănos din lunca Mureşului, cum puţine se găsesc în Transilvania, Mureşul însuşi, care brăzdează Ardealul de la nord-est spre sud-vest, aducător de bogăţii, mijloc excelent de transport în vremile acelea, obstacol greu de trecut pe trei sferturi din lungimea graniţei de est, a celei de nord şi parte din cea de nord-vest, de către năvălitorii care puteau apărea oricând, zonă agricolă favorabilă creşterii animalelor, a culturii de cereale îndeosebi, dar şi a viticulturii, nu puteau să nu favorizeze apariţia aşezărilor omeneşti cu milenii în urmă. Pădurea, aflată la câteva sute de metri, a constituit şi ea una din sursele importante de existenţă pentru acele vremuri şi un loc de refugiu de care oamenii acelor timpuri nu se puteau dispensa.

Atestarea documentară Satul Totoi este înregistrat pentru prima dată, din ceea ce se ştie până în prezent, într-un document din anul 1287 sub denumirea de HEWRIMUS1. Capitlul bisericii Sfântul Mihail din Transilvania, printr-o scrisoare întărită cu puterea peceţii, aduce la cunoştinţa celor prezenţi şi viitori că venind în faţa lor comitele Buken şi fiii săi: Barnaba, Nicolae şi Grigore din Galda-de-Jos prin îngăduinţa şi voinţa magiştrilor Michalch şi Emur „prezenţi în faţa noastră, au mărturisit că au vândut comitelui Berga şi fiilor acestuia, comitele Kemen, Andrei şi Petru … un pământ al lor numit HEWRIMUS aşezat lângă Mureş …” Dar iată textul integral al scrisorii capitlului bisericii Sfântul Mihail în latină apoi în traducere: „Capitulum Ecclesie Beati Michaelis Transsilvane, omnibus Christi fidelibus presentem paginam inspecturis salutem in eo qui salutem operatus est in medio terre. Vt gestis hominum, seu actibus rite ac legitime celebratis, studiosa malignorum cupiditas nequeat obuiare atque novercari, ipsa gesta vel acta ad cautelam litterarum patrocinio consueuerunt roborari, ut in posterum minime titubent, seu vacillent. Propterea ad uniuersorum noticiam, tam presencium, quam posterorum harum serie uolumus peruenire, quod accedentes ad nostram presenciam Buken Comes, Barlabas, Nicolaus, et Gregorius filii eiusdem de Gald ex permissione et uoluntatecommetaneorum suorum, magistrorum uidelicet Michalch, et Emur, in nostri presenciam astantium, quandam terram ipsorum Hewrimus uocatam, cum omnibus utilitatibus suis et pertinenciis, iuxta Morisium adiacentem, Berga Comiti, ac filijs suis Kemen Comiti, Andree et Petro pro quindecim marcis, – – et plenarie acceptis ab eisdem, nec non heredibus heredumque successoribus eorundem, iure perpetuo, et inrevocabiliter possidendam sunt confessi. Obligantes insuper se, et assumentes ijdem Buken, et filij sui prenotati coram nobis, ut quicunque eosdem Bergam Comitem, et filios suos prelibatos, racione dicte terre impedirent, seu in ius euocarent proprijs sumptibus et laboribus eosdem expedirent, et in possessione pacifica terre memorate conseruarent indefesse. Ut igitur hec vendicio coram nobis facta robur optineat perpetue firmitatis, nec per quempiam tractu temporis possit uel debeat immutari, ad instanciam et peticionem parcium, in testimonium rei geste, litteras nostras presentes contulimus sigilli nostri munimine roboratas, sub hijsdem tamen metis et terminis quibus ipsa terra ab antiquo per priores suos possessores exstitit limitata et possessa. Datum magistro Micaele Preposito Ecclesie nostre, Gregorio Cantore, Paulo Custode, Johanne Decano testibus. Anno Domini MCC. octogesimo septimo”. „Capitlul bisericii Sfântul Mihail din Transilvania, tuturor credincioşilor lui Hristos, care vor vedea scrisoarea de faţă, mântuire întru acela care a săvârşit mântuirea pe pământ. Pentru ca lăcomia hrăpăreaţă a răuvoitorilor să nu se poată împotrivi şi să nu poată vitregi faptele oamenilor sau înfăptuirile săvârşite după cuviinţă şi după lege, se obişnuieşte ca aceste fapte sau înfăptuiri să fie întărite, drept chezăşie, prin ocrotirea scrisorilor, pentru ca să nu se clatine sau să se clintească în viitor. Drept aceea vroim să aducem la cunoştinţa tuturor, atât acelor de acum cât a celor viitori, că venind înaintea noastră comitele Buken şi fiii săi, Barnaba, Nicolae şi Grigore din Galda de Jos din îngăduinţa şi voinţa megieşilor lor, adică a magiştrilor Şichalch şi Emur, care s-au înfăţişat înaintea noastră, ei au mărturisit că au „vândut” comitelui Berga şi fiilor acestuia comitele Kemen, Andrei şi Petru, precum şi moştenitorilor şi urmaşilor moştenitorilor lor, pentru cincisprezece mărci,-- primite în întregime de ei, un pământ al lor numit Hewrimus (Totoi), aşezat lângă Mureş, împreună cu toate folosinţele şi cele ce ţin de el ca să-l stăpânească cu drept veşnic şi nestrămutat. Legându-se şi îndatorindu-se în faţa noastră acelaşi Buken şi fiii săi sus-numiţi, că dacă cumva ar tulbura cineva sau dacă ar chema în judecată pe comite Berga şi pe fii acestuia cu privire la amintitul pământ, ei să-i apere pe aceştia cu ale lor osteneli şi cheltuieli şi să-i păzească fără încetare în stăpânirea paşnică a pomenitului pământ, dar între aceleaşi semne, hotare şi margini în care amintitul pământ a fost hotărnicit şi stăpânit din vechime de stăpânii săi de mai înainte. Iar pentru ca această vânzare făcută în faţa noastră să dobândească puterea trăiniciei veşnice şi să nu poată fi schimbată de nimeni cu trecerea vremii, am dat, la cererea şi rugămintea părţilor, ca mărturie a faptului săvârşit, scrisoarea noastră de faţă, întărită cu puterea peceţii noastre. Dată, martori „fiind”: magistrul Mihail, prepozit al bisericii noastre, Grigore cantor, Paul custode şi Ioan decan, în anul domnului o mie două sute optzeci şi şapte”.

2. Atestări ulterioare In „Documente privind Istoria României” veacul al XIV-lea, Editura Academiei RPR, Volumul III, 1331 – 1340, referitor la anul 1332 capitolul „Socoteală despre prima plată pe anul întâi din Arhidiaconatul de Alba” se spune: „De asemenea Nicolae, preotul din Totoi, a plătit douăzeci şi cinci de dinari” (pagina 124). Arhidiaconatul de Alba cuprindea atunci o parte din Transilvania de miazăzi şi de răsărit, adică părţi mai mari sau mai mici din comitatele de Alba de Sus, Turda, Târnava Mare, Trei Scaune şi Braşov. La acelaşi an 1332, la capitolul „Socoteală despre plata a doua pe anul întâi din Arhidiaconatul de Alba” anul 1332 volumul mai sus citat, se spune: „De asemenea Nicolae, preotul din Totoi, a plătit patru dinari” (pag 128). În ambele capitole este vorba despre strângerea dijmei papale de către delegatul papei, Iacob, fiul lui Berengoria. Intr-un alt document, publicat în Istoria României (1341 – 1350), redactat la Deva la data de 28 februarie 1343, este amintit că Martin, fiul lui Kemen din Tothey, este trimis ca martor „la sus pomenita moşie numită Bichiş şi, ……., să pună pe pomeniţii magistraţi Thatamer, prepozitul bisericii de Alba şi pe nepotul acestuia, ca să o stăpânească pe veci, ………….” Dat la Deva, în vinerea dinaintea duminicii I<nvocavit>, în anul domnului o mie trei sute patruzeci şi trei”. Arhiva Capit. Alba Iulia Documentul din anul 1461 vorbeşte despre „census quinqua gesimalis de Thate ad portionem salis” (Pâclişanu 599) Aflăm că Totoiul, sau Thathe cum se numea în acea vreme, era un sat românesc întrucât satele ungureşti sau săseşti nu plăteau această cincizecială. „Moşiile din THATHE (Totoi) şi Bekenzeg care ţin de Salis plătesc 1 florin şi jumătate de aur”. „Moşiile din THATHE (Totoi) şi Bekenzeg care ţin de Nicolae Gherend plătesc 1 florin şi jumătate de aur”. „Moşiile din THATHE (Totoi) şi Bekenzeg care ţin de Nicolae din Ocna Sibiului plătesc în oi”. (Traducerea acestui document ar putea fi puţin eronată, întrucât în Dicţionarul lui Coriolan Suciu, numele de Salis apare scris cu literă mică, „salis” (sare) ceea ce ar putea schimba radical sensul frazei)

3. Numele satului de-a lungul timpului În „Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania”, vol. II al lui Coriolan Suciu, la pag. 203 găsim o serie de variante ale numelui purtat de către satul nostru, de la prima sa atestare din 1287 şi până în anul 1850 când apare pentru prima dată sub numele de Totoi. Iată câteva din aceste variante: 1287- terraHewrimus1; 1332- sacerdos de Thathey2; 1343 -Tothey3; 1366 -Thate 4; 1379 -Tate5; 1386 -Tathe6; 1461 -Thathe7; 1733 -Totoj8; 1760 -1762 Táté9; 1766 -Totoiu10; 1850 -Totoi11. În continuare, documentele aducând informaţii despre satul nostru se referă mai ales la şcoală, la biserică, la populaţie şi le veţi întâlni la capitolele respective. Bibliografie: 1) Scrisoarea Capitlului Mihail de Transilvania, în Istoria Românilor, vol. II pag 120; 2)Socoteală despre prima plată pe anul întâi din Arhiadiaconatul de Alba, în Documente privind Istoria României, veacul al XIV-lea, vol. III, pag 124; 3) Doc. Istoria Românilor; 4) Zimmermann II 272; 5) Iezkovits 63; 6) Teleki I 214; 7) Pâclişan 599; 8) Conscripţia de la 1733 a Episcopului Inochentie Micu, după Nicolae Togan, Statistica românilor din Transilvania în 1733, luat din N. Josan şi alţii „Oameni şi fapte din trecutul judeţului Alba în memoria urmaşilor” Alba Iulia 1996; 9) Conscripţia de la 1733 a Episcopului Inochentie Micu, Rapoartele Protopopiatelor Op. citată pag 47; 10 Conscripţia de la 1776 Op. Citată, pag 97; 11) Conscripţio omnium sacerdotum Op. citată p. 105.

Titigoia (discuție) 19 decembrie 2016 07:01 (EET)