Florea Miu
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Florea Miu (n. 27 noiembrie 1951, comuna Vedea, județul Teleorman) este un poet român.
Date biografice
modificareLiceul la Roșiorii de Vede, Facultatea de Limba și Literatura Română (secția română-latină) a Universității din București (1975). A lucrat ca profesor, editor, ziarist, funcționar public. Din 2002 este redactor la revista „Ramuri” din Craiova.
Debut
modificareA debutat editorial în anul 1972, cu volumul de versuri Jocuri în piatră, la Editura „Cartea Românească”.
Cărți publicate
modificare- Rostire în gând (versuri), Ed. Cartea Românească, București, 1974
- Numele oglinzii (versuri), Ed. Cartea Românească, București, 1978
- Semne (eseuri), Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1983, Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova
- Lanul de grâu (versuri), Ed. Cartea Românească, București, 1987
- Memorie (versuri), Ed. Eminescu, București, 1989
- Pasărea de sidef (versuri), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1990, Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor
- Cuvinte și spațiu (interviuri), Ed. Ramuri, Craiova, 2001
- Negru de fum (versuri), Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2003
- Partea cealaltă. Somnul și cuvintele (versuri), Ed. Ramuri, Craiova, 2004. Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor
- Muzeul cu nemărginiri (versuri), Ed. Ramuri, Craiova, 2006. Premiul Festivalului de poezie „Sensul iubirii”, Drobeta Turnu-Severin
În anul 1999 a primit premiul pentru poezie al revistei „Ramuri”.
Antologii
modificareEste prezent în mai multe antologii de poezie contemporană, fiind tradus în limba engleză în volumul Sorescu’s Choise (Belfast, 2001).