eMAG

retailer din România
(Redirecționat de la EMag)
EMAG
Tipcompanie publică  Modificați la Wikidata
Fondată4 decembrie 2001
Fondator(i)Radu Apostolescu
Țara România  Modificați la Wikidata
SediuBucurești
Oameni cheieIulian Stanciu - Președinte Executiv; Tudor Manea-CEO [necesită citare]
IndustrieComerț electronic
comerț cu amănuntul  Modificați la Wikidata
Companie părinteProsus
FilialeFashion Days Group AG, Conversion Marketing Srl, eMAG International SRL, S.C. Delivery Solutions S.A.
SloganCăutarea nu se oprește niciodată
Prezență online
https://www.emag.ro/

eMAG este o companie din România care se ocupă cu vânzarea online de echipamente și componente IT, electronice, electrocasnice, articole de îngrijire personală, produse auto, articole sportive, cărți, muzică, filme, mobilă și produse pentru casă și grădină, petshop, articole pentru copii, jucării.

eMAG și-a început activitatea în anul 2001 ca un magazin online de sisteme de calcul și produse de birotică, fiind înființat de Radu Apostolescu, Dan Teodosescu și Bogdan Vlad. În anul 2009, 51 % din acțiunile companiei au fost cumpărate de Asesoft Distribution, iar director general al eMAG a devenit Iulian Stanciu.

În luna iulie 2012, fondul de investiții sud african Naspers, cu afaceri anuale la nivel global de peste 5 miliarde de dolari în media, comerț electronic și internet, achiziționează 70 % din acțiunile eMag, iar Iulian Stanciu rămâne în continuare managerul general al companiei.

În iunie 2014, ultimul dintre fondatorii companiei, Radu Apostolescu, a renunțat la acțiunile deținute, respectiv 8,4 % din acțiunile eMAG, acestea fiind preluate de către Iulian Stanciu și de grupul Naspers. Astfel Iulian Stanciu deține 25,8 % din eMAG, iar grupul Naspers 74,2 %.[1]

În 2013, eMAG a preluat agenția de marketing digital Conversion Marketing.[2]

În 2015, eMAG a achiziționat Fashion Days, platformă online de fashion,[3] extinzându-și astfel oferta de produse și în zona articolelor de îmbrăcăminte.

În aprilie 2016, eMag a preluat competitorul PC Garage.[4]

În martie 2021, Iulian Stanciu se retrage din poziția de CEO, acesta fiind înlocuit de Tudor Manea, fostul director general.[5]

În octombrie 2024, eMag cedează Tazz, platforma online de comandat mâncare și livrare, către Wolt.[6]

Dezvoltare internațională

modificare

În 2012 eMAG s-a extins pe piețele externe, compania realizând comerț online în Bulgaria[7], prin www.emag.bg, unde a ajuns rapid la o cotă de piață de 60 %.[8] Acestei extinderi i-au urmat cea din Ungaria, în 2013,[9] unde eMAG are o cotă de piață de 10 %,[8] precum și cea din Polonia în 2014 prin preluarea platformei locale Agito și transformarea sa în emag.pl.[10] În anul 2014, piețele externe au totalizat 10 % din vânzările companiei.[11]

În 2016, eMAG a înregistrat 27.1 milioane de vizite pe site în luna iulie (reprezentând vizitele cumulate pe cele 4 piețe de activitate), din care 19 milioane de vizite pe site-ul din România.[12] eMAG deține și 22 showroom-uri, în BucureștiIașiPloieștiCluj-Napoca, Sibiu, Craiova, Oradea, Brașov, Galați, Timișoara, Constanța, Buzău, Bacău, Suceava, Târgu Mureș, Pitești și Satu Mare.[13]

Număr de angajați în 2016 (cumulat în cele 4 piețe de activitate) : 2000[14]

Cifră de afaceri în 2016 (cumulat în cele 4 piețe de activitate): 2,4 miliarde de lei[15]

Black Friday

modificare

În 2011, eMAG introduce pe piața din România conceptul de Black Friday, oferind reduceri situate între 30 și 60 % la o gamă largă de produse.[16] În 2013, eMAG marchează o nouă premieră pentru comerțul online din România, punând în vânzare, cu ocazia evenimentului Black Friday, autoturisme. În total au fost disponibile 63 de autoturisme cu o valoare de un milion de euro, de la producători precum Dacia, Ford, Mitsubishi, Hyundai și Mercedes Benz.[17]

În ediția Black Friday 2016, eMAG a vândut 1.1 milioane de produse, în valoare de 301,3 mili­oane de lei.[18]

Istoria Black Friday la eMAG: 2011 - 25 Noiembrie; 2012 - 23 Noiembrie; 2013 - 22 Noiembrie; 2014 - 21 Noiembrie; 2015 - 20 Noiembrie; 2016 - 18 Noiembrie; 2017 - 17 Noiembrie; 2018 - 16 Noiembrie; 2019 - 15 Noiembrie; 2020 - 13 Noiembrie; 2021 - 12 Noiembrie; 2022 - 11 Noiembrie; 2023 - 10 Noiembrie; 2024 - 8 Noiembrie.

eMAG Academy

modificare

În urma unei investiții de 500.000 de euro, eMAG pune bazele primei școli de business destinate propriilor angajați. Cu o durată de 1 an și segmentare pe două niveluri, eMAG Academy instruiește viitorii specialiști în business-ul online. Primul nivel, dezvoltat în colaborare cu Ascendis, implică transferul de cunoștințe în domenii precum finanțe, management operațional sau managementul de proiect. Cel de-al doilea nivel al programului, eMAG Academy Advanced, dezvoltat împreună cu Maastricht School of Management, are o componentă puternică de leadership și strategie.[19]

eMAG Talent Internship

modificare

În luna mai a anului 2014, eMAG a deschis 20 de poziții de stagiar în cadrul primului program de internship dedicat studenților și absolvenților pasionați de programare și digital marketing. Cele două segmente ale programului de internship, respectiv „eMAG Coding Arena” și „eMAG webXPERIENCE”, antrenează cei 20 de interni în activități specifice domeniilor pentru care au optat, cu posibilitatea de a râmâne alături de echipa eMAG. În acest program au fost înscrise 1.419 CV-uri.[20]

Centrul de dezvoltare software eMAG IT Research

modificare

Compania eMAG IT Research, controlată în proporție de 99,98 % de Dante International, operatorul eMAG.ro, a lansat în luna iulie 2014 un proiect de investiții numit „Centrul de Dezvoltare Software eMAG IT Research” care va contribui, în perioada 2014 – 2021, cu 25,8 milioane de euro la dezvoltarea regională.[21]

Planuri pentru anul 2014

modificare

Pentru anul 2014,[22] eMAG estimează o creștere de peste 40 % a vânzărilor, țintind o cifră de vânzări ce depășește suma de 260 de milioane de euro. 

Cu un buget de investiții de 11,5 milioane de euro, din care 4,5 milioane de euro pentru dezvoltarea internațională, respectiv 3 milioane de euro pentru dezvoltarea și implementarea de tehnologii noi, eMAG dorește mărirea bazei de clienți, ajunsă la 36 de milioane de potențiali cumpărători, prin intermediul dezvoltării regionale. Suma rămasă va fi alocată dezvoltării angajaților, logistică și marketing de brand.

De asemenea, eMAG își concentrează atenția pe lansarea de noi categorii de produse – fashion, food și altele, ceea ce va duce la o extindere a echipei, cu planuri de depășire a pragului de 1.000 de angajați.

eMAG a înregistrat vânzări de 360 milioane Lei, având astfel o creștere de 20 % față de anul anterior, fiind anul cu cele mai multe vânzări de până atunci.[23]

Vezi și

modificare

Referințe

modificare
  1. ^ De ce a plecat Radu Apostolescu de la eMAG
  2. ^ Barza, Vlad (). „eMAG a preluat 90% din agentia de publicitate Conversion Marketing”. HotNews. Accesat în . 
  3. ^ Nita, Ioana (). „eMag a cumpărat Fashion Days. Cel mai mare retailer online pe IT își trece în portofoliu opt milioane de utilizatori și 200.000 de produse disponibile, de la peste 500 branduri internaționale”. Ziarul Financiar. Accesat în . 
  4. ^ Achiziție surprinzătoare realizată de eMAG pe piața site-urilor de vânzări din România, 18 aprilie 2016, Otilia Matei, Evenimentul zilei, accesat la 18 aprilie 2016
  5. ^ Mușat, Cosmin (). „Tudor Manea îl înlocuiește pe Iulian Stanciu în poziția de CEO al eMAG”. Gadget.ro. 
  6. ^ admin (). „Tazz trece în următoarea etapă de dezvoltare: va fi achiziționat de Wolt, platformă de comerț local de origine finlandeză cu operațiuni în 28 de țări”. eMAG. Accesat în . 
  7. ^ „eMAG.ro intră pe piața din Bulgaria în 2012 | Money”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ a b „eMag, intrare pe piața de food, extindere în străinătate și vânzări de 262 mil. euro în 2014”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ eMAG a intrat și în Ungaria
  10. ^ Dumitrache, Adrian (). „Lansarea eMAG în Polonia sub denumirea emag.pl va fi în toamnă”. Profit.ro. Accesat în . 
  11. ^ Muresan, Razvan (). „eMAG a intrat pe piața din Polonia prin preluarea unui magazin online local și așteaptă vânzări totale de jumătate de miliard de euro”. Business Magazin Romania. Accesat în . 
  12. ^ eMAG estimează un miliard de euro cifră de afaceri pentru 2018 și alte noutăți
  13. ^ Schimbari neasteptate in top managementul Flanco Retail si eMag
  14. ^ eMAG se pregateste sa treaca de 2000 de angajati in 2016
  15. ^ Afacerile eMag în România au crescut cu 45% anul trecut, la 2,02 mld. lei. Businessul întregului grup a trecut de 3,1 mld. lei (694 mil. euro). Pregătiri pentru un card de credit și livrarea la data și ora stabilite de client
  16. ^ Primul Black Friday în România. Vezi ce reduceri fac magazinele | DC News | De ce se intampla
  17. ^ Neașteptat, eMAG a început să vîndă și mașini de Black Friday 2013
  18. ^ Nita, Ioana (). „Black Friday 2016 - Electro-IT. Vânzările eMag au depășit 300 de milioane de lei”. Ziarul Financiar. Accesat în . 
  19. ^ „eMAG investește 500.000 de euro într-o academie de business online pentru angajați | Romania Libera”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ „Business Woman”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ EMAG angajeaza 200 de persoane intr-un Centru de Dezvoltare Software: Siemens va construi un centru de R&D la Cluj si angajeaza sute de persoane
  22. ^ „Planuri mari pentru eMAG în 2014: creștere de peste 40%, investiții de 11,5 mil. euro și 1.000 de angajați”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ Cum a evoluat black friday emag

Legături externe

modificare