Edonii reprezintă un important trib tracic, alcătuit din 3 ramuri: edonii propriu-ziși, sithonii și mygdonii.

Așezarea geograficăModificare

Edonii locuiau între râul Axios (astăzi râul Vardar) și Marea Egee, apoi s-au mutat lângă lacul Bolbeis (Holvi, Grecia) și în centrul peninsulei Chalcidice.

EconomiaModificare

Între anii 500-480 î.Hr. edonii au emis octodrahme de argint de 28grame pe care scria în limba greacă: Getas-regele edonilor. Pe avers: un personaj cu barbă, în picioare și cu doi boi, pe revers: un pătrat adâncit împărțit in patru. Monedele s-au găsit între Antiochia și Laodiceia ad Mare (azi Al-Ladhiqiyah oraș port sirian), dar și tocmai lângă fluviul Tigru, Mesopotamia.

Cetăți edoneModificare

Herodot scrie ca tiranii Miletului la începutul sec.V î.Hr.au zidit o cetate la Myrkinos numită Eunea Hodoi (adică: Nouă Drumuri). Tucidide scrie că a fost stăpânit și de edoni. Acolo, la venirea campaniei sale în Tracia, Xerxes a ordonat sa fie îngropați de vii nouă baieți și fecioare, dintre copiii localnicilor, potrivit unui obicei persan. Orașul a fost atacat de atenieni, thasieni (insula Thasos) și de cei din regatul Macedoniei. Un alt oraș important al edonilor în Tracia era Crenides, întemeiat de thasieni.

Luptele cu grecii. Ocupația macedoneanăModificare

Atenienii au atacat în 465 î.Hr. cu 10000 luptători, conduși de Sophanes și Leagros, dar sunt învinși la Drabescos, lângă Daton (sursa: Strabon). Atacă iar în 437 î.Hr. sub comanda lui Hagnon, atenienii cuceresc orașul și întemeiază colonia Amphipolis, gonindu-i definitiv pe edoni.

Sub Filip al II-lea macedonenii se instalează definitiv aici, orașul devine atelierul principal pentru producția de monede din aur și argint începând cu Alexandru cel Mare. Filip al II-lea redenumește orașul Crenides în Philippi și instalează și aici ateliere monetare pentru regatul macedonean. Dupa bătălia de la Pydna (168 î.Hr.), când macedonenii sunt înfrânți de romani, edonii au intrat în alcătuirea primei regiuni a Macedoniei "libere" devenită apoi provincie. La Phillipi, în 42 î.Hr. Octavian și Marc Antoniu i-au învins pe Brutus și Cassius.

Cultura. ReligiaModificare

 
Lycurgus, într-un moment de nebunie, atacându-și soția. Pictură din perioada 350-340 î.Hr., British Museum.

Strabon scrie că edonii cinsteau pe zeița Cotys și pe zeul Lycurgus, al cărui cult era asemănator cu al zeului Dionysos, și că aveau "instrumente din munți" folosind "nume barbare pentru harpă" (harpa triunghiulara și harpa cu 20 de coarde)

BibliografieModificare

  • Arrian, Expediția lui Alexandru, în Geto-dacii în izvoarele antice, culegere de texte de Preda Florentina, Ed. Universității din București, București, 1978.
  • Appian, Istoria romană, în Geto-dacii în izvoarele antice, culegere de texte de Preda Florentina, Ed. Universității din București, București, 1978.
  • Bejan Adrian, Măruia Liviu, Istoria și civilizația geto-dacilor, I, Ed.Univ. de Vest , Timișoara, 2003
  • Boldur Alexandru, Istoria Basarabiei, ed. a II-a , București, 1992.
  • Daicoviciu Hadrian, Dacii, Chișinău, 1991.
  • Dumitrescu Vladimir, Vulpe Alexandru, Dacia înainte de Dromihete, București, 1988.
  • Herodot, Istorii, în Geto-dacii în izvoarele antice, culegere de texte de Preda Florentina, Ed. Universității din București, București, 1978.
  • Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, în Geto-dacii în izvoarele antice, culegere de texte de Preda Florentina, Ed. Universității din București, București, 1978.
  • Strabon, Geografia, în Geto-dacii în izvoarele antice, culegere de texte de Preda Florentina, Ed. Universității din București, București, 1978.
  • Strămoșii poporului român. Geto-dacii și epoca lor., coordinator Cristian Popișteanu, Ed. Politică, București, 1980.
  • Tucidide, Războiul peloponesiac, , în Geto-dacii în izvoarele antice, culegere de texte de Preda Florentina, Ed. Universității din București, București, 1978.
  • Vulpe Alexandru, Zahariade Mihail, Geto-dacii în istoria militară a lumii antice, București, 1987.
  • Gh. Poenaru Bordea, Constantin Preda ș.a. - "Neamuri și triburi tracice"

Legături externeModificare