Elena Jemaeva

scrimeră azeră
Elena Jemaeva
Născut(ă) (53 de ani)
Dolgoprudnîi, regiunea Moscova, Rusia
Înălțime1,74 m
Greutate65 kg
ȚarăAzerbaidjan Azerbaidjan
Rusia Rusia
Armăsabie
Mânădreptace
Clasamentul FIEarhivă

Elena Jemaeva (rusă Елена Жемаева; n. , Dolgoprudnîi, RSFS Rusă, URSS) este o fostă scrimeră azeră de origine rusă. A fost prima femeie campioană mondială la sabie, o armă care le-a fost mult timp interzisă.

Carieră modificare

Mai întâi a practicat floreta, singura armă la care participarea femeilor era autorizată în momentul respectiv. După căsătoria cu campionul de floretă Ilgar Mammadov a dobândit cetățenia azeră.

A vrut sa-si reia activitatea sportivă după nașterea primei fiice și antrenorul Anzor Gagulașvili i-a propus să se antreneze cu băieții de la sabie la ȚSKA.[1] A câștigat campionatul național din Rusia și a luat parte la proba demonstrativă organizată înainte deschiderea Campionatului Mondial din 1998, unde s-a clasat pe locul 5. În anul următor s-a desfășurat prima probă oficială de sabie feminin, pe care a câștigat-o după victoria în finală împotriva italiencei Ilaria Bianco.[2]

Nu a putut să participe la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydney, sabia feminin nefiind încă pe programul olimpic. Totuși, a cucerit din nou medalia de aur la Campionatului Mondial organizat pe marginea Jocurilor Olimpice, după ce trecut încă o dată de Ilaria Bianco în finală.[1] La Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena a fost învinsă în sferturile de finală de americanca Mariel Zagunis, care a devenit campioana olimpică în cele din urmă.

S-a retras după Olimpiada din Atena și s-a întors la Moscova. În 2006 și-a reluat activitatea competițională, de data aceasta sub drapelul Rusiei,[3] dar rezultatele s-au dovedit slabe. S-a retras din nou în 2008 și a devenit antrenoare de scrimă. Printre elevii săi se află Iana Egorian.[1]

Note modificare

  1. ^ a b c Tatiana Kolcianova. „Елена Жемаева о женской сабле и не только” (în rusă). Fundația „Pentru viitorul scrimei”. 
  2. ^ Jean-Marie Safra (). „Pluie d'étoiles au pays du matin calme”. Escrime Internationale (în franceză) (30): 16–27. 
  3. ^ „Елена Жемаева будет выступать за сборную России”. sport-express.ru (în rusă). . 

Legături externe modificare