Douglas DC-3

Douglas DC-3

Tip	avion de linie cu 2 motoare cu elice[*]
Țară de origine	Statele Unite ale Americii
Constructor	Douglas (companie)
Zbor inaugural	17 decembrie 1935
Introdus	1936
Stare	în serviciu
Beneficiar principal	DC-3 fleet[] American Airlines Bavaria Fluggesellschaft[] Lufthansa Air France British European Airways[] Scandinavian Airlines System Olympic Airways[] Luftwaffe[] Royal Air Force Transport Command[] Aigle Azur (1946)[*]
Bucăți fabricate	607

Douglas DC-3 este un avion de linie cu elice produs de către compania de aeronave Douglas, care a avut un efect de durată asupra industriei aeriene în anii 1930-1940 și al Doilea Război Mondial. A fost dezvoltat ca o versiune mai mare și îmbunătățită a Douglas DC-2. Este un monoplan metalic cu aripi joase, cu tren de aterizare convențional, propulsat de două motoare cu piston radial de 1.000–1.200 CP. Deși DC-3-urile construite inițial pentru serviciul public utilizau motorul Wright R-1820 Cyclone, ulterioarele versiuni civile de DC-3 au folosit motorul Pratt & Whitney R-1830 Twin Wasp.^[1] DC-3 are o viteză de croazieră de 333 km/h, o capacitate de 21 până la 32 de pasageri sau 2.700 kg de marfă și o autonomie de 2.400 km și poate opera de pe piste scurte.

DC-3 avea multe calități excepționale în comparație cu aeronavele anterioare. Era rapid, avea o autonomie bună, era mai fiabil și transporta pasagerii într-un confort mai mare. Înainte de război, a fost pionier în multe rute de călătorie aeriene. A putut traversa Statele Unite continentale de la New York la Los Angeles în 18 ore, cu doar trei escale. A fost unul dintre primele avioane care putea transporta profitabil doar pasageri fără a se baza pe subvențiile poștale.^[2]^[3]

După război, piața avioanelor a fost inundată cu un surplus de avioane de transport, iar DC-3 nu a mai fost competitiv din cauza dimensiunilor inadecvate și a vitezei reduse. A devenit învechit pe rutele principale în comparație cu alte tipuri mai avansate, cum ar fi Douglas DC-4 și Lockheed Constellation, dar designul s-a dovedit adaptabil și util pe rute mai puțin solicitante din punct de vedere comercial.

Producția civilă de DC-3 s-a încheiat în 1943 la 607 avioane. Versiunile militare, cum ar fi C-47 Skytrain (Dakota în serviciul britanic RAF) și versiunile construite de sovietici și japonezi, au adus producția totală la peste 16.000. Multe au continuat să fie folosite într-o varietate de roluri de nișă. S-a estimat că 2.000 de DC-3 și derivate militare încă mai zburau în 2013,^[4] până în 2017, aproximativ 300,^[5] iar în 2023, doar aproximativ 150 încă mai erau în serviciu.^[6]

Specificații (DC-3A-S1C3G)

Date de la McDonnell Douglas Aircraft din 1920^[7]

Desen în 3 vederi al Douglas DC-3

Caracteristici generale

Echipaj: doi
Capacitate: 21–32 de pasageri
Lungime: 19,7 m
Anvergura aripilor: 29 m
Înălțime: 5,16 m
Suprafața aripii: 91,7 m²
Raport de aspect: 9,17
Profil aerodinamic: NACA2215 / NACA2206
Masă (gol): 7.650 kg
Masă brută: 11.431 kg sarcină utilă cu combustibil plin
Capacitate combustibil: 736 L
Motor: 2 × Pratt & Whitney R-1830-S1C3G Twin Wasp cu 14 cilindri, motor cu două rânduri cu pistoane radiale răcite cu aer, 1.200 CP (890 kW) fiecare
Elice: Hamilton Standard 23E50 cu 3 pale, 3,5 m diametru

Performanță

Viteza maximă: 223 kt (413 km/h) la 2.590 m
Viteza de croazieră: 183 kt (339 km/h)
Viteza minimă de control: 77 kt (43 km/h) cu un motor inoperant
Autonomie: 2.540 km (combustibil maxim, sarcină utilă de 1.587 kg), viteză de croazieră/autonomie la 3.048 m, consum de combustibil de croazieră de 355 L/h la 50% putere, 157 kt
Altitudine maximă: 7.100 m, cu un motor funcțional, 2.743 m
Rata de urcare: 5,8 m/s, viteza de urcare la nivelul mării cu un motor în funcțiune, 1,02 m/s
Raport putere-greutate: 156,5 W/kg

Note

^ „Douglas DC-3 and C-47 Engines”. The Dakota Association of South Africa. Accesat în 10 aprilie 2023.
^ Kathleen Burke (aprilie 2013). „How the DC-3 Revolutionized Air Travel”. Smithsonian.
^ „Boeing: Historical Snapshot: DC-3 Commercial Transport”. www.boeing.com. Accesat în 10 decembrie 2020.
^ Jonathan Glancey (9 octombrie 2013). „The Douglas DC-3: Still revolutionary in its 70s”. BBC.
^ „Why the DC-3 is such a Badass Plane”. Eric Tegler, Popular Mechanics, August 8, 2017. Accesat în 22 august 2020.
^ „The plane that won't quit: celebrating the Douglas DC-3”. The Garden of Memory (în engleză). 18 decembrie 2023. Accesat în 24 decembrie 2023.
^ Accessed 6 October 2023, https://www.aopa.org/news-and-media/all-news/1994/june/pilot/flying-the-dc-3

[1] „Douglas DC-3 and C-47 Engines”. The Dakota Association of South Africa. Accesat în 10 aprilie 2023.

[2] Kathleen Burke (aprilie 2013). „How the DC-3 Revolutionized Air Travel”. Smithsonian.

[3] „Boeing: Historical Snapshot: DC-3 Commercial Transport”. www.boeing.com. Accesat în 10 decembrie 2020.

[4] Jonathan Glancey (9 octombrie 2013). „The Douglas DC-3: Still revolutionary in its 70s”. BBC.

[5] „Why the DC-3 is such a Badass Plane”. Eric Tegler, Popular Mechanics, August 8, 2017. Accesat în 22 august 2020.

[6] „The plane that won't quit: celebrating the Douglas DC-3”. The Garden of Memory (în engleză). 18 decembrie 2023. Accesat în 24 decembrie 2023.

[7] Accessed 6 October 2023, https://www.aopa.org/news-and-media/all-news/1994/june/pilot/flying-the-dc-3

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]