Elara

Elara fotografiată de instrumentul LORRI de la bordul New Horizons
Descoperire [1][2]
Descoperit deCharles D. Perrine
Loc descoperireLick Observatory
Dată descoperire5 ianuarie 1905
Denumiri
Denumire MPCJupiter VII
Pronunție/e'la.ra/
Denumit după
Ελάρα Elăra[3]
AtributeElarian /e.la.ri'an/
Caracteristicile orbitei[4]
Epocă 27 aprilie 2019 JD 2458600.5
Arc de observare113.70 ani (41,528 zile)
0.0782306 AU (11,703,130 km)
Excentricitate0.1961487
Perioadă orbitală
+258.65 d
10.93078 °
1° 23m 30.67s/ day
Înclinație30.51712° (față de ecliptică)
90.86474°
191.19922°
SatelițiJupiter
Caracteristici fizice
Diametrul mediu
79.9±1.7 km[5]
Albedo0.046±0.007[5]
Magnitudinea aparentă
16.6[6]
Magnitudinea absolută (H)
9.6[4]

Elara (greacă Ελάρα) este un satelit natural,neregulat, prograd al lui Jupiter. El a fost descoperit de Charles Dillon Perrine la Observatorul Lick în 1905.[7] El este a optulea cel mai mare satelit a lui Jupiter și denumit în cinstea Elarei, una dintre iubitele lui Zeus și mama gigantului Tityos.[8]

Denumirea actuală i s-a atribuit satelitului în 1975; până atunci, el era cunoscut sub numele simplu de Jupiter VII. El uneori era numit "Hera"[9] între 1955 și 1975.Are o rază medie de doar 43 de kilometri (27 mi), deci este de 2% din dimensiunea Europei. Cu toate acestea, are jumătate din dimensiunea lui Himalia, deci este al doilea cel mai mare satelit din grupul Himalia. Ar putea fi un asteroid de tip C sau D capturat, deoarece reflectă foarte puțină lumină.

Elara observed by the Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE) spacecraft in 2014

Elara face parte din Grupul Himalia, sateliți care orbitează între 11 și 13 Gm de la Jupiter la o înclinație de aproximativ 27.5°.[10] Elementele sale orbitale sunt cunoscute din ianuarie 2000. Ele sunt în continuă schimbare din cauza Soarelui și perturbațiilor planetare.

Descoperire modificare

Elara a fost descoperită de Charles Dillon Perrine de la Observatorul Lick pe 6 ianuarie 1905, a doua zi după ce a fost anunțată descoperirea Himaliei, tot de către Perrine. Cu toate acestea, condițiile meteorologice nefavorabile au întârziat confirmarea descoperirii până pe 21 februarie.[11]

Întâlnirea cu New Horizons modificare

În februarie și martie 2007, sonda spațială New Horizons către Pluto a surprins-o pe Elara în mai multe imagini LORRI de la o distanță de opt milioane de km.[12]






Referințe modificare

  1. ^ Perrine, C. D. (). „Satellites of Jupiter”. Harvard College Observatory Bulletin. 178. 
  2. ^ Perrine, C. D. (). „The Seventh Satellite of Jupiter”. Publications of the Astronomical Society of the Pacific. 17 (101): 62–63. Bibcode:1905PASP...17...56.. doi:10.1086/121624 . JSTOR 40691209. 
  3. ^ DGE en línea
  4. ^ a b „M.P.C. 115889” (PDF). Minor Planet Circular. Minor Planet Center. . 
  5. ^ a b Grav, T.; Bauer, J. M.; Mainzer, A. K.; Masiero, J. R.; Nugent, C. R.; Cutri, R. M.; et al. (august 2015). „NEOWISE: Observations of the Irregular Satellites of Jupiter and Saturn”. The Astrophysical Journal. 809 (1): 9. arXiv:1505.07820 . Bibcode:2015ApJ...809....3G. doi:10.1088/0004-637X/809/1/3. 3. 
  6. ^ Sheppard, Scott. „Scott S. Sheppard - Jupiter Moons”. Department of Terrestrial Magnetism. Carnegie Institution for Science. Accesat în . 
  7. ^ Perrine, C. D. (). „The Seventh Satellite of Jupiter”. Publications of the Astronomical Society of the Pacific. 17 (101): 62–63. Bibcode:1905PASP...17...56.. doi:10.1086/121624 . JSTOR 40691209. 
  8. ^ Marsden, B. G. (). „Satellites of Jupiter”. IAUC Circular. 2846. 
  9. ^ Payne-Gaposchkin, Cecilia (). Introduction to Astronomy. Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall. ISBN 0-13-478107-4. 
  10. ^ Jacobson, R. A. (). „The orbits of outer Jovian satellites” (PDF). Astronomical Journal. 120 (5): 2679–2686. Bibcode:2000AJ....120.2679J. doi:10.1086/316817. 
  11. ^ Proctor, Mary (). „Jupiter's Newly Discovered Moons and Solar Cyclones”. The New York Times. Accesat în . 
  12. ^ Hamilton, Thomas Wm. (). Moons of the solar system. Strategic Book Publishing. p. 21. ISBN 978-1625161758. 


Legături externe modificare