Dreptul subiectiv este o prerogativă recunoscută de lege acordată unei persoane fizice sau juridice prin care titularul dreptului îi poate impune unei alte persoane o anumită conduită corespunzătoare dreptului său, ce poate fi impusă în caz de necesitate de către forța coercitivă a statului.[1]

Caricatură franceză a lui Cham privitoare la intimitate. Dreptul la intimitate este un exemplu de drept subiectiv.

Dreptul subiectiv este un raport juridic întreprins între două subiecte: subiectul activ, titular al deptului, și subiectul pasiv, cel ce are o obligație.

Trăsături

modificare

Orice drept subiectiv îi oferă titularului posibilitatea de a-i impune unei alte persoane o anumită conduită, reprezentată de obligația corelativă dreptului. Avem de a face cu trei tipuri de obligații: de a face, de a nu face, sau de a da.

Titularul dreptului are el însuși posibilitatea de a avea o conduită anumă, făcând referire la posibilitatea exercitării propriu-zise a dreptului. Aceasta poate sau nu fi folosită de titular încă de la momentul nașterii raportului juridic, indiferent de voința titularului.

Dreptul subiectiv presupune o obligație corelativă a unei altei sau altor persoane (în caz de pluralitate). În cazul drepturilor absolute, subiectul pasiv este întotdeauna unul multiplu, fiind generalizat, având obligația de a nu face. Ca exemplu, în cazul unui drept absolut precum cel la intimitate, subiectul pasiv reprezintă toate persoanele cu excepția titularului dreptului, acestea având obligația de a nu viola intimitatea acestuia.

Titularul dreptului are posibilitatea de a apela la forța de constrângere a statului în cazul în care subiectul pasiv nu urmează conduita impusă de acesta. Urmând exemplul de mai sus, în cazul în care dreptul la intimitate este violat, cetățeanul poate face o plângere organelor competente.

Tipuri de drepturi subiective

modificare

Dreptul absolut

modificare

Dreptul absolut reprezintă un drept pe care titularul îl poate exercita de unul singur, fără intervenția altei persoane. Acestui drept îi corespunde obligația generală de a nu face. Dreptul absolut are subiectul activ unic (titularul dreptului, orice persoană) și subiectul pasiv nedeterminat (toate persoanele în afara titularului), având ca obligație abținerea din a interfera cu exercitarea dreptului de către titular.