Fișier:Vizita împăratului Franz Joseph în România (Istorie) 2554 23.10.2012 Tezaur 081A10CFFFE7432EA5BB8A0F386A9DFF.jpg

Descriere fișier

modificare
Descriere

română Fotografie sepia tip-reportaj realizată de către F. Mandy (fotograful Curții Regale a României). Imaginea înfațișează pe: Principele Ferdinand, Regele Carol I, Impăratul Franz Joseph, Principesa Maria, Alfred de Saxa Cobourg-Gotha, duce de Edinburgh, tătăl Mariei și Regina Elisabeta, cu ocazia vizitei imperiale din septembrie 1896, în România. Aceste personalități sunt reprezentate în curtea Palatului Cotroceni, bărbații poartă capul descoperit, iar regina Elisabeta stă pe o bancă din metal, cu mâna stângă sprijinită pe spătarul acesteia. Impăratul Franz Joseph, cu mâna stângă se sprijină de spătarul băncii, iar în cea dreaptă își ține chipiul. Principesa Maria, de asemenea, se sprijină de bancă cu ambele mâini, având în fața sa, pe aceasta poșeta.Tatăl acesteia poartă uniforma germană a Regimentului de Husari 9 al cărei "proprietar" fusese numit în 1894, are mâna dreaptă în buzunar, iar pe cea stângă se sprijină de spătarul unui scaun metalic. Fotografia are la mijloc și în colțul din dreapta jos câte o pată gălbuie, iar suportul de carton are pe verso două ștampile și numere de inventar vechi.

Sursa

Vizita împăratului Franz Joseph în România

Data

15/16 septembrie 1896

Autor

Mandy, Franz
Fișă: Cristina Constantin

Permisiune

Vezi mai jos

Licențiere

modificare
Creative Commons License
Această imagine este oferită sub licența
Creative Commons Atribuire - Partajare-în-condiții-identice 4.0 Internațional (CC-BY-SA-4.0).
Creative Commons AttributionCreative Commons ShareAlike

Istoricul fișierului

Apăsați pe Data și ora pentru a vedea versiunea trimisă atunci.

Data și oraMiniaturăDimensiuniUtilizatorComentariu
actuală10 octombrie 2021 15:37Miniatură pentru versiunea din 10 octombrie 2021 15:37637x500 (79 KB)Strainubot (discuție | contribuții)Imagine Cimec nouă

Informații