Episcopul Myriel

Episcopul Myriel
Mgr Bienvenu par Gustave Brion.jpg
Apariții
Creat deVictor Hugo  Modificați la Wikidata
Jucat deHenry Krauss[*]  Modificați la Wikidata
SerialMizerabilii  Modificați la Wikidata
Profil
Sexulbărbat[*]  Modificați la Wikidata
Data nașterii  Modificați la Wikidata
Data decesului  Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot catolic[*]  Modificați la Wikidata
Relații

Episcopul Charles-François-Bienvenu Myriel, menționat ca episcopul Myriel sau Monseniorul Bienvenu, este un personaj fictiv din romanul Mizerabilii (1862) al lui Victor Hugo.[1] Myriel este episcopul de Digne, avându-și dieceza în sud-estul Franței.

Episcopul de Digne din perioada în care Myriel apare în roman era Bienvenu de Miollis (1753-1843). El i-a servit lui Hugo ca model pentru Myriel.[2] Atât în roman, cât și în adaptările cinematografice și muzicale, episcopul este o figură eroică, care personifică compasiunea și mila.

Atunci când Hugo a stabilit să lucreze la acest roman în 1848, după o lungă întrerupere, fiul său Charles, ce avea convingeri anticlericale, a obiectat față de prezentarea lui Myriel ca „un prototip de perfecțiune și inteligență”, sugerându-i să folosească în schimb pe cineva de „o profesie modernă, liberală, precum un doctor”. Scriitorul i-a răspuns:[3]

Episcopul Myriel în romanModificare

Romanul începe cu o prezentare a vieții și practicilor lui Myriel. El s-a născut într-o familie nobilă: „tinerețea lui fusese închinată în întregime vieții mondene și aventurilor galante”.[4] Soția lui a murit în timp ce trăiau în exil în Italia ca urmare a izbucnirii Revoluției Franceze. Naratorul relatează următoarea lui transformare cu o întrebare retorică:

În timp ce era un preot puțin cunoscut, el a avut o întâlnire întâmplătoare cu Napoleon și l-a lăudat, iar ca urmare a fost numit episcop. A continuat să acționeze continuă să acționeze ca un preot de țară obișnuit, plin de compasiune, devenind cunoscut, în general, sub numele de „Monseniorul Bienvenu” („binevenit”). El s-a mutat în spitalul micului oraș, așa că palatul episcopal a putut fi folosit ca spital, și a păstrat doar o zecime din salariul său pentru el însuși, cheltuind restul venitului său pe acte caritabile. Odată a însoțit un om condamnat la moarte pe eșafod, după ce preotul din sat a refuzat să facă acest lucru. Hugo dedică un capitol unui episod care l-a schimbat profund pe Myriel, în care episcopul vizitează un vechi revoluționar aflat pe patul de moarte. Ei discută despre politică și despre moralitatea revoluției, iar Myriel ajunge să fie impresionat de „radicalismul spiritual” al acestuia și-i cere să-l binecuvânteze atunci când moare.[5]

Naratorul rezumă astfel filozofia lui Myriel:[6]

Într-o noapte Jean Valjean apare la ușa lui, cerându-i să-i ofere un loc de dormit și ceva de mâncare. Bienvenu îl primește cu bunătate, îi oferă de mâncare și un pat în care să doarmă. Valjean fură o mare parte din argintăria episcopului și fuge în noapte. Capturat de poliție, Valjean este adus în fața lui Bienvenu. Când polițiștii îl informează pe Bienvenu că au găsit argintărie în sacul lui Valjean, episcopul afirmă că el i-a dăruit tacâmurile de argint. El îl mustră pe Valjean că nu a luat cu el și sfeșnicele de argint. După ce polițiștii pleacă, Bienvenu îi spune lui Valjean să folosească argintăria primită pentru a deveni un om cinstit.

Myriel este menționat ulterior de mai multe ori în roman. În 1821, Valjean, în timp ce îndeplinea funcția de primar sub numele de domnul Madeleine, află dintr-un ziar local că Myriel a murit la vârsta de 82 de ani.[7] La puțin timp după acest eveniment, în timp ce Valjean se gândește să permită condamnarea lui Champmathieu în locul lui, un „glas îngrozitor” îi spune: „Distruge sfeșnicele! Ucide-ți amintirile! Uită-l pe episcop! Uită totul! Nenorocește-l pe Champmathieu! ... Foarte bine le-ai ticluit! Ticălosule!” Vocea îl avertizează atunci că o singură persoană, probabil acuzatul Champmathieu, îl va blestema dacă va asculta acest sfat. Vocea nu este identificată, dar pasajul implică faptul că ea este a recent decedatului Myriel, încheindu-se cu Valjean întrebând cine este acolo:[8]

Chiar înainte de moartea lui Valjean, când portăreasa îl întreabă dacă vrea un preot, el răspunde: „Am unul”, și arată cu degetul în sus. Naratorul adaugă: „e foarte cu putință ca episcopul să fi fost în adevăr de față la această agonie”.[9] Sfeșnicele de argint, darul lui Myriel pentru Valjean, sunt menționate de mai multe ori în apropierea sfârșitului romanului, iar Valjean moare cu fața luminată de lumânările din cele două sfeșnice.[10]

Rol și semnificațieModificare

Scriind în Contemporary Review în 1885, Margaret Oliphant a salutat portretul lui Myriel realizat de Hugo ca o schimbare proaspătă de la reprezentarea vieții religioase în Cocoșatul de la Notre Dame, o „surpriză dulce și mângâitoare”. Numindu-l pe Myriel „personajul cheie al minunatei povești”, ea a considerat toate aventurile lui Valjean și Javert „de un nivel artistic mult mai scăzut decât începutul”. Ea a continuat:[11]

Kathryn M. Grossman descrie activitatea lui Myriel de transformare a vieților celor săraci ca o „investiție” morală. „Comportamentul său frățesc corespunde, astfel, unui marketing în suflete.” Ea continuă:[12]

Scriitoarea catolică Theresa Malcolm spune că, după ce Valjean pleacă, „monseniorul Myriel nu mai apare niciodată în poveste, dar el este sufletul romanului, cel care a semănat iubire acolo unde era ură, care a adus lumină acolo unde era întuneric”.[13]

AdaptăriModificare

De la publicarea inițială a romanului Mizerabilii în 1862, personajul episcopului Myriel a apărut într-un număr mare de adaptări ale romanului: în cărți,[14] filme, musicaluri, piese de teatru și jocuri.

Bret Harte a parodiat Mizerabilii în volumul Condensed Novels. În această versiune, Myriel mărturisește că și-a furat propriile sfeșnice. Când poliția nu ia nicio măsură împotriva lui, „el a confecționat un lanț și o fermecătoare ghiulea, le-a fixat de piciorul lui și le-a purtat tot restul vieții sale”.[15]

Episcopul Myriel în muzicalModificare

În adaptarea muzicală omonimă, care este inspirat vag din roman, rolul este numit „episcopul de Digne”, iar personajul nu este identificat într-un alt mod. Întregul trecut al lui Myriel este omis, iar el nu mai este menționat după întâlnirea cu Valjean. El cântă de două ori. În cântecul „În libertate”, el îi urează bun-venit flămândului și obositului Valjean în casa lui și-i oferă hrană, vin și-un pat. În „Valjean arestat, Valjean iertat”, el îi explică lui Valjean că actul său de milă a fost pentru o cauză nobilă, îl instruiește pe Valjean să folosească argintăria „pentru a deveni un om cinstit” și spune că a răscumpărat sufletul lui Valjean pentru Dumnezeu.

Deși rolul său este extrem de condensat comparativ cu cel din roman, episcopul își păstrează același caracter eroic și are o importanță majoră în poveste, determinându-l pe Valjean să imite valorile puternice (bunătatea și mila) ale episcopului. La sfârșitul filmului din 2012 (și a recentei adaptări muzicale), el este condus de Fantine și de episcop în viața de după moarte. De asemenea, rolul lui Myriel a fost interpretat în filmul din 2012 de Colm Wilkinson, care a jucat pe scena teatrală rolul lui Jean Valjean în 1985.

CitateModificare

În romanul lui Hugo, Myriel îi spune lui Valjean:[16]

În muzical, Myriel îi cântă astfel:

ReferințeModificare

  1. ^ Romanul Les Misérables a fost publicat de Victor Hugo în 1862. 1992 Modern Library Edition copyright Random House Inc.
  2. ^ Edward Behr, The Complete Book of Les Miserables, Arcade, 1993, p. 29.
  3. ^ Vargas Llosa, Mario (). The Temptation of the Impossible: Victor Hugo and Les Misérables. Princeton University Press. pp. 63–64. 
  4. ^ Victor, Hugo, Mizerabilii, vol. I, Editura Univers, București, 1985, traducere de Lucia Demetrius și Tudor Măinescu, Partea întâi: Fantine, Cartea întâi: Un om drept, I: Domnul Myriel, p. 2.
  5. ^ Victor Brombert, „Les Misérables: Salvation from Below”, în Harold Bloom (ed.), Modern Critical Views: Victor Hugo, Chelsea House, 1988, pp. 221-223.
  6. ^ Victor, Hugo, Mizerabilii, vol. I, Editura Univers, București, 1985, traducere de Lucia Demetrius și Tudor Măinescu, Partea întâi: Fantine, Cartea întâi: Un om drept, XIV: Ce gândea, p. 67.
  7. ^ Victor, Hugo, Mizerabilii, vol. I, Editura Univers, București, 1985, traducere de Lucia Demetrius și Tudor Măinescu, Partea întâi: Fantine, Cartea a cincea: Declinul, IV: Domnul Madeleine în doliu, p. 192.
  8. ^ Victor, Hugo, Mizerabilii, vol. I, Editura Univers, București, 1985, traducere de Lucia Demetrius și Tudor Măinescu, Partea întâi: Fantine, Cartea a șaptea: Afacerea Champmathieu, III: O furtună în capul unui om, p. 264.
  9. ^ Victor, Hugo, Mizerabilii, vol. III, Editura Univers, București, 1985, traducere de Lucia Demetrius și Tudor Măinescu, Partea a cincea: Jean Valjean, Cartea a noua: Ultima noapte, ultima dimineață, V: O noapte prin care străbate strălucirea zilei, p. 527.
  10. ^ Victor, Hugo, Mizerabilii, vol. III, Editura Univers, București, 1985, traducere de Lucia Demetrius și Tudor Măinescu, Partea a cincea: Jean Valjean, Cartea a cincea, V; Cartea a noua, III și V.
  11. ^ Oliphant, Margaret (iulie 1885). „Victor Hugo”. The Contemporary Review. XLVIII: 23–24. 
  12. ^ Kathryn M. Grossman, Figuring Transcendence in Les Miserables: Hugo's Romantic Sublime, Southern Illinois University Press, 1994, p. 128.
  13. ^ Theresa Malcolm, National Catholic Reporter, 29 mai 1998, p. 19.
  14. ^ Bishop Myriel (Character) pe Internet Movie Database
  15. ^ Bret Harte, Condensed Novels, Kindle edition, location 1309.
  16. ^ Victor, Hugo, Mizerabilii, vol. I, Editura Univers, București, 1985, traducere de Lucia Demetrius și Tudor Măinescu, Partea întâi: Fantine, Cartea a doua: Căderea în păcat, XII: Episcopul lucrează, p. 119.

Legături externeModificare