Fides
Fides | |
Civilizația | Religia în Roma antică |
---|---|
Modifică date / text |
Fides este zeița bunei-credințe în mitologia romană, simbolul personificat al loialității. Conform tradiției, cultul ei a fost întemeiat de regele Numa Pompilius și a fost totdeauna în strânsă legătură religioasă cu Jupiter.
Templul din Roma al zeiței Fides a fost construit (cca 254 î.C.) în apropierea Capitolului; sacrificiile se efectuau cu mâinile acoperite simbolic, pentru păstrarea inviolabilității secretului. Emblema zeiței avea același simbol - două mâini care se strâng reciproc. Cultul pentru Fides a apărut probabil în timpul regalității romane, când poporul roman își constituia preceptele de bază ale societății sale. Zeița patrona atunci fidelitatea față de înțelegerile și contractele încheiate. Preoții îi aduceau sacrificii, având mâna dreaptă (simbolul înțelegerii și asociațiilor) înfășurată într-o bucată de stofă. De altfel, și monedele, având pe avers efigia zeiței Fides, purtau pe revers același simbol al mâinii drepte, ca garanție pentru respectarea contractelor.
Bibliografie
modificare- Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989
- Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă și romană, București, Editura Mondero, 1992, ISBN 973-9004-09-2
- George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, București, Casa Editorială Odeon, 1992, ISBN 973-9008-28-3
- J.C.Belfiore, Dictionnaire de mythologie grecque et romaine, Paris, Larousse, 2003
Vezi și
modificareLegături externe
modificare- Dicționar mitologic Arhivat în , la Wayback Machine.