Wikipedia

Expediția germană în Tibet din 1938-1939

Expediția germană în Tibet din 1938-1939 a fost o expediție științifică germană desfășurată între aprilie 1938 și august 1939, condusă de către zoologul german și ofițerul SS Ernst Schäfer.

Membrii expediției împreună cu gazdele în Gangtok, Sikkim: (de la stânga la dreapta) necunoscut, tibetan necunoscut, Bruno Beger, Ernst Schäfer, Sir Basil Gould, Krause, tibetan necunoscut, Karl Wienert, Edmund Geer, necunoscut, necunoscut

Origini

modificare

Reichsführer-ul SS Himmler a încercat să se folosească de reputația lui Schäfer pentru propaganda nazistă și l-a întrebat despre planurile sale de viitor. Schäfer i-a răspuns că ar vrea să conducă o altă expediție în Tibet și a solicitat ca expediția să aibă loc sub patronajul departamentului cultural al Ministerului Afacerilor Externe sau al Deutsche Forschungsgemeinschaft („Comunitatea germană pentru conservarea și promovarea cercetării”).[1] Himmler era fascinat de misticismul asiatic și dorea, prin urmare, să trimită o expediție sub auspiciile institutului de cercetare pluridisciplinară Ahnenerbe („Moștenirea ancestrală”), așa că l-a însărcinat pe Schäfer să efectueze cercetări cu privire la teoria pesudoștiințifică a cosmogoniei glaciare a lui Hanns Hörbiger, promovată de Ahnenerbe. Schäfer urmărea obiective științifice și, prin urmare, a refuzat să-l includă în echipa sa pe Edmund Kiss, un adept al acestei teorii, și a pus 12 condiții pentru a asigura libertatea științifică a expediției. Prin urmare, Wolfram Sievers, directorul general al Ahnenerbe, a exprimat critici cu privire la obiectivele expediției și s-a opus sponsorizării ei de către Ahnenerbe. Cu toate acestea, Himmler a fost de acord să sprijine expediția cu condiția ca toți membrii ei să facă parte din SS, iar Schäfer a constatat că nu avea altă soluție decât să accepte propunerea înaltului comandant nazist.[2]

Denumiri

modificare

În timpul pregătirii expediției, Ernst Schäfer a folosit termenul „Expediția Schaefer 1938/1939” în antetul actelor și în cererile de sponsorizări trimise oamenilor de afaceri.[2] Numele oficial al expediției a trebuit să fie schimbat din dispoziția institutului Ahnenerbe în „Expediția germană în Tibet a lui Ernst Schäfer” (cu litere mari), „sub patronajul Reichsführer-ului SS Himmler și în asociere cu Ahnenerbe” (cu litere mici).[3][4][5]

După ce consulul general german de la Calcutta a criticat antetul într-un raport trimis Ministerului de Externe al Germaniei, „argumentând că antetul autorizat era contraproductiv și a generat imediat neîncredere în rândul britanicilor”, Schäfer „a comandat un antet nou și discret, cu un font Antiqua, care conținea textul: Deutsche Tibet Expedition Ernst Schäfer”'.[6] În timpul expediției, Schäfer a folosit doar hârtie cu acest din urmă antet sau hârtia cu antetul inițial „Expediția Schaefer”. Antetul autorizat de Ahnenerbe a fost folosit doar înainte de plecarea echipei.[7]

Scriitorul britanic Christopher Hale susține că nu se poate afirma că Schäfer a fost independent de SS și că a putut să efectueze cercetări „științifice pure” deoarece în cursul expediției s-a folosit o hârtie cu un antet special: în toate obiectivele sale, expediția a rămas sub patronajul lui Himmler, iar Schäfer nu a avut nici un interes să-i piardă sprijinul.[8]

La vremea sa, expediția a fost menționată frecvent în ziarele și revistele academice germane ca „Expediția SS în Tibet” care era patronată de Heinrich Himmler, iar toți cei cinci membri erau ofițeri SS.[9] Denumirea „Expediția SS în Tibet” a fost folosită chiar de Ernst Schäfer în revista Atlantis.[10] „Expediția SS în Tibet” este titlul folosit într-un raport din 1946 al serviciilor de informații militare americane din Europa de Vest.[11]

În „Register of the Heinrich Himmler Papers”, 1914-1944, arhivat la centrul Hoover al Universității Stanford, dosarul care conține materiale referitoare la expediție poartă titlul de „The SS-Tibet-Expedition, 1939”.[12]

Această denumire este încă folosită de cercetătorii moderni, cum ar fi Mechtild Rössler în 2001[13] și Suzanne Heim în 2002,[14] precum și de scriitorul Peter Lavenda în 2002.[15]

Finanțare

modificare

Potrivit lui Christopher Hale, din moment ce Ernst Schäfer a cerut peste 60.000 de mărci germane pentru expediție, iar seifurile SS-ului erau goale la acea vreme, el a fost nevoit să adune singur fonduri.[16]

Potrivit cercetătoarei Isrun Engelhardt, expediția nu a fost finanțată de Ahnenerbe.[17] Ernst Schäfer a strâns singur fonduri, care au provenit în proporție de 80% de la Consiliul pentru Publicitate și Relații Publice al Industriei Germane (Werberat der deutschen Wirtschaft), precum și de la marile întreprinderi germane, Deutsche Forschungsgemeinschaft („Comunitatea germană pentru conservarea și promovarea cercetării”) și Brooke Dolan II. Prietenii personali ai lui Himmler au sponsorizat doar zborul înapoi în Germania.[18]

Potrivit United States Forces, finanțarea expediției a fost asigurată de diverși contribuitori publici și particulari, iar zborul de întoarcere în Germania a fost plătit de SS. Costul dotării expediției a fost de 65.000 de mărci, iar expediția în sine a costat alți 65.000 de mărci, fără zborul înapoi.[19]

Membri

modificare
 
Edmund Geer în Tibet, 1938.
 
Ernst Schäfer în Tibet, 1938.

Ernst Schäfer era membru al SS, atunci când a ajuns la consulatul german din Chungking în 1935. Schäfer tocmai se întorsese dintr-o călătorie prin unele părți din Asia, în special India și China, în care ceilalți doi colegi de expediție l-au abandonat de frica triburilor autohtone.[20] Schäfer a transformat expediția dintr-un eșec total într-un mare succes, deoarece SS-ul a aflat și i-a trimis o scrisoare prin care îl informa că a fost avansat la gradul de Untersturmführer și îl chema înapoi în Germania. În iunie 1936 Schäfer s-a întâlnit cu Himmler, care i-a informat pe Sievers și Galke că intenționează organizarea unei expediții în Tibet.

Schäfer a selectat bărbați tineri, care i s-au părut potriviți pentru o călătorie dificilă.[20] Karl Wienert (un asistent al celebrului explorator Wilhelm Filchner, în vârstă de 24 de ani) era geologul echipei. Edmund Geer, în vârstă tot de 24 de ani, a fost selectat drept conducător tehnică pentru organizarea expediției. Un coechipier un pic mai în vârstă (38 de ani) era Ernst Krause (a nu se confunda cu biologul german cu același nume), care avea dubla sarcină de cameraman și entomolog. Ultimul membru al expediției a fost antropologul rasial Bruno Berger (26 ani), un student al profesorului Hans F. K. Günther.

Obiective

modificare
 
Ernst Krause filmând măzărichea albastră.
 
Karl Wienert realizând măsurători fotogrametrice.

Cercetătorul Roger Croston a descris obiectivul expediției ca fiind „o abordare holistică a unei documentări biologice complete a Tibetului, alături de o sinteză a științelor naturale interrelaționate precum geografia, cartografia, geologia, magnetica pământului, clima, plantele, animalele și oamenii.”[21][22]

Reacționând la concluziile dr. Isrun Engelhardt că expediția lui Schäfer avea un caracter „pur științific” și la afirmația ei că contextul istoric al Germaniei din anii 1930 făcea ca obiectivele expediției să pară oarecum sinistre,[23] scriitorul britanic Christopher Hale observă că „în timp ce ideea de botanică nazistă sau de ornitologie nazistă este, probabil, absurdă, alte științe nu sunt atât de inocente – iar mica expediție a lui Schäfer a constituit o parte reprezentativă a științei germane din anii 1930.” Pentru Hale, aceasta are o semnificație majoră, deoarece „în timpul celui de-al Treilea Reich antropologia și medicina au fost exploatate cu sânge rece pentru a adopta și susține un crez ucigaș”.[24] Au existat acuzații că unul dintre scopurile expediției era de a stabili dacă Tibetul era leagănul „rasei ariene”. Efectuarea unor măsurători craniene și realizarea unor mulaje faciale de către antropologul Bruno Beger a susținut aceste acuzații.[25]

Hale reamintește, de asemenea, existența unei informări secrete trimise de ministrul propagandei Joseph Goebbels ziarelor germane în 1940, în care a precizat că „sarcina principală a expediției în Tibet” era „de natură politică și militară” și „nu avea prea mare legătură cu rezolvarea chestiunilor științifice”, adăugând că detaliile nu puteau fi dezvăluite.[24]

Cu toate acestea, Croston este de acord cu Engelhardt și afirmă că expediția „a fost planificată ca o misiune științifică [...] dar a fost prinsă în politica vremii. [...] Refuzul vehement al lui Schaefer de a accepta planurile lui Himmler a făcut, în cele din urmă, ca expediția să nu fie sponsorizată de SS-ul lui Himmler sau de organizațiile ei pentru că s-a aflat în afara domeniului său de activitate.”[21]

Jurnalistul chinez Ren Yanshi, citând săptămânalul austriac Wochenpresse, scrie că prima sarcină majoră a expediției a fost „investigarea posibilității de a folosi regiunea ca o bază pentru atacarea trupelor britanice staționate în India”, în timp ce a doua sarcină majoră a acesteia a fost „verificarea teoriei rasiale naziste a lui Heinrich Himmler că un grup de arieni cu sânge pur a trăit în Tibet”.[26]

Potrivit jurnalistului american Karl E. Meyer, unul dintre obiectivele expediției a fost pregătirea hărților și a documentației „pentru o eventuală utilizare a Tibetului ca loc de pregătire a unor atacuri de gherilă împotriva Indiei Britanice”.[27]

Eseistul italian Claudio Mutti a susținut că planul oficial prevedea cercetări privind formele de teren, clima, geografia și cultura regiunii,[28] precum și contactarea autorităților locale pentru înființarea unei reprezentanțe în acea țară.[29]

 
Fotografie cu membrii expediției

Potrivit lui Claudio Mutti, grupul celor cinci cercetători au intenționat să-l întâlnească pe regentul Tibetului[30] și să viziteze orașele sfinte Lhasa și Shigatse. Chiar și în condițiile dificile din perioada premergătoare războiului grupul a reușit să intre în contact cu autoritățile și cu poporul tibetan.[31] Exploratorii s-au întors în Germania cu o ediție completă a textelor sacre tibetane Kangyur (108 volume), cu exemple de Mandala, cu alte texte antice și cu un document cu privire la „rasa ariană”. Aceste documente au fost păstrate în arhivele Ahnenerbe.

 
Sub fanioanele SS și ale unui fanion cu o svastică, membrii expediției discută cu unii demnitari tibetani și cu reprezentantul chinez din Lhasa; de la stânga: Beger, Chang Wei-pei, Geer; în centru: Tsarong Dzasa, Schäfer; la dreapta: Wienert, Möndro (Möndo)

Detaliile expediției

modificare
 
Ernst Schäfer cu Tashi Namgyal (maharajahul din Sikkim) și cu Tashi Dadul, scretarul general al monarhului
 
Școala misionară din Lachen, o misionară finlandeză cu asistenta ei și cu un pastor băștinaș

În iulie 1937 expediția a suferit o amânare atunci când Japonia a invadat China, ruinând planurile lui Schäfer de a călători pe cursul fluviului Yangtze pentru a ajunge în Tibet. Schäfer a zburat la Londra pentru a cere permisiunea de a călători prin India, dar a fost refuzat de guvernul britanic, care se temea de un război iminent cu Germania.

Un alt incident care a influențat pregătirea expediției tibetane a avut loc pe 9 noiembrie 1937, în cursul unei vânători de rațe, când Schäfer, soția lui (cu care se căsătorise de abia patru luni) și doi servitori erau într-o barcă. Un val brusc l-a făcut pe Schäfer să scape din mâini arma care s-a descărcat brusc, rănind-o mortal pe soția lui. În ciuda problemelor emoționale ulterioare, Schäfer s-a întors la pregătirea expediției după opt săptămâni.[20]

Într-o mișcare care l-a făcut să piardă sprijinul Ahnenerbe, Schäfer a cerut lui Himmler să-i permită să ajungă în India și să forșeze de acolo pătrunderea în Tibet. Himmler a fost de acord cu acest plan și a încercat să-l dezvolte, contactând persoane influente, inclusiv pe ministrul german de externe Joachim von Ribbentrop. La 21 aprilie 1938 echipa a plecat din Genova (Italia) către Ceylon, de unde cei cinci exploratori urmau să călătorească spre Calcutta (India Britanică).

Cu o zi înainte ca echipa să părăsească Europa Volkischer Beobachter a publicat un articol despre expediție, alertând autoritățile britanice cu privire la intențiile membrilor expediției. Schäfer și Himmler au fost amândoi furioși: Schäfer s-a plâns la sediul SS, iar Himmler, la rândul său, i-a scris amiralului Barry Domvile. Domvile, care era un susținător nazist și fost șef al serviciilor de informații navale britanice, a transmis scrisoarea prim-ministrului Neville Chamberlain. Chamberlain a permis echipei SS să intre în Sikkim, o regiune aflată la granița cu Tibetul.[20]

Călătoria prin Sikkim

modificare

În Gangtok, capitala Sikkimului, echipa a închiriat o caravană de 50 de catâri și a căutat hamali și interpreți tibetani. Aici au fost observați de oficialul britanic Sir Basil Gould, care l-a descris pe Schäfer ca un bărbat „interesant, puternic, nestatornic, erudit, orgolios până în punctul de a deveni pueril, disprețuitor al convențiilor sociale” și a menționat că el era hotărât să intre în Tibet, indiferent dacă avea sau nu permisiune.[20]

Echipa și-a început expediția pe 21 iunie 1938, călătorind pe valea râului Teesta și apoi îndreptându-se spre nord. Krause a pus capcane ușoare pentru a captura insecte, Wienert a urcat dealurile pentru a face măsurători, Geer a colectat exemplare ale unor specii de păsări și Beger a oferit localnicilor ajutor medical în schimbul cărora i s-a permis să facă măsurători.

 
Beger făcând măsurători craniene

În august 1938 un înalt oficial al Rajah Tering, un membru al familiei regale sikkimeze care trăia în Tibet, a ajuns în tabăra echipei. Deși Beger a dorit să ceară permisiunea musafirului pentru a-l măsura, a fost descurajat de hamalii tibetani care l-au convins să aștepte întoarcerea lui Schäfer de la o vânătoare. Schäfer s-a întâlnit cu oficialul și i-a oferit o mulțime de cadouri.[20]

În decembrie 1938 consiliul de miniștri al Tibetului i-a invitat pe Schäfer și echipa lui în Tibet, însă le-a interzis să ucidă animale în timpul șederii lor, invocând preceptele lor religioase.[24] După o călătorie de aprovizionare înapoi la Gangtok, Schäfer a aflat că el a fost avansat la gradul de Hauptsturmführer și că ceilalți membri ai echipei au fost promovați la gradul de Obersturmführer.[20]

Călătoria la Lhasa

modificare
 
Șerpașul Passang fumând o țigară.

În timpul călătoriei în regiunile înalte ale Tibetului Beger a început să facă mulaje faciale ale populației locale, inclusiv ale servitorului personal, un șerpaș nepalez pe nume Passang. În timpul primei turnări a mulajului, pasta a intrat într-una dintre nările lui Passang, iar acesta s-a panicat și a sfâșiat masca. Schäfer a amenințat că-i va concedia pe cărăușii care au văzut incidentul, dacă ei vor spus cuiva ce s-a întâmplat. Majoritatea tibetanilor au avut o atitudine mult mai prietenoasă și mai veselă, cu toate acestea, și s-au păstrat fotografii și imagini de film în care apar zâmbind și râzând în timp ce li se făceau măsurători ale feței și ale craniului.

 
Beger cu regentul Tibetului, în Lhasa.
 
Fortăreața Yumbulagang așa cum a fost fotografiată de Ernst Krause în 1938

Pe 19 ianuarie 1939 echipa a ajuns la Lhasa, capitala Tibetului. Schäfer și-a prezentat omagiile miniștrilor tibetani și unui nobil local. El a dat oficialilor fanioane naziste, explicând respectul arătat svasticii în Germania.[20] Permisiunea de a rămâne în Lhasa i-a fost prelungită și i s-a permis să fotografieze și să filmeze în întreaga regiune. Echipa a petrecut două luni în Lhasa, adunând informații cu privire la agricultură, cultură și religie.[20]

Din moment ce sosirea expediției fusese anunțată în prealabil, membrii săi, potrivit mărturiei lui Bruno Beger, au fost bine primiți peste tot în Tibet și au fost aprovizionați cu toate lucrurile care le erau necesare pentru ședere și călătorie. În Lhasa ei s-au aflat în strânsă legătură cu oficialii guvernamentali și cu alte persoane importante.[32]

Schäfer s-a întâlnit în mai multe rânduri cu regentul Tibetului, Reting Rinpoche. În cursul unei întâlniri, regentul l-a întrebat în mod direct dacă Germania ar fi dispusă să vândă arme Tibetului.[33]

Călătoria la Gyantse și Shigatse

modificare

În martie 1939 expediția a părăsit Lhasa și s-a îndreptat spre Gyantse, însoțită de un oficial tibetan. După ce au explorat ruinele capitalei antice Jalung Phodrang, membrii expediției au ajuns în luna aprilie la Shigatse, orașul de reședință al lui Panchen Lama. Ei au avut parte de o primire călduroasă din partea localnicilor, iar mii de oameni au venit să-i salute.[30][34] În „Raportul final de interogare al serviciilor americane” din 1946 Schäfer susține că l-a întâlnit pe „regentul progerman din Shigatse”[35][36] (cel de-al 9-lea Panchen Lama murise în 1937 și al 10-lea a sosit aici abia în 1951). În luna mai expediția s-a întors la Gyantse unde au avut loc negocieri cu autoritățile locale britanice cu privire la drumul de întoarcere către India și la transportarea echipamentelor și colecțiilor expediției.

Comunicarea cu autoritățile germane

modificare

În timpul șederii sale în Lhasa, Ernst Schäfer s-a aflat în contact cu Germania prin intermediul poștei și al aparatului radio deținut de Legația Chineză.[37] Himmler ar fi urmărit cu mare interes activitatea expediției, i-a scris mai multe scrisori lui Schäfer și chiar l-a felicitat de Crăciun printr-un mesaj radio emis pe unde scurte.[38]

Rezultatele cercetării

modificare
 
O fată golok, fotografiată de Ernst Schäfer

Germanii au adunat tot ce au putut: mii de artefacte, un număr foarte mare de plante și animale, inclusiv exemplare vii. Au trimis înapoi de exemplare din cele trei rase de cîini tibetani, specii rare de feline, lupi, bursuci, vulpi, piei de animale și de păsări.[39]

Membrii expediției au colectat o cantitate mare de plante, în special de sute de soiuri de orz, grâu și ovăz. Semințele au fost ulterior stocate în depozitele Institutului de Genetica Plantelor din Lannach, în apropiere de Graz (Austria), un centru de cercetare condus de botanistul SS Heinz Brücher. Brücher trăia cu speranța de a utiliza atât colecția tibetană, cât și colecția Institutului Vavilov din teritoriile răsăritene pentru a selecta plante de cultură capabile să reziste la schimbările climatice din Europa de Est – considerată la momentul respectiv ca făcând parte din Lebensraum-ul („spațiul vital”) nazist – cu scopul de a ajunge la autarhie.[40]

Wienert a înregistrat patru seturi de date geomagnetice, Krause a studiat viespile tibetane, iar Schäfer a observat ritualuri tibetane, inclusiv înmormântările celeste (el chiar a cumpărat niște cranii umane). Au făcut fotografii și au filmat evenimente culturale locale, în special spectaculoasele festivități de Anul Nou, când zeci de mii de pelerini au venit în Lhasa. Bruno Beger a realizat măsurători a 376 de oameni, a făcut mulaje ale craniilor, fețelor, mâinilor și urechilor a încă 17 persoane și a luat amprente digitale și mulaje ale mâinilor de la alte 350 de persoane. În scopul efectuării cercetărilor, el s-a dat drept medic pentru a câștiga încrederea nobililor tibetani, distribuind medicamente și îngrijindu-i pe călugării care sufereau de boli cu transmitere sexuală.[39]

Schäfer a realizat observații meticuloase cu privire la obiceiurile culturale și religioase ale tibetanilor, de la diferitele festivaluri budiste colorate până la atitudinea tibetanilor față de căsătorie, viol, menstruație, nașterea copiilor, homosexualitate și masturbare. În descrierea homosexualității tibetane el a descris diferitele poziții sexuale practicate de mai vârstnicii lama cu băieții mai tineri și a continuat apoi să explice cum homosexualitatea a jucat un rol important în politica la nivel înalt din Tibet. Există pagini de observare atentă a populațiilor himalayene angajate într-o varietate de acte intime.[41]

Schäfer a prezentat rezultatele expediției pe 25 iulie 1939 la Himalaya Club Calcutta.[42]

Întoarcerea acasă

modificare

După ce Schäfer a citit o scrisoare de la tatăl său, care-l informa cu privire la pericolul iminent al unui război și îl zorea să se întoarcă în Germania cât mai repede posibil, Schäfer a decis să se întoarcă în țara sa natală. Schäfer și camarazii săi au trimis două scrisori de mulțumire (una lui Hitler și cealaltă lui Himmler), după care au părăsit Lhasa în august 1939.[19] Ei au luat cu ei două cadouri pentru Hitler, constând dintr-un costum lama și un câine de vânătoare, precum și o copie a „Bibliei” tibetane, scripturile Kangyur în 120 de volume. S-au îndreptat la sud, către Calcutta, au urcat într-un hidroavion la gura râului Hooghly și au început călătoria spre casă.

Potrivit lui Engelhardt:[43]

De la Calcutta expediția a luat mai întâi un hidroavion British Airways către Bagdad, care a avut probleme cu motorul și a fost forțat să efectueze o aterizare de urgență la Karachi. În Bagdad ei au avut norocul să-și poată continua zborul spre Atena cu un JU 52 al Lufthansa. Au aflat câteva ore mai târziu că precedentul lor hidroavion de la British Airways s-a scufundat în largul coastelor Alexandriei. O surpriză i-a așteptat la Atena, unde s-au urcat într-o aeronavă specială nouă care a fost pusă la dispoziția lor de guvernul german pentru întoarcerea lor în siguranță acasă.

Potrivit lui Trimondis ei au fost întâmpinați pe pista aeroportului Tempelhof din Berlin de un Heinrich Himmler aflat în stare de extaz,[24] care i-a acordat lui Schäfer inelul cu craniu al SS și pumnalul de onoare.[44]

Atunci când a fost interogat de serviciile de informații militare americane în februarie 1946, Schäfer a declarat că, după întoarcerea sa, a avut o întâlnire cu Himmler în care și-a prezentat planul de a organiza o nouă expediție în Tibet, în caz de război, pentru a atrage Tibetul de partea Germaniei și de a organiza acolo o mișcare de rezistență.[19] Proiectul nu a mai fost pus în aplicare.

După întoarcerea în Germania, Wienert, Krause și Geer s-au întors la viața civilă și nu s-a mai auzit de ei.[45] Beger a lucrat împreună cu anatomistul August Hirt la Reichsuniversität Straßburg (Universitatea germană din Strasbourg). Misiunea sa, pe care a îndeplinit-o, a fost să-i ofere medicului nazist o selecție de deținuți de diverse tipuri etnice, proveniți de la Auschwitz, pentru a servi experimentelor rasiale ale lui Hirt.[46][47]

În 1943 Schäfer a primit propriul său institut în cadrul Ahnenerbe. El l-a numit „Institutul Sven Hedin pentru cercetarea interiorului Asiei” după un explorator suedez care a vizitat Tibetul în 1907.[39]

În același an a fost lansat filmul documentar Geheimnis Tibet, alcătuit din diverse role aduse din Tibet. Filmul a avut premiera pe 16 ianuarie, cu ocazia inaugurării Institutului Sven Hedin, la care a asistat chiar exploratorul suedez.[48]

Din cauza războiului, scrierile lui Schäfer cu privire la călătorie au fost publicate abia în 1950, sub titlul „Festival of the White Gauze Scarves: A research expedition through Tibet to Lhasa, the holy city of the god realm”.

Pe tot parcursul expediției, Beger a ținut un jurnal de călătorie care a fost publicat 60 de ani mai târziu sub formă de carte, cu titlul Mit der deutschen Tibetexpedition Ernst Schäfer 1938/39 nach Lhasa (Wiesbaden, 1998). Există doar 50 de exemplare ale cărții.[49]

Note

modificare
  1. ^ fr Detlev Rose, L'expédition allemande au Tibet de 1938-39. Voyage scientifique ou quête de traces à motivation idéologique ? Arhivat în , la Wayback Machine., in Synergies européennes - Bruxelles-Munich-Tübingen, novembre 2006 (article tiré de la revue Deutschland in Geschichte und Gegenwart, No 3-2006).
  2. ^ a b Isrun Engelhardt, The Ernst-Schaefer-Tibet-Expedition (1938-1939):/new light on the political history of Tibet in the first half of the 20th century in McKay Alex (ed.)
  3. ^ Detlev Rose, L'expédition allemande au Tibet de 1938-39. Voyage scientifique ou quête de traces à motivation idéologique ? Arhivat în , la Wayback Machine., in Synergies européennes - Bruxelles-Munich-Tübingen, novembre 2006 (article taken from the Deutschland in Geschichte und Gegenwart journal, No 3-2006): "Le nom officiel de l’expédition était le suivant : « Expédition allemande Ernst Schäfer au Tibet » (= « Deutsche Tibetexpedition Ernst Schäfer »).
  4. ^ Isrun Engelhardt, The Ernst-Schaefer-Tibet-Expedition (1938-1939) : new light on the political history of Tibet in the first half of the 20th century , in McKay Alex (ed.), Tibet and Her Neighbours : A History 2003, Edition Hansjörg Mayer (London),
  5. ^ This designation is also used by the Namgyal Institute of Tibetology, Historic photographs of Sikkim ‘Who is behind the camera?’ Arhivat în , la Wayback Machine.
  6. ^ »Tibet in 1938–1939: The Ernst Schäfer Expedition to Tibet«, Engelhardt 2007, p.17 and Note 38 p.250.
  7. ^ The Nazis of Tibet: A Twentieth Century Myth, Isrun Engelhardt, in: Monica Esposito (ed.), »Images of Tibet in the 19th and 20th Centuries.« Paris: École française d’Extrême-Orient (EFEO), coll. Études thématiques 22, vol. I, 2008, pp. 77–78.
  8. ^ Christopher Hale (2003): „He was careful to remove that second line when he arrived in Gangtok in British India. [...] Some German historians have concluded from this that Schäfer was independent of the SS and was thus able to do 'pure science'. This was not the case. Himmler remained the expedition's patron and Schäfer clearly had no interest in losing his support.”
  9. ^ Konrad von Rauch, Die Erste Deutsche SS-Tibet-Expedition, in Der Biologe 8, 1939, S. 113-127.
  10. ^ "an article by Ernst Schaefer from the magazine Atlantis date October 1939. This article had the sub-heading 'von Dr Ernst Schaefer Leiter der SS-Tibet-Expedition' ", (Ofcom, Broadcast Bulletin, Issue number 85 - 21/05/07, Fairness and Privacy Cases, Not Upheld, Complaint by Mr Roger Croston on behalf of Dr Bruno Beger Secret History: The Nazi Expedition, Channel 4, 12 July 2004 Arhivat în , la Wayback Machine.).
  11. ^ The Activities of Dr. Ernst Schaefer, United States Forces - European Theater Military Intelligence Service Center, APO 757 Final Interrogation Report (OI-FIR) No. 32, 12 februarie 1946: „A new Tibetan expedition, to be called the SS Tibet Expedition, was then in preparation.”
  12. ^ Online Archive of California (OAC).
  13. ^ „Probably the best known expedition was the SS Tibet expedition, undertaken in 1943” (Mechtild Rössler, Geography and Area Planning under National Socialism, in Margit Szöllösi-Janze, ed.), Science in the Third Reich, Oxford and New York: Berg Publishers, 2001, 289 p., pp. 59-79, p.71.
  14. ^ "SS-Tibet-Expedition Schäfer 1938-1939" (Suzanne Heim, Geschichte der Kaiser-Wilhelm-Gesellschaft im Nationalsozialismus, 2002, p. 131)
  15. ^ Peter Levenda, Unholy alliance: a history of Nazi involvement with the occult, 2nd edition, Continuum International Publishing Group, 2002, 423 p., p. 192: „the efforts and adventures of the SS-Tibet expedition.”
  16. ^ Christopher Hale, Himmler's Crusade. The Nazi Expedition to Find the Origins of the Aryan Race, John Wiley & Sons, Hoboken (NJ), 2003, 422 p.: "the coffers of the SS were much depleted (Schäfer was demanding more than sixty thousand Reichsmarks [...] Schäfer was now faced with a formidable task: he would have to raise the funds himself."
  17. ^ Isrun Engelhardt, The Ernst-Schaefer-Tibet-Expedition (1938-1939) : new light on the political history of Tibet in the first half of the 20th century in McKay Alex (ed.), Tibet and Her Neighbours : A History 2003, Edition Hansjörg Mayer (London), ISBN: 3-88375-718-7,
    „Schaefer, in order to obtain the scientific freedom he needed, asked for the acceptance of twelve conditions, all of which were granted by Himmler himself. However, Sievers, the head of the "Ahnenerbe", declared in January 1938, "The task of the expedition in the meantime had diverged too far from the targets of the Reichsführer-SS and does not serve his ideas of cultural studies." Thus, in the end, the expedition was not sponsored by the "Ahnenerbe"”
  18. ^ Isrun Engelhardt (2003)
  19. ^ a b c The Activities of Dr. Ernst Schaefer, United States Forces - European Theater, Military Intelligence Service Center, APO 757 Final Interrogation Report (OI-FIR) No. 32, 12 februarie 1946.
  20. ^ a b c d e f g h i Pringle, Heather, The Master Plan: Himmler’s Scholars and the Holocaust, Hyperion, 2006.
  21. ^ a b Roger Croston, Is the Space Buddha a Counterfeit?, 24 Oct. 2012.
  22. ^ Ernst Schäfer, Geheimnis Tibet. München: Bruckmann 1943, 7-16, see also Engelhardt, Isrun, Nazis of Tibet: A Twentieth Century Myth. In: Monica Esposito (ed.), Images of Tibet in the 19th and 20th Centuries. Paris: École française d'Extrême-Orient (EFEO), coll. Études thématiques 22, vol. I, 2008, p.76.
  23. ^ Christopher Hale (2003): "Dr Isrun Engelhardt has concluded that the Schäfer Expedition was ‘purely scientific’. It is only because of the historical context of Germany in the 1930s, she argues, that we view its goals as somehow sinister."
  24. ^ a b c d Christopher Hale, Himmler’s Crusade: The Nazi Expedition to Find the Origins of the Aryan Race, Hoboken, N.J.: John Wiley & Sons, 2003, p. 200.
  25. ^ John J. Reilly, Review of Christopher Hale's book, Himmler's Crusade Arhivat în , la Wayback Machine., John Wiley & Sons, Hoboken (NJ), 2003.
  26. ^ Ren Yanshi, Nazi Author's Seven Years in Tibet (article first published in March 1998 in Beijing Review), Embassy of the People's Republic of China in the State of Israel, April 14, 2008.
  27. ^ Karl E. Meyer, Nazi Trespassers in Tibet, The New York Times, 7 July 1999: "Schäfer's team filmed and measured Tibetans, but also prepared maps and surveyed passes for possible use of Tibet as a staging ground for guerrilla assaults on British India."
  28. ^ Ernst Schäfer, Forschungsraum Innerasien, in Asienberichte. Vierteljahresschrift für asiatische Geschichte und Kultur, No 21, April 1944, pp. 3-6: "the geology, flora, wildlife and people (of Tibet) were the objects of our expedition."
  29. ^ fr Claudio Mutti, Les SS au Tibet, in Claudiomutti.com, Octobre 10, 2005: „Le but officiel de l'expédition était d'étudier la région tibétaine du point de vue anthropologique, géographique, zoologique et botanique. Mais pour Himmler il importait aussi d'établir le contact avec l'abbé Reting, devenu Régent du pays en 1934, un an après la mort du treizième Dalaï-lama.”
  30. ^ a b Claudio Mutti, Les SS au Tibet, Claudiomutti.com, 10 October 10, 2005.
  31. ^ John J. Reilly, Review of Christopher Hale's book, Himmler's Crusade, John Wiley & Sons, Hoboken (NJ), 2003.
  32. ^ Dr. Bruno Beger, The Status of Independence of Tibet in 1938/39 according to the travel reports (memoirs), Tibet.com, 1996: "The arrival of our expedition had been announced beforehand in advance, and for this reason we were welcome and well-received everywhere and provided with the necessary things on our way through the Chumbi Valley, then from Gyantse to Lhasa and from there via Samye across the Yarlung Valley to Shigatse and back again to Gangtok via Gyantse. In Lhasa itself we were received in a very friendly way and got into close contact with government officials and other influential people of the country."
  33. ^ John J. Reilly, Review of Christopher Hale's Himmler's Crusade. The Nazi Expedition to Find the Origins of the Origins of the Aryan Race, John Wiley & Sons, Hoboken (NJ), 2003: "The Regent granted Schäfer long interviews at short notice, a most unusual practice, during one of which he asked point blank whether Germany would be interested in selling arms to Tibet."
  34. ^ Christopher Hale, Himmler's Crusade. The Nazi Expedition to Find the Origins of the Aryan Race, John Wiley & Sons, Hoboken (NJ), 2003, 422 p.: "When the German Tibet Expedition arrived in Shigatse, thousands came out to greet them."
  35. ^ The Activities of Dr. Ernst Schaefer: „In any event he claims to have been told by the pro-German regent of Shigatse” [...].
  36. ^ Alex McKay, The History of Tibet: 1895-1959, the encounter with modernity, RoutledgeCurzon, 2003, 737 p., p. 32: "As with the Dalai Lama, Regents were appointed at Shigatse during the periods between ruling Panchen Lamas."
  37. ^ John J. Reilly, Review of Christopher Hale's "Himmler's Crusade. The Nazi Expedition to Find the Origins of the Origins of the Aryan Race" Arhivat în , la Wayback Machine.: "Not that mail was Schäfer’s only means of communication: the Chinese legation let him use their radio."
  38. ^ The Activities of Dr. Ernst Schaefer: „Himmler followed the expedition with enthusiasm and wrote several letters to Schaefer [...]. Himmler promoted Schaefer to SS Hauptsturmfuehrer, and on Christmas 1938 broadcast special Christmas greetings to him via shortwave.”
  39. ^ a b c Kathy Brewis, Quest of the Nazis[nefuncțională – arhivă], The Sunday Times, July 20, 2003.
  40. ^ Thomas Wieland, Autarky and Lebensraum. The political agenda of academic plant breeding in Nazi Germany[nefuncțională], Host, Journal of Science and Technology, vol. 3, automne 2009: "Due to the growing interest of breeders in wild-type plants, in 1939, geneticist Fritz von Wettstein(1895–1945) argued for an institute for crop plant research to be established by the Kaiser Wilhelm Society. About the same time, members of Himmler’s research and teaching community Das Ahnenerbe also developed the idea of founding an institute. Its objective should be to analyze the wild-type plants compiled during the 1938 expedition of the SS to Tibet […]. The SS-Institute in Lannach was set up and directed by Heinz Brücher (1915–1991), who, in June 1943, joined a task force established by the SS to rob the assortments of wild and cultivated plants from the Vavilov institutes in the occupied territories. Drawing upon these assortments as well as on those of the 1938 SS Tibet expedition, Brücher wanted to start "breeding cold and drought resistant crop plants for the Eastern territory".
  41. ^ Peter Levenda, Unholy alliance: a history of Nazi involvement with the occult, 2nd edition, Continuum International Publishing Group, 2002, 423 p., p. 194.
  42. ^ Engelhardt Isrun, Tibet in 1938–1939: The Ernst Schäfer Expedition to Tibet, pp. 55–57, 2007, in Tibet in 1938-1939: Photographs from the Ernst Schäfer Expedition to Tibet, Edited by Isrun Engelhardt,1-932476-30-X.
  43. ^ Engelhardt Isrun (2003), p. 57.
  44. ^ Victor and Victoria Trimondi, The Shadow of the Dalai Lama – Part II – 12. Fascist occultism and its close relationship to Buddhist Tantrism: „Upon his return in August 1939, the scientist was presented with the SS skull ring and dagger of honor in recognition.”
  45. ^ Joseph Cummins, History's great untold stories, National Geographic, 2006, 367 p., p. 333.
  46. ^ Pringle (2006), p. 254.
  47. ^ John J. Reilly (2003): „The SS wanted racial classifications of its prisoners, so Beger was sent to Auschwitz to select interesting subjects (...). He made the familiar measurements of the living subjects. Soon after the measurements were taken, these people were gassed and pickled. The idea was to reduce them to skeletons for a large collection that could be systematically compared with the measurements taken from living bodies.”
  48. ^ fr Victor Trimondi și Victoria Trimondi, Le film SS « Le secret du Tibet », Online Magazine, 2003.
  49. ^ fr Detlev Rose (2006): „Bruno BEGER, Mit der deutschen Tibetexpedition Ernst Schäfer 1938/39 nach Lhasa, Wiesbaden, 1998, page 6. Ce livre récapitule les notes du journal de voyage de Beger, réadaptées pour publication. Il n’a été tiré qu’à une cinquantaine d’exemplaires.”

Bibliografie

modificare
  • Pringle, Heather (). The Master Plan: Himmler's Scholars and the Holocaust. Hyperion. ISBN 978-0-7868-6886-5. 
  • Hale, Christopher (). Himmler’s Crusade: The Nazi Expedition to Find the Origins of the Aryan Race. Hoboken, N. J.: John Wiley & Sons. p. 200. ISBN 0-471-26292-7. 
  • Schellenberg, Walter (). The Schellenberg Memoirs. London: Andre Deutsch. 
  • Levenda, Peter (). Unholy Alliance: A History of Nazi Involvement with the Occult. New York: The Continuum International Publishing Group Inc. pp. 191–202. ISBN 0-8264-1409-5. 
  • The Activities of Dr. Ernst Schaefer, United States Forces - European Theater, Military Intelligence Service Center, APO 757 Final Interrogation Report (OI-FIR) No. 32, Feb. 12, 1946.
  • Michael H. Kater, Das „Ahnenerbe” der SS 1935-1945; ein Beitrag zur Kulturpolitik des Dritten Reiches, Stuttgart, Deutsche Verlags-Anstalt, 1974 (paperback edition 2001, Oldenbourg Verlag, 2001, ISBN: 3-486-56529-X)
  • fr Detlev Rose, L'expédition allemande au Tibet de 1938-39. Voyage scientifique ou quête de traces à motivation idéologique ?, in Synergies européennes - Bruxelles-Munich-Tübingen, novembre 2006 (article originating from Deutschland in Geschichte und Gegenwart, No 3-2006)."
  • Peter Mierau, Nationalsozialistische Expeditionspolitik. Deutsche Asien-Expeditionen 1933–1945, Múnich, 2006 (contains an account of Schäfer's expeditions).
  • Isrun Engelhardt, «Tibetan Triangle. German, Tibetan and British relations in the context of E. Schäfer's expedition, 1938-1939», in Asiatische Studien, LVIII.1, 2004.
  • Isrun Engelhardt, «Tibet in 1938-1939 : Photographs from the Ernst Schäfer Expedition to Tibet», Serindia, Chicago, 2007. Online: «Tibet in 1938–1939: The Ernst Schäfer Expedition to Tibet», pp. 11–61.
  • Isrun Engelhardt, «Mishandled Mail : The Strange Case of the Reting Regent's Letters to Hitler», in Proceedings of the Tenth Seminar of the International Association for Tibetan Studies 2003, Oxford.
  • Isrun Engelhardt, «The Nazis of Tibet : A twentieth century myth», in Monica Esposito, Images of Tibet in the 19th and 20th Centuries, Ecole française d'Extrême Orient, coll. «Etudes thématiques», 2008.
  • Wolfgang Kaufmann, Das Dritte Reich und Tibet. Die Heimat des 'östlichen Hakenkreuzes' im Blickfeld der Nationalsozialisten, Ludwigsfelder Verlagshaus 2009 (962 p.).
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Expediţia germană în Tibet din 1938-1939
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Expediția_germană_în_Tibet_din_1938-1939&oldid=16661449