FC Veris Chișinău, fondat ca FC Veris Drăgănești, este un club de fotbal din Chișinău, Republica Moldova. Clubul a fost fondat pe 26 mai 2011 în Drăgănești, Raionul Sîngerei. În ultimele sezoane echipa a evoluat în Divizia Națională, înainte de a se retrage din campionat în data de 4 decembrie 2014.

Veris Chișinău
Informații generale
Nume completFotbal Club Veris Chișinău
Nume precedent(e)FC Veris Drăgănești
Data fondării26 mai 2011
Data desființării2014
Culori 
StadionCPSM, Vadul lui Vodă, Republica Moldova
(1.500 de locuri)
FinanțatorRepublica Moldova Vladimir Niculăiță
PreședinteRepublica Moldova Vladimir Niculăiță
Prezență online
fcveris.md
Echipament
Acasă
Deplasare
Sezon actual
Pentru sezonul în curs vedeți:
Divizia Națională 2014-2015
 
Logo-ul anterior al clubului (2011–2013)

În primăvara anului 2011 un grup de tineri din satul Drăgănești, raionul Sîngerei, s-a adresat la omul de afaceri Vladimir Niculăiță cu rugămintea de a crea un club de fotbal, care să participe în campionatul raional.

Ajutat pe banca tehnică de Sergiu Hăidău (ex-jucător la Zimbru), care va rămâne în istorie ca primul antrenor al echipei Veris, Vladimir Niculăiță și-a făcut debutul ca patron și antrenor în campionatul din raionul Sîngerei. De remarcat faptul că prin raioanele Moldovei campionatele încep primăvara și se termină toamna. După prima jumătate a turneului, Veris era pe locul secund, cu un punct în spatele liderului, dar cu un meci mai puțin disputat și cu un golaveraj de 84-2.

Patronul echipei Veris a decis să înscrie echipa în Divizia B a campionatului Moldovei, trecând licențierea și formalitățile necesare. Astfel, Veris și a început evoluția în Divizia B, din vara anului 2011, în noul sezon fotbalistic 2011-2012.

Pe data de 26 mai 2011, Veris Drăgănești a fost înregistrat oficial în calitate de club de fotbal cu acte în regulă.

FC Veris Drăgănești a făcut o campanie de achiziții răsunătoate pentru o echipă de valoarea ligii a treia. L-a adus pe antrenorul Igor Ursachi, iar odată cu el au fost cooptați foștii internaționali Alexandru Golban și Corneliu Popov. Lor li s-au alăturat Alexandru Tracalov și Alexandru Mereuță, toți patru fiind discipolii lui Ursachi la Dacia Chișinău. Fostul arbitru de Divizia Națională, Vasile Carp a devenit director sportiv. De la Zimbru Chișinău, a venit fundașul Ion Popușoi, iar de la CF Găgăuzia - fostul jucător al Sheriff-ului, Iurie Romaniuc. Peste o jumătate de an, în pauza de iarnă, Veris avea să facă cea mai de răsunet achiziție - fostul golgheter al naționalei Moldovei, Viorel Frunză. Cu o asemenea componență Veris a defilat prin Divizia B, câștigând la pas competiția și adjudecându-și calificarea în Divizia „A”.

Din anul 2012, echipa s-a mutat la Chișinău și și-a schimbat numele în FC Veris Chișinău.

În ianuarie 2013, Veris a semnat un contract cu antrenorul român Dănuț Oprea. La începutul lunii mai 2013 a fost prezentat noul manager general al Veris Chișinău, Alexandru Grecu. În iulie 2013, a fost prezentat noul vicepreședinte al clubului, Ion Gheorghiu.[1]

Sezonul 2012/13 a fost unul deosebit pentru FC Veris. Echipa a ajuns până în finala Cupei Moldovei și a devenit câștigătorea Diviziei A, stabilind mai multe recorduri în fotbalul moldovenesc (vezi secțiunea #Recorduri). Veris a încheiat campionatul în Divizia A cu un golaveraj de 103-5, iar vedeta echipei Viorel Frunză a devenit golgheterul Diviziei „A”, cu 30 de goluri marcate.

Veris a ajuns în Divizia Națională în postură de finalistă a Cupei Moldovei. La primul sezon în Divizia Națională, Veris a reușit un rezultat foarte bun – a terminat sezonul 2013/2014 pe locul 3, cucerind medaliile de bronz cu trei etape înainte de finalul competiției.

Datorită acesei perfomanțe, pe 3 iulie 2014 Veris a debutat în UEFA Europa League, împotriva echipei bulgare Litex Loveci. Meciul de „acasă”, de pe stadionul CPSM din Orhei s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. În returul din Bulgaria, Veris a cedat cu 0-3.

 
Clasamentul Diviziei Naționale înainte de retragerea lui Veris

În data de 4 decembrie 2014, coducerea clubului a decis să retragă echipa din campionatul Moldovei, declarându-se nemulțumită de arbitrajul dintr-un meci recent cu Sheriff Tiraspol în Cupa Moldovei, pierdut cu 0–1.[2] La momentul retragerii echipa se afla pe prima poziție în Divizia Națională 2014-2015.[3] La ședința Comitetului de Competiții al FMF din 5 decembrie 2014, federația a luat act de situție și a definitivat excluderea clubului din campionat.[4]

Până la retragerea din campionat Veris avea regulat jucători la naționala Moldovei, printre care Petru Racu, Viorel Frunză, Artiom Gaiduchevici, Sergiu Cojocari, Vladislav Ivanov, Denis Calincov și Andrei Bugneac.

Echipament și sponsori

modificare
Anii Producătorul echipamentului Sponsor
2011–2012 Legea -
2012–2013 Moldcell
2013–2014 Joma

Ultimele sezoane

modificare
Sezon Liga Loc V E P GM GP P Cupa Moldovei Golgheter (campionat)
2011-12 Divizia „B” Nord (III) 1 20 0 0 84 2 60 Runda a doua
2012-13 Divizia „A” (II) 1 24 2 2 103 5 74 Finalistă   Viorel Frunză – 30
2013-14 Divizia Națională 3 21 8 4 74 25 71 Semifinale   Viorel Frunză – 18

Evoluții în Europa

modificare
Sezon Competiția Runda Adversar Acasă Deplasare Scor general
2014–15 UEFA Europa League Q1   Litex Loveci 0–0 0–3 0–3
Note
  • Q1: Primul tur preliminar

Palmares

modificare

Recorduri

modificare

În sezonul 2012-2013 Veris a stabilit mai multe recorduri în fotbalul moldovenesc:[5]

  • Cel mai mare scor din istoria fotbalului moldovenesc înregistrat în diviziile superioare: 17-0 cu Maiak Chirsova
  • Calificarea în finala Cupei Moldovei din postură de club din liga a doua valorică - premieră absolută pentru Republica Moldova
  • Record național privind minutele de joc fără gol primit în ligile superioare: 1288 minute fără gol - noul record national a fost înregistrat de portarul Sergiu Diaconu
  • Record în istoria Diviziei A, privind diferența de golaveraj pe un sezon competițional: Veris Chișinău a încheiat campionatul în Divizia A 2012-2013 cu un golaveraj de 103-5, ceea ce înseamnă o diferență de 98 de goluri.
  • Record național privind numărul de goluri primate într-un sezon competițional în ligile superioare: Veris Chișinău a încasat doar 5 goluri în sezonul 2012-2013 al Diviziei A
  • Serii de meciuri fără înfrângeri: Veris Chișinău a avut 2 serii incredibile de victorii: una formată din 3 meciuri consecutive câștigate la o diferență de 6 sau mai multe goluri (etapele 9-11: Victoria 6-0, Locomotiva 6-0 și Maiak 7-0) și alta compusă din 4 partide la rând câștigate la o diferență de 4 sau mai multe goluri (etapele 19-22: Zimbru 4-0, Edineț 8-0, Tighina 4-0 și SG Suruceni 8-0)
  • Cel mai bun marcator într-un sezon de Divizia „A”: atacantul lui Veris, Viorel Frunză, cu 30 de goluri marcate în sezonul 2012-2013

Lotul echipei

modificare

Ultimul lot al echipei, înainte de retragere. Actualizat la data de 22 octombrie 2014.

Nr. Poziție Jucător
1   P Sergiu Diaconu
2   F Ion Popușoi
3   F Corneliu Popov
4   F Andrian Cașcaval
5   F Sergiu Cojocari
6   F Alexandr Cucerenco
7   M Nicolae Josan
8   M Cristian Cîrlan
9   A Mihail Țurcan
10   A Viorel Frunză
12   P Artiom Gaiduchevici
15   A Ion Ursu
16   M Alexandru Antoniuc
17   M Vladislav Ivanov
Nr. Poziție Jucător
20   M Sergiu Mocanu
22   M Eugen Zasavițchi
23   A Maxim Antoniuc
24   M Dan Pîslă
25   F Petru Racu
26   F Ion Morgun
32   M Vladimir Bogdanović
33   A Vadim Cemîrtan
50   M Denis Calincov
77   F Dumitru Bacal
88   A Andrei Bugneac
99   P Adrian Pătraș
  F Anton Grigoriev
Antrenor

Istoric antrenori

modificare

Conducerea clubului

modificare

Actualizat 22 august 2014[6]

Conducerea clubului
  • Președinte:   Vladimir Niculăiță
  • Vicepreședinte:   Ion Gheorghiu
  • Director general:   Vitalie Grosu
  • Manager general:   Alexandru Grecu
  • Manager:   Vitalie Vataman

Referințe

modificare
  1. ^ „Istoria clubului”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „Veris se retrage din campionat”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Decizie neașteptată: Veris Chișinău s-a retras din Campionatul Moldovei”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „Comitetul de Competiții al FMF – Comunicat”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Clubul - record”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ „Conducerea clubului”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare