Filip Prospero, Prinț de Asturia

Filip Prospero
Prinț de Asturia

Portret al prințului Filip Prospero de Diego Velázquez, 1659.
Date personale
Nume la naștereFelipe Próspero José Francisco Domingo Ignacio Antonio Buenaventura Diego Miguel Luis Alfonso Isidro Ramón Víctor
Născut28 noiembrie 1657(1657-11-28)
Madrid, Spania
Decedat (3 ani)
Madrid, Spania
ÎnmormântatEl Escorial
PărințiFilip al IV-lea al Spaniei
Mariana de Austria
Frați și suroriMaria Tereza a Austriei
Margarita Teresa de Spania
Carol al II-lea al Spaniei
Juan José de Austria[*][[Juan José de Austria (Spanish general (1629-1679))|​]]
Baltasar Carlos, Prinț de Asturia
Fernando Tomás de Austria[*][[Fernando Tomás de Austria ((1658-1659))|​]] Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
OcupațiePrinț moștenitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba spaniolă Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriprincipe al Asturiilor[*]
principe de Girona[*]
principe de Viana[*]
Familie nobiliarăCasa de Habsburg
Duce de Montblanc[*] Modificați la Wikidata
Principe al Asturiilor[*] Modificați la Wikidata
Domnie –
PredecesorBaltasar Carlos, Prinț de Asturia
SuccesorCarol al II-lea al Spaniei

Filip Prospero, Prinț de Asturia (spaniolă Felipe Próspero José Francisco Domingo Ignacio Antonio Buenaventura Diego Miguel Luis Alfonso Isidro Ramón Víctor; 28 noiembrie 1657 – 1 noiembrie 1661) a fost primul copil de sex masculin al regelui Filip al IV-lea al Spaniei și a celei de-a doua soții, Mariana de Austria. Spania nu avea moștenitor de la decesul cu 11 ani înainte a Prințului Baltasar Carlos, fiul lui Filip al IV-lea și a primei soții, Elisabeta a Franței, și problema succesiunii lui Filip devenise o chestiune de rugăciune fierbinte și de anxietate.

Biografie

modificare

După moartea timpurie a lui Baltasar Carlos, Filip a rămas cu fiica sa Maria Tereza ca moștenitoare prezumptivă. La începutul anului 1657, astrologii l-au asigurat pe Filip că i se va naște un alt copil, că va fi băiat și că va trăi. Romano catolic strict și devotat, Filip a mâncat doar ouă în prima zi a Privegherii de prezentare a Fecioarei, în speranța de a oferi soției sale într-adevăr un copil de sex masculin.[1] Într-adevăr, la 28 noiembrie în același an, la ora 11:30 dimineața,[2] Mariana de Asturia a născut un fiu. Curând după naștere ea s-a îmbolnăvit de febră puerperală însă nimeni nu părea să bage de seamă, toți se bucurau de nașterea unui moștenitor de sex masculin.[3]

Potrivit obiceiului romano catolic, copilul a fost numit numai "prințul" până la botez. Astrologii au prezis doar măreție pentru viitorul său, în timp ce Filip nu era sigur că a mulțumit lui Dumnezeu suficient pentru această bucurie imensă. Într-o scrisoare către prietena sa María de Jesús de Ágreda, el a scris că "noul născut face bine" dar, de asemenea, a făcut o referire la amărăciunea pentru decesul fiului său cel mare.[4] La 6 decembrie 1657, Filip a mers călare pe străzile decorate ale Madridului, unde pregătirile pentru botezul prințului erau aproape gata: dansuri, măști și muzică l-au întâmpinat pe Rege.[5]

Botezul a avut loc o săptămână mai târziu, la 13 decembrie. Slujba a fost ținută de arhiepiscopul de Toledo. Apa a fost adusă din râul Iordanului de călugări care s-u întors recent din Iordania. Barrionuevo, un cronicar al timpului, a scris: "prințul a țipat din răsputeri când a fost botezat și Regele a exclamat 'Ah! sună bine; casa miroase din nou a bărbat acum'".[6][7] Botezul l-a costat pe Filip 600.000 de ducați.[8]

Din cauza generațiilor de consangvinizare (mama lui era nepoata tatălui său), Filip Prospero suferea de epilepsie. Endogamia a fost atât de răspândită în cazul său încât toți cei opt străbunici erau descendenți ai Ioanei a Castiliei și ai Arhiducelui Filip al Austriei.

Nașterea lui Filip Prospero a fost întâmpinată cu multă bucurie, nu numai din cauza sexului copilului, dar și pentru că a pus capăt diverselor dispute dinastice care ar fi venit după căsătoriile fiicelor lui Filip (cum Filip nu avea un fiu, cel mai probabil ginerii s-ar fi luptat pentru tronul Spaniei). Astfel, în 1658, Filip Prospero a fost investit în funcția de moștenitor al tatălui său și de Prinț de Asturia. El nu s-a bucurat de o sănătate bună și purta constant o amuletă, amuletă care este prezentă și în portretului pe care Velázquez i l-a făcut.

În 1659 prim-miniștrii ai Franței și Spaniei au negociat sfârșitul ostilităților dintre țările lor timp de doi ani; acum Spania avea un moștenitor, putea să fie de acord să consolideze pacea prin căsătoria fiicei celei mari Maria Tereza cu regele Ludovic al XIV-lea. Rezultatul negocierilor a fost Tratatul de la Pyrenees, care a stabilit Franța ca noua putere dominantă a lumii.

Filip Prospero a fost bolnav de ceva timp înaintea decesului din noiembrie 1661. El a suferit de epilepsie și avea o sănătate precară probabil din cauza sistemului imunitar slab din cauza generațiilor de consangvinizare. Regele a adus în palat o relicvă a Sfântului Diego din Alcalá în speranța vindecării moștenitorului său.[9] La 1 noiembrie 1661, el a murit în urma unei crize puternice de epilepsie. Cinci zile mai târziu, s-a născut fiul cel mic al regelui și ultimul copil, Infantele Carlos. El a urcat pe tron după moartea tatălui său.

Arbore genealogic

modificare
  1. ^ Hume 1907, p. 455.
  2. ^ Enggass & Brown 1970, p. 194.
  3. ^ Hume 1907, p. 456.
  4. ^ Hume 1907, p. 457.
  5. ^ Hume 1907, p. 458.
  6. ^ Hume 1907, p. 461.
  7. ^ Hume 1907, p. 462.
  8. ^ Stradling 2002, p. 295.
  9. ^ Haliczer 2002, p. 306.

Bibliografie

modificare
  • Brown, Jonathan; Enggass, Robert (). Italian and Spanish Art, 1600-1750: Sources and Documents (ed. 2nd, reprinted). Evanston: Northwestern University Press. ISBN 978-0-8101-1065-6. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • Haliczer, Stephen (). Between Exaltation and Infamy: Female Mystics in the Golden Age of Spain (ed. 1st). Oxford: Oxford University Press. ISBN 978-0-19-514863-3. 
  • Hume, Martin (). The court of Philip IV: Spain in decadence (ed. 1st). London: Eveleigh Nash. 
  • Stradling, R. A. (). Philip IV and the Government of Spain, 1621–1665 (ed. 1st). Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 978-0-52-153055-2.