Fișier:Cuza Vodă Domnitorul Românilor (Artă plastică) 2603 06.06.2019 Fond 00A8326D04604155B09833203B8C7D34.jpg

Mărește rezoluția imaginii(1.422 × 1.943 pixeli, mărime fișier: 1,68 MB, tip MIME: image/jpeg)

Descriere fișier modificare

Descriere

română Domnitorul reprezentat în picioare, din semiprofil spre stânga, privind frontal; mâna dreaptă, în care ține o foaie făcută sul, este sprijinită pe o masă acoperită cu o draperie pe care se află două foi de hârtie, trei cărți, sceptrul și căciula cu panaș, iar stânga pe garda săbiei; tunică neagră cu brandemburguri, epoleți și broderii, diagonală cu margini deschise, pe piept în stânga patru decorații; pantalon alb cu vipușcă și broderii; pe umeri are o mantie cu blană în partea de sus; în planul doi dreapta un jilț cu monograma principatelor unite pe spetează. Față de primul tiraj al litografiei imprimat de Joseph Lemercier la Paris în 1851, aceasta planșă cu inscripții diferite, editată de G. Sion a fost imprimată în stabilimentul lui J. Löwy specializat în litografie, fotografie și heliogravură, de la Viena. Citatul din cartea lui Savel Manu (1824-1905) ministru de război în domnia lui Cuza, apărută la Bacău în 1909, ar indica o datare în jurul acestui an. Este pereche cu portretul Doamnei Elena Cuza, litografie din același tiraj, colecția MNIR, inv. 166876. Inscripții litografiate sub imagine, stânga: Edit. G. Sion (Bacău); dreapta: Impr. J. Löwy, Wien; dedesubt mijloc: CUZA-VODĂ / DOMNITORUL ROMÂNILOR; în dreapta și stânga inscripției câte 4 versuri, stânga: „Blestemul tărei tunând să cază / „Pe capul vostru nelegiuit! / „Blestem și ură! Lumea să vază / „Cât rau în țară ați făptuit.”; dreapta: „Și când în neagra de vecnicie / „Veți pleca sarbezi, tremurători / „Pe fruntea voastră moartă să scrie: / „Dușmani ai tărei, cruzi vânzători!”/ V. Alecsandri / Domnia Marelui Domnitor Al.I. Cuza / de M. Savel.

Sursa

Cuza Vodă Domnitorul Românilor

Data

[1909]

Autor

Sion, G. (editor)
Fișă: Crișan, Dana Ana Cezarina

Permisiune

Vezi mai jos

Licențiere modificare

Creative Commons License
Această imagine este oferită sub licența
Creative Commons Atribuire 4.0 Internațional (CC-BY-4.0).
Creative Commons Attribution

Istoricul fișierului

Apăsați pe Data și ora pentru a vedea versiunea trimisă atunci.

Data și oraMiniaturăDimensiuniUtilizatorComentariu
actuală24 septembrie 2021 14:12Miniatură pentru versiunea din 24 septembrie 2021 14:121.422x1.943 (1,68 MB)Strainubot (discuție | contribuții)Imagine Cimec nouă

Informații