Dumitru Dogaru
| Dumitru Dogaru | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Dobrotinet, România |
| Decedat | (85 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | intelectual profesor director |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Alma mater | Facultatea de Litere a Universității din București |
| Partid politic | Partidul Comunist Român |
Modifică date / text  | |
Dumitru Dogaru (n. , Dobrotinet, Curtișoara, Olt, România – d. , București, România) a fost un intelectual român cunoscut în epocă pentru activitatea sa în cadrul învățământului muncitoresc (1943-1948) și în domeniul relațiilor dintre stat și cultele religioase din România (1949-1975).
Biografie modificare
Dumitru Dogaru s-a născut la 26 octombrie 1907 în satul Dobrotinet, comuna Curtișoara, județul Olt, din părinții Petru și Gheorghița, agricultori. În scurta lui viață, Petru (1884-1911) a fost notar în satul Perieți (Olt). Bunicul matern, Florea Ionescu, rămas în memoria satului ca Florea Sergentul,[1] a fost ales primar al satului la întoarcerea din Războiul de Independență. El este cel care, prin sfatul său de a continua școala pentru care dovedeau înclinare, a determinat drumul vieții lui Dumitru și al fratelui său, Constantin.[2] Date fiind posibilitățile materiale limitate ale mamei sale, după terminarea școlii primare în Dobrotinet, Dumitru Dogaru s-a îndreptat spre Școala Normală de Băieți din orașul Slatina, unde a fost admis prin concurs și pe care a absolvit-o în anul 1927.
A lucrat apoi ca învățător în satele Cernatul de Jos (1927-1930) și Micfalău (1930-1932) din județul Trei Scaune. În același timp și-a pregătit și susținut bacalaureatul la București, în 1931, beneficiind de o bursă.
Ca student la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din București (1932-1936) a participat la echipele regale studențești: în vara anului 1934 în satul Năpădeni[3] și în vara anului 1935 în satul Dodești, unde a fost conducătorul echipei. Articolul scris de el, „Năpădeni, un sat de mazili din codru”,[4] a fost citat peste ani.[5]
Încurajat de profesorul Dimitrie Gusti, a început să colaboreze la Fundația Regală înainte de terminarea studiilor. A publicat recenzii și cronici în revista Sociologie Românească la care a fost secretar de redacție (1938/1939).[6]
După susținerea examenului de capacitate în 1937 la Iași a ocupat un post de profesor suplinitor cu capacitate la catedra de filozofie-drept a Liceului Internat de Băieți din Buftea și în paralel a lucrat la Fundația Regală. În toamna anului 1938 a fost detașat de la Fundația Regală la Școala normală de Pregătire Socială din satul Grădiștea-Vlașca, în cadrul căreia a funcționat o școală de pregătire a conducătorilor de cămine culturale în cadrul Serviciului Social. A activat ca profesor și director al acestei școli până la revenirea la București în toamna anului 1940.
În București a predat la Școala de Ucenici Industriali nr. 11 (1940-1944) și la Liceul de băieți „Constantin Brâncoveanu”. În cadrul învățământului muncitoresc din Ministerul Muncii a ocupat funcția de inspector (1943-1944) și apoi de director (1944-1949) al Direcției pregătirii profesionale a Învățământului muncitoresc și căminelor de ucenici. S-a înscris în PCR în 1945.
În 1949 a fost transferat la Ministerul Cultelor, unde, până în 1957, a fost directorul Direcției de Studii și Documentare. În 1957, an în care Ministerul Cultelor s-a transformat în Departamentul Cultelor de pe lângă Consiliul de Miniștri, i s-a încredințat conducerea acestei instituții mai întâi ca secretar general (1957-1970) și apoi ca președinte (1970-1975). În paralel, a fost încadrat (1949-1959) la Institutul de Psihologie al Academiei R.P.R.
Soția lui a fost Elena-Rada (1916-2005), născută Alexandrescu. Licențiată în litere și filozofie (1933-1937), a fost profesoară la mai multe școli din București printre care Liceul Moteanu pe care îl absolvise în 1933, Școala Pedagogică de Educatoare și Școala Generală de 8 ani nr. 119 (fostă Enăchiță Văcărescu).
Cele două fiice, Viorica (căsătorită Florescu) și Doina (căsătorită Olteanu), au absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București.
Abil în relațiile cu reprezentanții cultelor religioase, s-a bucurat de prestigiu în lumea lor.[7][8] Cu înțelepciune și mult tact, a reușit să evite conflicte, să dezarmorseze situații dificile apărute în relațiile dintre stat și numeroasele culte din țară.[9][10]
Note modificare
- ^ Gheorghe Mihai, Alexandru Olaru, Gheorghiță Feteleanu, Monografia comunei Curtișoara, Editura Fundației „Universitatea pentru Toți”, Slatina, 2002.
- ^ Constantin Vladimir Dogaru (1911-1985), invalid de război, a fost un apreciat profesor de limba română în București. A publicat două cărți adresate tinerilor: Eminescu muzician al poeziei. Enescu poet al muzicii (Ed. Ion Creangă, 1982) și Ei l-au cunoscut pe Eminescu (Ed. Eminescu, 1984). Vezi https://evelinepauna.ro/2017/03/01/ion-caramitru-imi-doresc-ca-teatrul-national-din-bucuresti-sa-fie-o-casa-alternativa-a-celor-care-traiesc-in-romania/
- ^ Gh. Lăzărescu, în Zoltán Rostás, Strada Latină nr. 8, Ed. Curtea Veche, București, 2009, p. 74.
- ^ Dumitru Dogaru, „Năpădeni, un sat de mazili din codru”, în revista Sociologie Românească, editată de Institutul Social Român, Secția Sociologică, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, anul II, nr. 7-8, iulie-august 1937, pp. 288-299.
- ^ Bogdan Bucur, Politico-Administrative Manifestations in the Monographic Research of the Sociological School of Bucharest [„Manifestările politico-administrative în cercetările monografice ale Școlii Sociologice de la București”], teză de doctorat, Universitatea din București, 2012, conducător științific: prof. Zoltán Rostás.
- ^ Sanda Golopenția, Arhipelagul gustian, Editura Enciclopedică, 2016, p. 355.
- ^ Adrian Nicolae Petcu, „Activitatea Departamentului Cultelor în atenția securității (1970-1989)”, https://dezvaluiri.wordpress.com/departamentul-cultelor/
- ^ Extras din scrisoarea protopopului C. Dejan, 24 octombrie 1964, Pitești: „... Dl. Prof. N. Mărgineanu care mi-a vorbit cu atâta suflet de buna Dumneavoastră omenie românească... Am luat și eu parte la mai multe festivități onorate de prezența Dumneavoastră Domnule Secretar General mai nou la 21 Oct 1968 la A. Iulia. V-am urmărit în deaproape și mi-ați lăsat în inima mea de «preot de la țară» acest atașament de devotament față de un român cuminte și așezat după vorba noastră românească.”
- ^ Bartolomeu Anania, Memorii
- ^ Moses Rosen, „Profesorul Dogaru”, în Revista Cultului Mozaic, august 1993.