Domeniul feudal
Domeniul feudal era o formă de proprietate imobiliară specifică Evului Mediu.
Seniorul feudal
modificareInvaziile repetate asupra Occidentului din secolele IX-X au desființat structurile administrative carolingiene și au dispersat autoritatea publică. Regii erau incapabili să-și protejeze supușii, iar șefii militari și funcționarii deveneau tot mai puternici. Populația, rămânând neprotejată, s-a grupat în jurul celor care reușeau să o apere mai bine de jafurile migratorilor. Aceștia erau proprietarii marilor domenii, numiți seniori.
Castelul feudal
modificareCastelul feudal era puterea militară a seniorului. Castelul conținea: șanțuri de apă, pentru ca inamicii să nu pătrundă cu ușurință în castel, poduri mobile, turnuri de apărare, locuința seniorului sau donjon, locuința slugilor, magazii și grajduri pentru animale.
Proprietatea feudală în Țările Române
modificareOdată cu formarea statelor feudale și organizarea instituției domniei, unei părți a nobilimii prestatale i s-au confirmat, prin acte scrise emise de cancelaria domnească, drepturile sale funciare.
Indiferent dacă era vorba de proprietatea domnească, boierească, mănăstirească, domeniu feudal era format din două părți:
- una redusă ca proporții în secolele XIV-XV, pusă în valoare de țăranii dependenți pe baza muncii sub forma clacă;
- este formată din vetrele satelor, terenuri agricole, pășuni și păduri.Acestea se numesc castelul seniorilor
Note
modificareBibliografie
modificare- Dicționar enciclopedic român, Editura Politică, București, 1962
Vezi și
modificare