Wikipedia

Eustațiu al II-lea de Boulogne

Eustațiu al II-lea de Boulogne (n. cca. 1015/1020 – d. cca. 1087), cunoscut și ca Eustațiu cu Mustăți [1][2][3] a fost conte de Boulogne de la 1049 la 1087, luptând de partea normanzilor în bătălia de la Hastings, după care a primit extinse terenuri în Anglia.

Detaliu de pe tapiseriile din Bayeux, înfățișându-l pe Eustațiu al II-lea

Eustațiu a fost fiul contelui Eustațiu I de Boulogne. Prima sa soție a fost Goda, fiica regelui Angliei Ethelred al II-lea și soră a regelui Eduard Confesorul.[4] Odată Goda decedată în jur de 1047,[3] Eustațiu s-a recăsătorit în jur de 1049[3]) cu Ida de Lorena, fiică a ducelui Godefroy al III-lea de Lorena), cu care Eustațiu a avut trei fii, Eustațiu (următorul conte de Boulogne), Godefroy de Bouillon și Balduin.

În 1048, Eustațiu al II-lea s-a alăturat socrului său, în răscoala acestuia împotriva împăratului german Henric al III-lea. Anul următor, Eustațiu a fost excomunicat de către papa Leon al IX-lea pe motiv că, prin căsătorie, ar fi încălcat regula consanguinității.[5] Se poate presupune că intervenția papei în acest sens să se fi făcut la inițiativa lui Henric al III-lea. În orice caz, răscoala antiimperială a eșuat, așa că în 1049 Eustațiu și socrul său Godefroy s-au supus lui împăratului Henric.

Eustațiu a efectuat o vizită în Anglia în 1051, unde a fost primit cu onoruri la curtea lui Eduard Confesorul (fostul său cumnat). O dispută cu locuitorii din orașul englez Dover în care Eustațiu și oamenii săi au fost implicați a condus la încordarea relațiilor lui Eduard cu contele Godwin de Wessex. Acesta din urmă, a cărui jurisdicție includea și pe locuitorii din Dover, a refuzat să îi pedepsească pe aceștia. Lipsa sa de respect față de autoritatea lui Eduard Confesorul a condus la expulzarea din Anglia a sa și a întregii sale familii. Godwin și familia sa vor reveni în 1052 cu o puternică armată, cuprinzând și trupe din Flandra (sora vitregă a contelui flamand se măritase cu Tostig, unul dintre fiii lui Godwin).

În 1052, Guillaume de Talou s-a răsculat împotriva nepotului său Guillaume de Normandia. Eustațiu s-ar fi implicat în această revoltă, dat fiind că după ce Guillaume de Talou s-a predat, el s-ar fi refugiat la curtea sa din Boulonnais.

Anii următori au fost martorii consolidării poziției dușmanilor lui Eustațiu. Astfel, contele Balduin al V-lea de Flandra și-a întărit posesiunea asupra teritoriilor pe care le anexase înrăsărit. În 1060, el a devenit tutore al nepotului său, regele Filip I al Franței. În schimb, fiul vitreg al lui Eustațiu, Gauthier de Mantes a eșuat în tentativa de a prelua comitatul de Maine, fiind capturat de către cei din Ducatul Normandiei și murind la puțină vreme după aceea în condiții misterioase.

Aceste evoluții au produs o modificare în preferințele politice ale lui Eustațiu, el devenind ulterior unul dintre importanții participanți la cucerirea normandă a Angliei din 1066. El a fost prezent la Bătălia de la Hastings, cu toate că sursele sunt diferite în ceea ce privește activitatea sa concretă cu acea ocazie. Ele sugerează că Eustațiu a fost de față, alături de William Bastardul, la incidentul de la Malfosse din momentul imediat ulterior bătăliei, când un saxon care îl ataca direct pe William ar fi fost ucis de către Eustațiu.

În continuare, Eustațiu a primit întinse teritorii, fapt ce sugerează implicarea sa în campania din Anglia, probabil inclusiv prin punerea de vase la dispoziția cuceritorului William.

În anul următor, nefiind probabil mulțumit cu partea primită, el a sprijinit pe locuitorii din Kent în tentativa de a ocupa castelul din Dover. Conspirația a eșuat, iar Eustațiu a fost condamnat să își abandoneze fiefurile din Anglia. Mai târziu, reconcilierea cu William Cuceritorul va avea loc, Eustațiu recăpătând o parte dintre acestea.

Eustațiu a murit în jurul anului 1087 și a fost succedat de către fiul său, Eustațiu al III-lea.

S-a mai sugerat despre Eustațiu al II-lea că ar fi fost patron al faimoaselor tapiserii de la Bayeux.[6]

Note

modificare
  1. ^ Heather Tanner, "The Expansion of the Power and Influence of the Counts of Boulogne under Eustace II", Anglo-Norman Studies 14, p. 251-277.
  2. ^ „NORTHERN FRANCE, NOBILITY”. Accesat în .  NORTHERN FRANCE, NOBILITY presents a range of dates for both his birth and death. Encyclopædia Britannica Eleventh Edition appears to favor a 1087 death date. This conflicts with the previous source and with Holböck, Ferdinand (). Married Saints and Blesseds. Ignatius Press. p. 147. ISBN 0898708435.  and Duby, Georges (). Love and Marriage in the Middle Ages. University of Chicago Press: Ignatius Press. p. 40. ISBN 0226167747. 
  3. ^ a b c Heather J. Tanner, ‘Eustace (II) , count of Boulogne (d. c.1087)’, Oxford Dictionary of National Biography, Oxford University Press, 2004.
  4. ^ Vitalis, Ordericus (). The Ecclesiastical History of England and Normandy, Vol II. London: H.G. Bohn. pp. 12, footnote. 
  5. ^ Tanner 263. Eustațiu și Ida erau amândoi descendenți din regele Ludovic al II-lea al Franței.
  6. ^ Bridgeford

Bibliografie

modificare
  • Bridgeford, Andrew (). „Was Count Eustace II of Boulogne the patron of the Bayeux Tapestry?”. Journal of Medieval History. 25: 155–185. doi:10.1016/S0304-4181(98)00029-3. ; Bridgeford, Andrew (). 1066: The Hidden History in the Bayeux Tapestry. Walker & Company. ISBN 1841150401. ; Bridgeford, Andrew (). „Whose Tapestry is it Anyway?”. History Today. 54. 
  • Tanner, Heather. „The Expansion of the Power and Influence of the Counts of Boulogne under Eustace II”. Anglo-Norman Studies. 14: 251–277. 
  • Vitalis, Ordericus (). The Ecclesiastical History of England and Normandy, Vol II. London: H. G. Bohn. pp. 12, footnote. 
  • „Foundation of Medieval Genealogy”. 
  • Holböck, Ferdinand (). Married Saints and Blesseds. Ignatius Press. p. 147. ISBN 0898708435. 
  • Duby, Georges (). Love and Marriage in the Middle Ages. University of Chicago Press: Ignatius Press. p. 40. ISBN 0226167747. 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Eustațiu_al_II-lea_de_Boulogne&oldid=12033540