Fișier:Plângerea Domnului (Artă plastică) 2510 24.01.2003 Tezaur 2412113E079A47BF8314EA6907E25640.jpg

română Tema iconografică este rară în pictura de icoane, fiind însă mai frecvent întâlnită în pictura murală. Compoziția este riguroasă, construită simetric față de crucea Răstignirii, cu brațul orizontal mult dimensionat pentru echilibrarea compoziției care se desfășoară pe orizontală. Scena Plângerii este străbătură de un puternic dramatism. Trupul neînsuflețit al lui lisus Hristos, întins pe piatra roșie din Efes, purtând vizibil urmele supliciului, este plâns de apostoli, de Fecioara Maria și de femeile mironosițe. Deși este marcat de suferințele îndurate, chipul lui lisus exprimă o nemăsurată liniște, jertfa sa fiind speranța unei învieri viitoare, a mântuirii omenirii. Așezată pe o banchetă la căpătâiul său, Fecioara Maria îl îmbrățișează cu durere multă, în timp ce femeile mironosițe cu mâinile ridicate spre cer își exprimă deznădejdea prin gesturi expresive. Apostolii copleșiți de o tristețe fără de margini îi sărută mâna cu pioșenie sau îi îmbrățișează picioarele. Dramatismul figurilor, modelarea chipurilor într-o nuanțată gamă de ocruri, realizarea drapajului veșmintelor în cute unghiulare, cromatica sobră și reținută caracterizează printr-un registru de tonuri brun-măsliniu, înviorată de roșu, apropie maniera picturii icoanei de pictura murală. Piesă excepțională sub aspectul compozițional și stilistic, icoana se înscrie printre cele mai valoroase realizări ale artei din Țara Românească. Stilistic ea se încadrează în coordonatele mai vechi ale picturii paleologe, în acest sens putând fi făcute unele apropieri cu pictura bisericii Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeș. Însă dramatismul accentuat care străbate scena Plângerii este o consecință a picturii veneto-cretane contemporane care a influențat pictura de icoane din epocă.

Plângerea Domnului

Sec. XV - XVI

Fișă: Dobjanschi, Ana

Vezi mai jos