Eino Leino

Eino Leino
Date personale
Nume la naștere	Armas Einar Leopold Lönnbohm
Născut	6 iulie 1878 Paltamo, Finlanda
Decedat	10 ianuarie 1926 (la 47 de ani) Tuusula, Finlanda
Înmormântat	Hietaniemen hautausmaa[*][[Hietaniemen hautausmaa (cemetery in Helsinki, Finland)|​]]
Frați și surori	Kasimir Leino[*][[Kasimir Leino (Finnish opinion journalist and writer (1866–1919))|​]]
Căsătorit cu	Aino Kajanus[*][[Aino Kajanus ((1888-1951))|​]] (din 1913) Hanna Laitinen[*][[Hanna Laitinen |​]] (din 1921) Freya Schoultz[*][[Freya Schoultz |​]]
Copii	Eya Helka[*][[Eya Helka |​]]
Cetățenie	Finlanda
Etnie	finlandezi
Ocupație	scriitor, critic literar, jurnalist
Limbi vorbite	limba finlandeză
Activitatea literară
Limbi	limba finlandeză
Mișcare/curent literar	neoromantism
Specie literară	poezie, teatru, critică literară
A influențat pe -

Eino Leino (Armas Einar Leopold Lönnbohm) (n. 6 iulie 1878, Paltamo-d.10 ianuarie 1926, Tuusula) a fost un scriitor, critic literar și jurnalist finlandez. Contribuția sa la dezvoltarea poeziei finlandeze de la începutul secolului al XX-lea a fost una decisivă. Leino a fost primul finlandez care a tradus din opera lui Dante Alighieri.

Viața

Eino Leino a fost cel de-al șaptelea și cel mai mic băiat într-o familie cu zece copii. Tatăl acestuia, Anders Lönnbohm, a murit în anul 1890, iar mama sa, cinci ani mai târziu. Pierderea părinților a marcat dureros viața celui mai cunoscut poet al Finlandei. Este educat în Kajaani, Oulu și Hämeenlinna, unde în anul 1895 a absolvit liceul. La vârsta de 16 ani acesta a publicat o traducere din limba suedeză a marelui poet finlandez Johan Ludvig Runeberg. În anul 1895 începe să urmeze cursurile Universității din Helsinki, fără a le finaliza însă. Împreună cu Otto Manninen, celălalt pionier al poeziei finlandeze, a devenit un binecunoscut membru al cercurilor literare, căștigându-și faima de ziarist, traducător, poet. A lucrat ca și jurnalist și critic la ziarele Päivälehti (1899-1905) și Helsingin Sanomat(1905-1914). Împreunǎ cu fratele sǎu, cunoscutul scriitor Kasimir Leino, a publicat între anii 1898-1899 Nykyaika, revistă care l-a adus în pragul falimentului. În primul deceniu al secolului al XX-lea Eino a călătorit la Berlin, Dresda, Munchen, Roma. În casa situată pe Lungotevere Prati (Bulevardul de pe Tibru, districtul Prati, Roma) unde acesta a locuit împreună cu iubita sa, scriitoarea finlandeză L.Onerva, se găsește o plăcuță comemorativă: „ În această casă, între anii 1908-1909 marele poet finlandez Eino Leino, inspirat fiind de universalitatea Romei, a tradus cu dragoste Divina Comedie”.

Opera

Când revine în Finlanda, Eino Leino este deja consacrat ca poet, dramaturg, traducǎtor, devenind ulterior și o figurǎ popularǎ a restaurantelor, "cel mai mare boem al Finlandei". Cǎsǎtoriile sale multiple eșueazǎ din pricina firii sale nestatornice, fire pe care numai Hilja Onerva Lehtinen, cunoscutǎ poetǎ a Finlandei sub pseudonimul L.Onerva, a înțeles-o si a acceptat-o. Lirica sa, de factură neoromantică, sintetizează tradiția cântecului popular finic cu sugestii din Goethe și Heine. Sunt remarcabile bogăția sentimentelor și a stărilor sufletești, precum și virtuozitatea melodică. În unele poezii, ce amintesc de Kalevala, predomină atmosfera nordică din perioada preistorică. Eino Leino și-a inventat în poezie ritmul, idiomul, morfologia și sintaxa; este un maestru al armoniei vocalelor, precum Paul Verlaine. Leino a creat limba finlandeză în manieră personală. A preluat străvechiul ritm finlandez al "Kalevalei", muzicalitatea suedezǎ a lui Runeberg si romantismul lui Heine, simbolismul francez si metrul clasic al antichității. Cu atâtea influențe, niciuna nu a devenit dominantă, și rezultatul este o sinteză cu amprenta lui Eino Leino pe versuri, pe limba finlandeză, care devine flexibilă, plină de savoare, expresivă. Elogiat, disputat, onorat, iubit, dizgrațiat- toate aceste sentimente au fost stârnite de puternica sa personalitate, de mintea sa ascuțită ca și vorba sa. Fragment din poemul "Libertatea de a alege" („Vaalin valta”) :

„

Poată alții să aleagă,
eu nicicând nu am putut;
zbor, târâș, o viață-ntreagă
doar pe mine m-am născut;
ce-am făcut, a fost poruncă,
ce n-am făcut, n-am putut;
in sfârșit, in mine-i seară,
și-n tăcere am căzut.
Pe mormânt să-mi puneți piatră,
și pe ea puneți a scrie:
Ca și inima-mi amară
mi-a fost viața pe vecie.
Singur cremenea am ars-o
ca să luminez o clipă,
mi s-a ars al vieții cântec,

sunt cenușă din aripă.”

Dramele sale, de inspirație legendară, sunt bogate în simboluri și au o formă puternic stilizată.

• 1896: Cântece de primăvară ("Maaliskuun lauluja")
• 1900: Lupta pentru lumină ("Sota valosta")
• 1903: Helkavirsiä
• 1905: Noapte de iarnă ("Talvi-yö")
• 1905: Măști ("Naamioita")
• 1908: Îngheț nocturn ("Halla")
• 1919: Harfă în vânt ("Tuulikannel").