Evghenia Levcenko
Informații generale
Nume complet Evghenia Igorivna Levcenko
Data nașterii (30 de ani)
Locul nașterii Zaporojie, Ucraina
Naționalitate Ucraineană
Înălțime 1,72 m
Post Extremă dreapta
Informații despre echipă
Echipa actuală CSM Târgu Jiu
Număr 7
Cluburi de juniori
Ani Club
2010–2011 Zaporojie-ZGIA
Cluburi de seniori*
Ani Club
2011–2012 Slavia-Dnepr
2012–2014 GK "Real" Nikolaev
2014–2017 IUVENTA Michalovce
2018–2020 BNTU-BelAZ Minsk
2020–2021 GK Astrahanocika
2021–2023 SCM Râmnicu Vâlcea
2023–2024 CS Dacia Mioveni 2012
2024– CSM Târgu Jiu
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
2014– Ucraina 19
Titluri
Maestru al Sportului Ucrainian
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern

Evghenia Igorivna Levcenko (în ucraineană Євгенія Ігорівна Левченко; n. 9 noiembrie 1994, în Zaporojie[1]) este o handbalistă ucraineană care joacă pentru clubul românesc CSM Târgu Jiu și pentru echipa națională a Ucrainei.[2][3] Levcenko evoluează pe postul de extremă dreapta.[4]

Biografie

modificare

Evghenia Levcenko a început să joace handbal la vârsta de 9 ani, la Școala Sportivă pentru Copii și Tineret nr. 3 din Zaporojie. Primul ei profesor a fost Svetlana Musienko.[5]

Între 2010 și 2011 a evoluat la echipa Academiei Politehnice de Stat din Zaporojie, apoi la cluburile ucrainene Slavia-Dnepr (2011-2012) și "Real" Nikolaev (2012-2014). Între 2014 și 2017, împreună cu handbalista ucraineană Olga Perederîi, Levcenko a jucat la echipa slovacă IUVENTA Michalovce.[1] Cu această echipă, Levcenko a devenit de trei ori campioană a Interligii Ceho-Slovace, competiție de handbal la care participă echipe din Cehia și Slovacia.[6]

În 2018, Levcenko s-a transferat în Belarus, la BNTU-BelAZ Minsk, unde a jucat până în 2020.[1] În septembrie 2019, handbalista a făcut parte din echipa națională a Ucrainei care a participat la calificările pentru Campionatul European din 2020. În timpul deplasării de la Brașov, în vederea unui meci împotriva României, ea a fost abordată de un agent sportiv rus, care i-a propus un transfer la GK Astrahanocika.[1] Levcenko a acceptat și a jucat pentru echipa rusă în sezonul 2020-2021.

În iunie 2021, clubul SCM Râmnicu Vâlcea a anunțat că a semnat un contract cu Evghenia Levcenko.[7][8] Din 2023 Evghenia Levcenko a evoluat pentru CS Dacia Mioveni 2012.[9] În 2024, ea s-a transferat la CSM Târgu Jiu.[2]

Palmares

modificare
  • Interliga Ceho-Slovacă de Handbal:
    • Câștigătoare: 2015, 2016, 2017
  • Campionatul Slovaciei:
    • Câștigătoare: 2015, 2016, 2017[5]
  • Cupa Slovaciei:
    •   Câștigătoare: 2015, 2016, 2017[5]
  • Campionatul Belarusului:
    • Câștigătoare: 2018[5]
    • Locul 2: 2019, 2020
  • Cupa Belarusului:
    •   Câștigătoare: 2018[5]

Distincții individuale

modificare
  • Maestru al Sportului Ucrainian[10]

Referințe

modificare
  1. ^ a b c d „Суперлига. Евгения Левченко: "Никогда не бывала в России. Оттого и волнительно, и интересно" (în rusă). handballfast.com. . Arhivat din original în . Accesat în . 
  2. ^ a b „Un nou transfer la CSM Târgu Jiu. Yevheniia Levchenko este noua extremă dreapta a grupării gorjene”. csmtargujiu.ro. Pagina oficială a CSM Târgu Jiu. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Жіноча збірна (Ukraine women's national handball team)” (în ucraineană). Federația Ucraineană de Handbal. . Accesat în . 
  4. ^ „Левченко Евгения Игоревна” (în rusă). Federația Rusă de Handbal. Arhivat din original în . Accesat în . 
  5. ^ a b c d e „ЕВГЕНИЯ ЛЕВЧЕНКО - ИГРОК "АСТРАХАНОЧКИ" (în rusă). Contul Facebook al GK Astrahanocika. . Accesat în . 
  6. ^ Serghei Țukilo (). „Ольга Передерий и Евгения Левченко стали чемпионками гандбольной лиги WHIL” (în ucraineană). Federația Ucraineană de Handbal. Arhivat din original în . Accesat în . 
  7. ^ „Primele transferuri”. Site-ul web al SCM Râmnicu Vâlcea. . Arhivat din original în . Accesat în . 
  8. ^ Nicolae Ciucescu (). „Yevgenia Levchenko, jucătoarea cea mai puțin cunoscută dintre noile achiziții ale SCM-ului”. Tribuna Vâlceană. Arhivat din original în . Accesat în . 
  9. ^ „SCM Rm. Vâlcea, pierdere mare pentru viitorul sezon competițional”. arenavalceana.ro. Arena Vâlceană. . Accesat în . 
  10. ^ „Евгения Левченко (Астраханочка)” (în rusă). Site-ul web al GK Astrahanocika. Arhivat din original în . Accesat în . 

Legături externe

modificare