Discuție Wikipedia:Sfatul Bătrânilor/Arhiva 67

Politica privind numele de utilizator

modificare

Pare-se schimbarea anterioară a politicii privind numele de utilizator a fost binevenită din unele puncte de vedere. În ceea ce mă priveşte, nu înţeleg nici acum de ce unui utilizator îi este permis prin politică să modifice conţinut sub numele premierului României. Nici măcar nu vreau să mă gândesc cum ar privi un nou venit contribuţiile din partea unui astfel de utilizator. După părerea mea, astfel de acţiuni periclitează substanţial seriozitatea dorită, sper, de toată lumea. Probabil mai e nevoie de încă 2 evenimente de acest gen.. de vreun Traian Băsescu sau George W. Bush care să înceapă să contribuie la enciclopedie până ce toată lumea îşi va pune semne de întrebare. Dacă această politica nu va reveni la statutul său iniţial, care nu permitea folosirea numelor unor celebrităţi, indiferent în ce scop, prefer să-mi strâng pacheţelul. Nu stimez etichetarea unei munci de ore întregi drept inutilă doar din prisma atitudinii batjocoritoare ale unor astfel de comportamente. Numai bine. --Rebel 28 octombrie 2006 18:25 (EEST)Răspunde

Subscriu la ideea lui Rebel mai ales că cel care va observa numele premierului şi contribuţiile „acestuia” pe ro.wp nu va spune De ce şi-a ales un utilizator un astfel de nume ?, ci se va întreba despre seriozitatea comunităţii şi a proiectului. Mă şi gândesc cu groază când va începe google să întoarcă rezultate despre Călin Tăriceanu al nostru. Sau poate (acum dau şi idei) va veni un viitor în care un CV Tudor(fictiv) se va certa cu un Marko Bela (fictiv) pe ro.wp. -- Pixi discuţie 28 octombrie 2006 18:45 (EEST)Răspunde
Eu zic să facem un pic zoom out şi să vedem problema în ansamblu. Numele de utilizator ale contribuitorilor nu le este accesibil cititorilor în mod direct -- şi nu le este deloc accesibil pe copiile Wikipediei sau pe CD-urile publicate de Wikimedia. Ce este important este ca articolele noastre să fie bune.
Discuţia despre nume s-a mai purtat o dată, la Discuţie Utilizator:EMINESCU şi la Wikipedia:Sfatul Bătrânilor/O nouă politică de nume şi a fost declanşată de faptul că utilizatorul EMINESCU dorea să i se permită să-şi folosească numele real (Mihai Eminescu) la Wikipedia. Regulamentul de atunci prevedea că numele de utilizator nu poate fi numele unei personalităţi, dar în acelaşi timp permitea folosirea numelui real. Cîntărind cele două prevederi, care se băteau în cazul ăsta cap în cap, am decis s-o scoatem pe prima (interdicţia), pentru că şi aşa nu are o logică solidă în spate şi oricum este încălcată frecvent, chiar şi la en.wp.
Dacă ţineţi foarte mult la regula scoasă o putem reintroduce amendată astfel:
  • [Numele de utilizator] să nu conţină numele unei personalităţi în viaţă, cu excepţia cazului cînd acesta este numele real al utilizatorului.
În felul acesta îl rezolvăm şi pe EMINESCU (adică îi dăm voie să-şi folosească numele real) şi pe Călin Tăriceanu, căruia îi schimbăm numele.
Apare evident dificultatea de a verifica afirmaţia „acesta este numele meu real”. — AdiJapan  28 octombrie 2006 20:19 (EEST)Răspunde
În principiu prevederea propusă de Adi este ok, dar cred că nici revenirea la vechea variantă nu este ofensatoare pentru nimeni. Nimeni nu neagă calitatea de urmaş al domnului Eminescu, dar cred că la mijloc este şi un orgoliu al domnului amintit. Dânsul se poate prezenta pe pagina de discuţii cu numele real, astfel că toată lumea ar şti cine este în fapt. La fel şi Călin Tăriceanu, dacă este premierul, deşi sunt absolut sigur că nu este el (se poate verifica foarte simplu dacă sunt (vor fi) contribuţii din partea utilizatorului atunci când premierul va avea o conferinţă sau va fi la parlament, sau se poate verifica pe pagina guvernului când acesta a avut (va avea) întâlniri oficiale), se poate loga cu orice altă combinaţie de caractere de la „ 0 la z”, iar pe pagina de user va putea adăuga: Eu sunt premierul ! Prin această măsură s-ar putea evita discuţiile viitoare mai ales că numele utilizatorului nu oferă nici o greutate articolului la care contribuie.
  • O altă problemă ar fi dacă nu există o prevedere legală prin care wp ar putea fi acuzată de defăimare, mai ales dacă cel care utilizează numele unei persoane reale cu notorietate face afirmaţii reprobabile ?
  • În plus nu cred că ro.wp trebuie transformată într-un forum ca cele ale ziarelor sau televiziunilor în care cei care scriu sunt preşedinţi, premieri, parlamentari. Şi în plus există un precedent: ca reacţie la o emisiune tv, actualul preşedinte a lăsat un mesaj cu numele său real şi apoi a făcut public acest fapt într-o emisiune, iar acum cei care citesc mesajele se întreabă de fiecare dată când văd un mesaj semnat cu numele preşedintelui dacă nu e chiar preşedintele în persoană cel care a lăsat mesajul.... un adevărat bâlci ! -- Pixi discuţie 28 octombrie 2006 21:32 (EEST)Răspunde
Vechea variantă are un mare defect: se autocontrazice. Utilizatorii pot să-şi folosească numele real, dar nu au voie să folosească numele unei personalităţi. Cînd cele două coincid apare conflictul. Ca atare nu ne putem întoarce la această variantă.
Apropo de verificarea identităţii contribuitorilor: în politica Wikipediei anonimatul utilizatorilor este esenţial. De exemplu funcţia checkuser (de la ce IP-uri s-a autentificat utilizatorul cutare, ce modificări s-au făcut de la IP-ul cutare) nu poate fi folosită decît în anumite condiţii, destul de stricte, şi nici atunci dezvăluirea datelor nu este permisă. Deci dacă un utilizator nu vrea să ne spună cine este nu-l putem obliga în nici un fel. De aceea varianta propusă de mine mai sus nu prea e în regulă. De fapt varianta pe care o prefer eu este cea actuală, în care nu se interzice folosirea numelor de personalităţi.
Ca un compromis între toate variantele propuse avem şi posibilitatea:
  • [Numele de utilizator] să nu conţină numele unei personalităţi în viaţă, chiar dacă acesta coincide cu numele real al utilizatorului.
De fapt acum observ că între timp la en.wp regulamentul despre numele de utilizator en:Wikipedia:Username a fost în mare măsură rescris. Ne-am putea inspira de acolo. — AdiJapan  29 octombrie 2006 05:03 (EET)Răspunde
Aşa este cum spuneţi, regulamentul se contrazice în forma veche. Dar nici în forma nouă nu este perfect. Dacă ar veni o cerere din partea premierului de forma: eu nu sunt de acord ca numele meu să fie folosit pe wikipedia, ce i-am putea răspunde conform regulamentului actual? Ne pare rău nu aveţi voie conform regulamentului nostru să aveţi cereri asupra propriului dumneavostră nume ?!
Cred că nimeni nu ar avea nimic de obiectat dacă nick-ul ar fi de forma John Smith (un nume comun), dar atunci când numele este aproape unic (spun aproape căci nu am informaţii că nu există 2 persoane cu numele premierului) cred că avem o problemă. Sper să nu fac teoria chibritului, dar eu văd în asta o problemă, dacă doar eu simt asta discuţia ar putea fi închisă, voi respecta regulamentul adoptat. -- Pixi discuţie 29 octombrie 2006 11:12 (EET)Răspunde

Ceea ce probabil se pierde din vedere încă o dată, ca şi în cazul urmaşului lui Eminescu este faptul că utilizatorul al cărui nume era disputat şi-a încheiat de mult contribuţiile la enciclopedie. Tot ce a dorit a fost o inflamare a comunităţii, ceea ce a şi realizat, de altfel. A realizat chiar o schimbare a unei politici, ceea ce mi se pare din nou alarmant. În drept, normele juridice se emit pentru a oferi rezoluţii unor cazuri viitoare, nu pentru cazuri actuale ori cazuri precedente. Pare-se la noi politica se schimbă în funcţie de exemple palpabile. Este cunoscut faptul că fiece mediu wiki are dreptul să îşi aleagă politicile de deşfăşurare a activităţii după bunul plac. Aşadar, fără a căuta surse de inspiraţie în alte medii, sugerez să nu fie permise folosirea unor nume de celebrităţi, actuale sau trecute în lumea umbrelor. Ca să satisfac şi poftele altora, sunt de acord cu folosirea lor dacă numele coincide cu cel al utilizatorului în cauză, însă acest lucru vreau să fie dovedit prin scanarea buletinului de identitate la rezoluţie mare. Până când utilizatorul în cauză oferă o astfel de scanare, doresc ca acel cont să fie blocat de la a face modificări. Aştept şi eu un vot, ca să pot face modificarea la Wikipedia:Cum mă înregistrez. --Rebel 29 octombrie 2006 12:20 (EET)Răspunde

Varianta propusă de Rebel pare a fi cea mai bună. —SCriBu msg 29 octombrie 2006 12:48 (EET)Răspunde
Nu putem cere scanarea cărţii de identitate. Wikipedia a crescut pînă la dimensiunea pe care o are azi prin contribuţii 99% anonime -- fie fără autentificare, fie cu autentificare prin alt nume decît cel real.
Dar insist să vă uitaţi la politica de la en.wp. Este acolo o secţiune numită „Inappropriate usernames”, foarte detaliată. Problema utilizatorilor care vor să se înregistreze cu numele real, dar acest nume contravine celorlalte reguli, se rezolvă de la caz la caz prin discuţii cu un administrator.
Cred că un vot ar fi prea mult pentru cele două cazuri pe an pe care le avem. Deja discuţia s-a prelungit prea mult. Cred că putem prelua politica de la en.wp fără alte parlamentări. Să nu ne pierdem în fleacuri, avem o enciclopedie de scris. — AdiJapan  29 octombrie 2006 15:53 (EET)Răspunde

Tura trecută a fost nevoie de 10 zile şi de un singur vot pentru ca să fie schimbată politica. Acum ar fi prea mult să o schimbăm, indiferent că 4 utilizatori, dintre care 2 administratori şi-au menţionat până acum în scris dezaprobarea folosirii unei astfel de identităţi? Mai sus spuneai că nu vede nimeni ce nume de cont are utilizatorul, dar dacă numele începe să apară când contribuitorul întâmpină utilizatorii noi? Tot nu e problemă? Sincer, dacă ştiam că după ce am scris mai multe rânduri decât era nevoie despre problema asta vei ajunge la concluzia că ar trebui să preluăm politicile altora fără alte parlamentări îmi găseam de treabă liniştit în altă parte. Copiază tu ce vrei. Ne vedem peste 2 săptămâni. --Rebel 29 octombrie 2006 16:40 (EET)Răspunde

Sunt de acord cu Rebel în discuţia asta. --Laur2ro 31 octombrie 2006 14:12 (EET)--Răspunde
Adică să revenim la vechea regulă şi să interzicem alegerea de nume ale unor personalităţi? Şi eu sînt de acord, doar că trebuie rezolvată cumva contradicţia. Dacă un utilizator vrea să-şi folosească numele real, iar acesta încalcă celelalte reguli, cum procedăm? Aici e toată chichiţa. La en.wp în asemenea cazuri se recomandă ca utilizatorul să contacteze un administrator pentru a găsi un compromis acceptabil. Facem şi noi la fel? — AdiJapan  31 octombrie 2006 14:31 (EET)Răspunde
Da, compromis acceptabil însemnând orice de la folosirea unui pseudonim în loc de numele real până la „scan de rezoluţie mare”. Până la urmă, dacă insistă că acela este numele lui, deja a renunţat la privilegiul anonimităţii.--Laur2ro 31 octombrie 2006 15:34 (EET)Răspunde
Bun. Are cineva obiecţii la această propunere? În fond nu facem decît să preluăm o politică de la en.wp, aşa cum am făcut în aproape toate privinţele. — AdiJapan  31 octombrie 2006 15:44 (EET)Răspunde
Deci propunerea este : se interzice folosirea numelor de personalităţi cu excepţia posesorilor de drept ale acestor nume. Iar modalitatea de a certifica faptul că numele folosit este real se va stabili împreună cu un administrator (foarte probabil cu un scan, dar nu public, pentru a nu dezvălui mai mult decât este necesar). Am înţeles corect ? Ce facem mai departe ? Vot ? Mai stabilim ceva şi pentru semnătură ? (vezi Călin Popescu Tăriceanu). Elerium | Mesaje către Elerium. 31 octombrie 2006 20:14 (EET).Răspunde

Cam aşa ceva. Aş prefera însă o formulare mai generală. Spunem că se interzice folosirea numelor de personalităţi, a cuvintelor obscene, a şirurilor aleatoare de litere, a cuvintelor care sugerează un statut aparte la Wikipedia etc, etc. Apoi spunem că dacă un utilizator doreşte să-şi folosească numele real, iar acesta încalcă vreuna din regulile respective (oricare din ele, nu numai cea privitoare la personalităţi), să contacteze un administrator pentru găsirea unui compromis. Vorba bancului cu Ion Căcat (scuze), va veni poate unul să spună că acesta e chiar numele lui adevărat şi că vrea musai să-l folosească la Wikipedia. Sau că îl cheamă Vasile Bot, care seamănă cu un nume de robot. Şi aşa mai departe. N-aş vrea să ne adunăm iar toţi şi să mai amendăm o dată politica. S-o facem bună de la început.

Despre semnături: cred că trebuie să impunem aceleaşi reguli ca şi la numele de utilizator, în toate privinţele: personalităţi, obscenităţi, şiruri aleatoare, statut aparte, etc.

Nu ştiu dacă se impune un vot -- organizarea unui sondaj cere multă muncă. Cred că e suficient să întrebăm aici dacă există obiecţii. Dacă nu există amendăm politica. — AdiJapan  1 noiembrie 2006 04:57 (EET)Răspunde

Eu aş avea o întrebare: am descoperit această categorie: Categorie:Wikipedişti care au articole autobiografice. Din câte observ, categoria conţine personalităţi în viaţă care în marea lor majoritate au contribuit la articole auto-biografice. Totuşi, exista o exceptie: Utilizator:MariusTeicu, căruia nu am reuşit să-i găsesc o contribuţie. Cum s-a dedus totuşi în acest caz că este vorba chiar despre compozitorul însuşi şi nu despre un glumeţ sau vreun fan (vezi CPT)? --Vlad|-> 1 noiembrie 2006 09:40 (EET)Răspunde

În concluzie

modificare

Propun să modificăm pagina Wikipedia:Cum mă înregistrez, secţiunea Nume de utilizator, după cum urmează:

  • adăugăm la restricţii şi următoarea: „[numele de utilizator] să nu conţină nume de persoane celebre sau evenimente notabile”.
  • adăugăm: „dacă un utilizator doreşte să-şi folosească numele real, iar acesta încalcă vreuna din restricţii, este rugat să contacteze un administrator pentru găsirea unui compromis.”

Dacă nu apar obiecţii am să aplic modificările în viitorul apropiat.

Întrebarea 2: ce facem cu Utilizator:Călin Tăriceanu? Am încercat să discut cu el, dar nu merge. Puteţi recupera „dialogul” nostru din istoricul paginii lui de discuţii, pentru că a fost tare drăguţ şi l-a şters. Tehnic am putea să-i schimbăm numele cu forţa, dar nu ştiu dacă asta ar fi în regulă. — AdiJapan  2 noiembrie 2006 04:48 (EET)Răspunde

Întrucît nu există nici o obiecţie am să aplic modificările.
Am găsit şi răspunsul la întrebarea 2: „If enough people complain about your user name (through talk pages or the mailing lists or Meta-Wikipedia), the bureaucrats will change it. Neither complaints nor name changes should be arbitrary, but user names that are offensive to a significant number of people will be changed, not without notice, but without appeal.” (Din politica numelor de utilizator de la en.wp: en:Wikipedia:Username.) Este nevoie doar să existe un consens relativ în comunitate, prin simple discuţii, pentru ca schimbarea numelui să fie impusă utilizatorului. — AdiJapan  4 noiembrie 2006 04:19 (EET)Răspunde
Înapoi la pagina de proiect „Sfatul Bătrânilor/Arhiva 67”.