Farmacopee
Farmacopee este un manual utilizat în practica farmaceutică. Acesta cuprinde substanțele medicamentoase și excipienții care intră în compoziția medicamentelor, formulele de preparare și conservare, cât și îndrumările privind întrebuințarea, controlul calității și purității medicamentelor. Fiecare descriere a unui produs se numește monografie.
Etimologie
modificareTermenul de farmacopee este derivat de la cuvântul din greacă veche φαρμακοποιΐα pharmakopoiia, care se poate traduce ca „facerea medicamentelor”. Termenul este compus de la substantivul φάρμακον pharmakon „medicament, drog, otravă”, verbul ποιεῖν poiein „a face, a crea” și sufixul -ία -ia.[1][2]
Versiuni
modificareFarmacopeele pot fi naționale (cum sunt de exemplu Farmacopeea Română, Farmacopeea Germană, Farmacopeea Franceză, etc), însă există și versiuni regionale, precum este Farmacopeea Europeană (Ph. Eur., ediția a IX-a). Scopul său este de a oferi detalii legate de controlul calității medicamentelor în statele membre ale Uniunii Europene.[3] De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății publică o versiune online a Farmacopeei Internaționale (Ph. Int.), cu recomandări pentru unele medicamente care se adresează statelor membre ale organizației.[4]
Listă
modificareNote
modificare- ^ Harper, Douglas. „pharmacopeia”. Online Etymology Dictionary.
- ^ φάρμακον, ποιεῖν. Liddell, Henry George; Scott, Robert; A Greek–English Lexicon de la Perseus Project.
- ^ „European Pharmacopoeia (Ph. Eur.) – Background & Mission”. www.EDQM.eu. European Directorate for the Quality of Medicines & HealthCare (EDQM). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ WHO (), The International Pharmacopoeia (ed. 7th).