Wikipedia

Foametea din 1921-1922 din Rusia

Foametea din Rusia din 1921–1922, cunoscută și sub denumirea de foametea din Povoljie (în rusă Голод в Поволжье, transliterat: Golod v Povoljie, „foametea din regiunea Volgăi”), a fost o foamete severă în Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă, care a început la începutul primăverii anului 1921 și a durat până în 1922. Foametea a rezultat din efectele combinate ale secetei severe,[1] efectele continuate ale Primului Război Mondial, tulburările economice ale Revoluției Ruse, Războiului Civil Rus și eșecurilor politicii guvernamentale a comunismului de război (în special prodrazviorstka⁠(d)). A fost exacerbată de sistemele feroviare care nu puteau distribui alimente în mod eficient.

Zona afectată de foamete în toamna anului 1921

Foametea s-a soldat cu moartea a aproximativ cinci milioane de oameni și a afectat în principal regiunile Volga și Ural.[2] Mulți dintre cei înfometați au recurs la canibalism⁠(d).[3][4][5] Focarele de boli precum holera și tifosul au fost și ele factori care au contribuit la creșterea numărului de victime ale foametei.[6][7]

Originile

modificare
 
Teatrul European al Războiului Civil Rus în anii 1918–1919

Înainte de a începe foametea, Rusia a suferit trei ani și jumătate în Primul Război Mondial și, în plus, în Războiul Civil din 1918–1920, multe dintre lupte având loc în interiorul Rusiei.[8] Au fost 7–12 milioane de victime în timpul Războiului Civil, majoritatea civili.[9] Istoricii au remarcat că atât consiliile guvernamentale din Rusia țaristă, cât și alte partide de opoziție pledaseră pentru rechiziționarea alimentelor înainte de ascensiunea bolșevicilor.[10][11][12]

Înainte de foamete, toate părțile din Războiul Civil din 1918–1921 (bolșevicii, albii, anarhiștii și naționalitățile secesionare) se aprovizionaseră confiscând hrana de la cei care o cultivau, și distribuind-o armatelor și susținătorilor lor, și refuzând-o dușmanilor. Guvernul bolșevic a rechiziționat provizii de la țărănime pentru bani puțini sau nimic, ceea ce i-a determinat pe țărani să-și reducă drastic producția de recolte.[13][14][15]

Ajutorul din afara Rusiei sovietice a fost inițial respins. Administrația Americană de Ajutorare⁠(d) (ARA), pe care Herbert Hoover a format-o pentru a ajuta victimele foametei cauzate de Primul Război Mondial, i-a oferit asistență lui Lenin în 1919 cu condiția să aibă putere de decizie în ce privește rețeaua feroviară rusă pentru a împărți hrana imparțial tuturor. Lenin a refuzat aceasta, denunțând-o ca „amestec în afacerile interne” ale Rusiei.[8]

Lenin s-a lăsat în cele din urmă convins de foamete, de Rebeliunea de la Kronstadt, de revoltele țărănești la scară largă, cum ar fi Răscoala din Tambov și de eșecul unei greve generale⁠(d) germane de a-și inversa politica în țară și în străinătate. El a decretat Noua Politică Economică la .

Foametea a contribuit și la producerea unei deschideri către Occident. Lenin a permis acum organizațiilor de ajutorare să aducă ajutoare. Ajutorul de război nu mai era necesar în Europa de Vest, iar ARA avea o organizație înființată în Polonia care ameliorează foametea de acolo, care începuse în iarna anilor 1919–1920.[16]

Canibalism

modificare
 
Canibalismul⁠(d) în Samara în timpul foametei

Situația a devenit atât de disperată încât o minoritate considerabilă a celor înfometați a recurs la canibalism. Potrivit istoricului Orlando Figes⁠(d), au fost raportate „mii de cazuri”, numărul cazurilor care nu au fost niciodată raportate cu siguranță și mai mare.[17] În Samara, „zece măcelării au fost închise pentru vânzarea de carne umană”.[18] În Pugaciov, „era periculos pentru copii să iasă după lăsarea întunericului, deoarece se știa că există trupe de canibali și negusroi care îi omorau pentru a-i mânca sau a le vinde carnea fragedă”. Un locuitor al unui sat din apropiere a declarat: „Există mai multe cantine în sat – și toate servesc copii mici”.[3]

 
Șase țărani din Buzuluk și rămășițele oamenilor pe care îi mâncaseră în timpul foametei

Aceasta nu a fost o excepție – Figes estimează „că o proporție considerabilă din carnea din fabricile sovietice din zona Volga ... era carne de om.” Diverse bande s-au specializat în „capturarea copiilor, uciderea lor și vânzarea cărnii umane sub formă de carne de cal sau de vită”, cumpărătorii fiind bucuroși că au găsit o sursă de carne într-o situație de deficit extrem și deseori dornici a nu „pune prea multe întrebări”.[19]

Efort de ameliorare

modificare
 
Exploratorul și diplomatul norvegian Fridtjof Nansen a fost onorat cu Premiul Nobel pentru Pace în 1922, în parte pentru munca sa ca Înalt Comisar pentru Ajutorare în Rusia.

În vara anului 1921, în timpul uneia dintre cele mai grave foamete din istorie, Vladimir Lenin, șeful noului guvern sovietic, împreună cu Maxim Gorki, au făcut apel într-o scrisoare deschisă către „toți europenii și americanii cinstiți” să „dea pâine și medicamente".[20] Într-o scrisoare deschisă către toate națiunile, din , Gorki a descris eșecul recoltei care a adus țara sa în pragul foametei.[21] Herbert Hoover, care mai târziu avea să devină președintele SUA, a răspuns imediat, iar negocierile cu Rusia au avut loc în capitala Letoniei, Riga.[21] Un efort european a fost condus de celebrul explorator arctic Fridtjof Nansen prin intermediul Comitetului Internațional pentru Ajutorarea Rusiei (ICRR).[22]

ARA lui Hoover distribuia deja ajutoare alimentare în toată Europa din 1914. După ce germanii au invadat Belgia în 1914, Hoover a înființat Comitetul de Ajutorare a Belgiei pentru a atenua devastările și foametea care au urmat. Pe măsură ce Primul Război Mondial s-a extins, ARA s-a extins, iar apoi a început să activeze în nordul Franței și a asistat Franța și Germania din 1914 până în 1919.[23] În 1920 și 1921, a oferit o masă pe zi pentru 3,2 milioane de copii din Finlanda, Estonia, diverse regiuni rusești, Letonia, Lituania, Polonia, Ucraina, Cehoslovacia, Austria, Ungaria și Armenia. Când și-a început operațiunea de hrănire de urgență în Rusia, plănuia să hrănească aproximativ un milion de copii ruși pentru un an întreg.[24] Mai târziu, au participat și alte organisme precum American Friends Service Committee⁠(d), British Friends’ War Victims Relief Committee și International Save the Children Union⁠(d), cu fondul britanic Salvați Copiii ca principal contribuitor.[25] După cum scrie istoricul Douglas Smith⁠(d), ajutorul alimentar probabil că va ajuta „să salveze Rusia comunistă de la ruină”.[26]

Statele Unite au fost prima țară care a răspuns, Hoover l-a numit pe colonelul William N. Haskell⁠(d) să conducă Administrația Americană de Ajutorare⁠(d) (ARA) din Rusia. În decurs de o lună, navele încărcate cu alimente s-au îndreptat spre Rusia. Principalul contribuitor la efortul internațional de ajutor avea să fie ARA, care a fost fondată și condusă de Hoover.[27][20][28] Ea se angajase să ofere hrană pentru un milion de oameni, mai ales copii, dar în decurs de un an hrănea de peste 10 ori acest număr zilnic.[29]

ARA a insistat asupra autonomiei în ceea ce privește modul în care hrana va fi distribuită și a declarat cerința ca hrana să fie oferită fără a ține cont de „rasă, credință sau statut social”, o condiție care a fost menționată în secțiunea 25 a acordului de la Riga.[20] Purtătorii de cuvant americani au declarat ca ar dori să se construiască și spații de depozitare în Rusia, după cum scria jurnalistul Charles Bartlett⁠(d), și că se așteaptă sa aiba acces deplin la acestea pentru a se asigura ca alimentele sunt distribuite corect.[21][a]

Hoover a cerut Rusiei și să folosească o parte din rezervele sale de aur pentru a acoperi costul efortului de ajutorare. El a asigurat 18 milioane de dolari de la guvernul rus, 20 de milioane de dolari de la Congresul SUA, 8 milioane de dolari de la armata SUA și bani suplimentari de la organizațiile caritabile din SUA pentru a ajunge la un total de aproximativ 78 de milioane de dolari din toate aceste surse.[21] După semnarea în sfârșit a unui acord la Riga, SUA și-au înființat prima bucătărie la Petrograd, unde 1,6 milioane de oameni muriseră deja de foame.[21]

De aproape doi ani, abia două sute de americani, pe o linie mult mai lungă decât frontul de vest, duc o luptă cu un dușman mai nemilos decât orice au avut în față armatele aliate. De la Marea Baltică la cea Caspică, din Crimeea până în Urali, ei au învins foametea, au salvat mai multe vieți decât s-au pierdut în Războiul Mondial, au vindecat un popor suferind de bolile care amenințau să măture întreaga Europă, au câștigat binecuvântarea unei națiuni mari, dar la ananghie, au dus la bun sfârșit cea mai mare aventură de omenie a lumii!

“
”
W. Howard Ramsey, redactor de ziar[29]

Peste 10 milioane de oameni au fost hrăniți zilnic, cea mai mare parte a alimentelor provenind de la ARA, care a furnizat peste 768 de milioane de tone de făină, cereale, orez, fasole, carne de porc, lapte și zahăr, cu o valoare de peste 98 de milioane de dolari.[21] Pentru a transporta și distribui alimentele după ce au fost colectate în SUA, ARA a folosit 237 de nave, sub conducerea a 200 de americani și cu ajutorul a 125.000 de ruși la fața locului pentru descărcarea, depozitarea, transportul, cântărirea, gătitul și servirea alimentelor în peste 21.000 de bucătării noi.[29]

Chiar și după ce mâncarea a ajuns la oamenii nevoiași, colonelul Haskell l-a informat pe Hoover despre un nou pericol neașteptat. El a explicat că nu există disponibil combustibil pentru încălzire sau gătit și milioane de țărani ruși aveau îmbrăcăminte formată în mare parte din cârpe, ceea ce avea să ducă la moarte sigură din cauza expunerii la frig în timpul iernii care se apropia.[30]

Copiii aflați în risc erau cei din orfelinate și alte instituții, deoarece aveau de obicei o singură haină, adesea făcută din saci de făină, și le lipseau pantofi, ciorapi, lenjerie de corp sau orice altă îmbrăcăminte pentru a se încălzi. De asemenea, în pericol erau și copiii care locuiau acasă cu părinții lor, cărora le lipsea și lor îmbrăcămintea suficientă, ceea ce îi făcea să nu poată ajunge în bucătăriile americane de ajutorare. Haskell i-a transmis lui Hoover că cel puțin un milion de copii aveau nevoie extremă de haine. Hoover a inițiat rapid un plan de colectare și trimitere de pachete de îmbrăcăminte în Rusia, care urmau să provină din donații ale persoanelor fizice, companiilor și băncilor.[30]

 
Copii înfometați în 1922

Nevoile medicale erau și ele primordiale. După cum a remarcat Dr. Henry Beeuwkes, șeful Diviziei Medicale din Rusia, asistența americană aproviziona peste 16.000 de spitale, care tratau mai mult de un milion de persoane zilnic.[29] Deoarece acele instituții erau împrăștiate în zone cu puține căi ferate și adesea cu drumuri proaste, cu unele spitale la o mie de kilometri de principala bază de aprovizionare din Moscova, sarcina a fost una monumentală. Dr. Louis L. Shapiro, un colonel de armată care a fost unul dintre directorii medicali ai ARA în Rusia, și-a amintit că sudul Rusiei⁠(d) avea puțin mai mult decât „străzi înnămolite drept drumuri, pe stepe nemărginite”.[23] Într-o călătorie, în care lipseau cele necesare mașinii sau benzină obișnuită, a condus 150 de mile cu cauciucuri fără camere, umplute în schimb cu paie.[23] „După ce au fost înființate bucătăriile noastre și clinicile au putut să distribuie rechizite medicale”, a spus Shapiro, „copiii care până atunci lut amestecat cu piele răzuită, s-au întremat destul de rapid”.[23]

Potrivit doctorului Beeuwkes, totul era insuficient, inclusiv paturi, pături, cearșafuri și majoritatea instrumentelor medicale și medicamentelor. Operațiile se efectuau în săli de operație neîncălzite, fără anestezice și adesea cu mâinile goale. Rănile erau pansate cu ziare sau cârpe. Sursele de apă erau poluate, o mare parte din instalațiile sanitare fiind inutilizabile.

Pentru a ameliora uriașa urgență medicală, ARA a distribuit materiale medicale, care au inclus peste 2.000 de necesități, de la medicamente la instrumente chirurgicale. Au fost 125.000 de pachete medicale, cu o greutate de 7 milioane de kilograme, trimise pe 69 de nave.[29] Potrivit dr. Shapiro, când ARA a părăsit Rusia în 1923, după doi ani de eforturi de ajutorare, „rușii fuseseră scoși din mlaștina foametei și a morții. Pot spune fără să mă laud că nicio organizație de ajutor nu a lucrat vreodată atât de mult pentru -a-și duce sarcina la bun sfârșit.”[23]

În mai 1922, Lev Kamenev, președintele Sovietului de la Moscova și vicepreședintele tuturor comitetelor ruse de ameliorare a foametei, i-a scris o scrisoare lui Haskell prin care îi mulțumește lui și ARA pentru ajutor și, de asemenea, aduce un omagiu poporului american.

„Guvernul poporului rus nu va uita niciodată generosul ajutor care i s-a dat în teribila calamitate și la pericolul în care s-a aflat.... Doresc să-mi exprim, în numele guvernului sovietic, satisfacția și mulțumirile adresate Administrației Americane de Ajutorare, prin persoana dumneavoastră, pentru substanțialul sprijin pe care îl oferă populației lovite de calamitate din zona Volgăi.[24][31]”

Până în vara anului 1923, s-a estimat că ajutorul acordat de SUA Rusiei se ridica la peste dublul ajutorului total acordat de toate celelalte organizații străine combinate.[32] Agențiile europene coordonate de ICRR au hrănit și ele două milioane de oameni pe zi, în timp ce Uniunea Internațională Salvați Copiii a hrănit până la 375.000.[33][34] Operațiunea a fost una periculoasă, deoarece mai mulți voluntari au murit de holeră și nu a fost ferită de critici, inclusiv din partea ziarului Daily Express din Londra, care a negat mai întâi severitatea foametei și apoi a susținut că banii ar fi mai bine cheltuiți în Regatul Unit.[35]

 
Fotografiile lui Nansen pe cărți poștale au fost menite să crească gradul de conștientizare al foametei.

De-a lungul anilor 1922 și 1923, deoarece foametea era încă răspândită și ARA încă furniza provizii de ajutorare, guvernul sovietic a exportat cereale pentru a strânge fonduri pentru revigorarea industriei, ceea ce a pus în serios în pericol sprijinul occidental pentru ajutor. Noul guvern sovietic a insistat că, dacă AYA suspendă ajutorul, ARA trebuia să le acorde un împrumut extern de aproximativ 10.000.000 de dolari la nivelul anului 1923; ARA nu a reușit să facă acest lucru și a continuat să livreze alimente mai multe decât cerealele vândute în străinătate de Rusia Sovietică.[36][37]

Contribuția SUA la efortul rusesc de ameliorare a foametei [29]
Copii hrăniți zilnic 4.173.339
Adulți hrăniți zilnic 6.317.958
Număr maxim de oameni hrăniți zilnic 10.491.297
Numărul de mese servite 1.750.000.000
Numărul de bucătării separate deschise 21.435
Oameni îmbrăcați 333.125
Valoarea consumabilelor medicale 7.685.000 dolari
Spitale dotate cu provizii 16.400
Numărul de vaccinări date 6.396.598
Numărul de pesoane vaccinate 1.304.401
Tone de mâncare oferite 912.121
Tone de rechizite medicale furnizate 7.500
Numărul de nave americane utilizate 237

Bilanțul morților

modificare

Ca și în cazul altor foamete pe scară largă, intervalul de estimări este considerabil. O publicație oficială sovietică de la începutul anilor 1920 a concluzionat că aproximativ cinci milioane de decese au avut loc în 1921 din cauza foametei și a bolilor asociate, număr care este de obicei citat în manuale.[38] Cifrele mai rezervate se ridică la mai puțin de un milion, iar o altă evaluare, bazată pe divizia medicală a ARA, vorbește de două milioane.[39] Pe cealaltă parte a scalei, unele sursele vorbesc despre zece milioane de morți.[40] Potrivit lui Bertrand M. Patenaude, „un asemenea număr nu pare extravagant după numeroasele zeci de milioane de victime ale războiului, foametei și terorii din secolul al XX-lea”.[41]

  •  
    Călătoria lui Fridtjof Nansen în regiunile afectate de foamete din Rusia, 1921
  •  
    Cadavre de copii colectate într-un vagon în Samara, 1921
  •  
    Victime ale foametei din Buzuluk, lângă Samara
  •  
    Victimele foametei rusești, 1922
  •  
    Rusoaică înfometată în Buguruslan, 1921
  •  
    Un băiat înfometat din satul Blagoveșcenka (Zaporijjia, Ucraina), care în timpul foametei din 1921–1922 și-a ucis fratele de trei ani și la mâncat
  •  
    Victime ale foametei din 1921 în timpul Războiului Civil Rus

Utilizări politice

modificare

Foametea a venit la sfârșitul a șase ani și jumătate de frământări și violențe (Primul Război Mondial, cele două revoluții din 1917 și Războiul Civil). Multe facțiuni politice și militare au fost implicate în evenimente, iar cele mai multe dintre ele au fost acuzate de inamicii lor că au contribuit la foamete sau chiar sun în întregime responsabile pentru ea.[42]

Bolșevicii au început o campanie de confiscare a proprietăților bisericii⁠(d) în 1922. În acel an, au fost confiscate peste 4,5 milioane de ruble de aur. Dintre acestea, un milion de ruble de aur au fost cheltuite pentru ameliorarea foametei.[43] Într-o scrisoare secretă din către Biroul Politic, Lenin și-a exprimat intenția de a confisca câteva sute de milioane de ruble de aur pentru ameliorarea foametei.[44]

În scrisoarea secretă a lui Lenin către Biroul Politic, el arată că foametea aduce o oportunitate împotriva bisericii.[44] Richard Pipes⁠(d) a afirmat că foametea a fost folosită din punct de vedere politic ca scuză pentru conducerea bolșevică pentru a persecuta Biserica Ortodoxă, care exercita o importantă influență asupra unei mari părți a țărănimii.[45]

Emigranții albi⁠(d) ruși anti-bolșevici din Londra, Paris și din alte părți s-au folosit și ei de foamete ca oportunitate mediatică pentru a evidenția nelegiuirile regimului sovietic și pentru a împiedica comerțul cu guvernul bolșevic și recunoașterea oficială a acestuia.[46]

Filmul documentar rusesc din 2022

modificare

Pe , la cinematograful Oktyabr⁠(d) din Moscova, a avut premiera filmul documentar rusesc Foametea⁠(d) (în rusă Голод), care descrie foametea în masă din regiunea Volga, Ucraina, Urali, regiunile Bașkiria, Samara și Celeabinsk, Kazahstan și Siberia de Vest, care a afectat peste 35 de regiuni ale Rusiei Sovietice la începutul anilor 1920 și o populație totală de aproximativ 90 de milioane de oameni.[47] Filmul a fost regizat de Tatiana Sorokina⁠(d), cu scenariul de Aleksandr Arhanghelski⁠(d) și Maxim Kournikov⁠(d) oferind inspirația din spatele creării filmului. [48] Pe , Foametea a fost prezentat pentru prima dată la un cinematograf public din Ekaterinburg.[49] În noiembrie 2022, Ministerul Culturii din Rusia a interzis distribuirea lui în Rusia.[49][50] În decembrie 2022, Foametea a primit premiul jurnalistic lunar de la Redkollegia⁠(d) și, în aprilie 2023, a primit Premiul Publicului și o diplomă de mențiune specială a juriului la Artdocfest⁠(d) 2023.[51][52]

Note de completare

modificare
  1. ^ La o conferință din Geneva de la , organizată de Comitetul Internațional al Crucii Roșii⁠(d) și de Liga Societăților de Cruce Roșie, a fost înființată Comisia Internațională de Ajutorare a Rusiei (ICRR) cu dr. Fridtjof Nansen în funcția de înalt comisar. Nansen a mers la Moscova, unde a semnat un acord cu ministrul de externe rus Gheorghi Cicerin prin care ICRR a căpătat control deplin asupra propriilor operațiuni. În același timp, a început în Regatul Unit o activitate intensă de strângere de fonduri pentru operațiunile de ameliorare a foametei, cu toate elementele unei operațiuni moderne de tratare a unei situații de urgență—reclame pe pagini întregi de ziare, strângeri de fonduri locale, și un film pentru strângerea de fonduri filmat în zona afectată de foamete. În septembrie, o navă fusese trimisă de la Londra cu 600 de tone de provizii. Primul centru de hrănire a fost deschis în octombrie la Saratov.[necesită citare]

Note bibliografice

modificare
  1. ^ Golubev, Genady; Nikolai Dronin (februarie 2004). „Geography of Droughts and Food Problems in Russia (1900–2000), Report No. A 0401” (PDF). Center for Environmental Systems Research, University of Kassel. Accesat în . 
  2. ^ „Famine of 1921–1922”. Seventeen Moments in Soviet History (în engleză). . Accesat în . 
  3. ^ a b Figes, Orlando (). A People's Tragedy: The Russian Revolution 1891–1924. London: Pimlico. pp. 777–778. 
  4. ^ Francis Haller (), „Famine in Russia: the hidden horrors of 1921 - ICRC (translation)”, Le Temps⁠(d), published by ICRC⁠(d), accesat în  
  5. ^ Francis Haller (), „Secours en temps de paix - la famine en Russie - CICR”, Le Temps⁠(d) (în franceză), published by ICRC⁠(d), accesat în  
  6. ^ Heinzen, James W. (). Inventing a Soviet Countryside: State Power and the Transformation of Rural Russia, 1917-1929 (în engleză). University of Pittsburgh Pre. p. 52. ISBN 978-0-8229-7078-1. 
  7. ^ Raleigh, Donald J. (). Experiencing Russia's Civil War: Politics, Society, and Revolutionary Culture in Saratov, 1917-1922 (în engleză). Princeton University Press. p. 202. ISBN 978-1-4008-4374-9. 
  8. ^ a b Kennan 1961.
  9. ^ Mawdsley, Evan (). The Russian Civil War. New York: Pegasus Books. p. 287. ISBN 9781681770093. 
  10. ^ Lih, Lars T. (). What Was Bolshevism? (în engleză). BRILL. p. 149. ISBN 978-90-04-68479-9. 
  11. ^ Baykov, Alexander (). the development of the soviet economic system (în engleză). CUP Archive. p. 16. 
  12. ^ Sanborn, Joshua A. (). Imperial Apocalypse: The Great War and the Destruction of the Russian Empire (în engleză). Oxford University Press. p. 256. ISBN 978-0-19-964205-2. 
  13. ^ Carr, EH, 1966, The Bolshevik Revolution 1917–1923, Part 2, p. 233.
  14. ^ Chase, WJ, 1987, Workers, Society and the Soviet State: Labour and Life in Moscow 1918–1929 pp. 26–27.
  15. ^ Nove, A, 1982, An Economic History of the USSR, p. 62, cited in Flewers, Paul. „War Communism in Retrospect”. 
  16. ^ „WILSON RENEWS HUNGER LOAN PLEA”. The New York Times. . Accesat în . 
  17. ^ Figes 1997, p. 777.
  18. ^ Patenaude, Bertrand M. (). The Big Show in Bololand: The American Relief Expedition to Soviet Russia in the Famine of 1921. Stanford, CA: Stanford University Press. p. 268. 
  19. ^ Figes quoted in Korn, Daniel; Radice, Mark; Hawes, Charlie (). Cannibal: The History of the People-Eaters. London: Channel 4 Books. p. 81. 
  20. ^ a b c "A century ago America saved millions of Russians from starvation", The Economist, 11 November 2019
  21. ^ a b c d e f Bartlett, Charles. "U.S. Food Relief for Communists?", Enquirer and News, Battle Creek, MI, 2 August 1962
  22. ^ Vogt, Carl-Emil (), „Fridtjof Nansen and European Food Aid in Bolshevik Russia and Ukraine in 1921–1923”, Matériaux pour l'Histoire de Notre Temps, Cairn, 95 (3) 
  23. ^ a b c d e Masters, Ann V. "Herbert Hoover's Humanitarian Corp Plans 32nd Reunion", Bridgeport Sunday Post⁠(d) (Bridgeport, Connecticut), 18 April 1965 p. 5
  24. ^ a b "American Relief Administrating", Indiana Evening Gazette, 25 October 1921
  25. ^ Famine in Russia: the hidden horrors of 1921, ICRC,  ; Luke Kelly, British Humanitarian Activity and Russia, 1890-1923 (Palgrave Macmillan, 2017), pp. 159-211.
  26. ^ "The Russian Job: The Forgotten Story of How America Saved the Soviet Union from Ruin", Amazon review
  27. ^ Smith, Douglas. The Russian Job, Farrar, Straus and Giroux (2019)
  28. ^ International news, 442, Newsreel,  
  29. ^ a b c d e f Ramsey, W. Howard. "Two Hundred Americans Return Victorious From War On Russian Famine and Pestilence", News-Journal, (Mansfield, Ohio), 11 August 1923 p. 7
  30. ^ a b "Banks in State to Aid Relief. American Relief Administration Organizes to Send Clothing to Russian Children", The Spokesman Review, (Spokane, WA) 19 November 1922
  31. ^ "Admit America Saved Russia", AP, Los Angeles Times, 6 mai 1922 p. 6
  32. ^ "Russian Relief Still Continues", Kenosha Evening News, (Kenosha, Wisconsin,) 28 August 1923 p. 4
  33. ^ Kurasawa, Fuyuki (). The Making of Humanitarian Visual Icons: On the 1921-1923 Russian Famine as Foundational Event. Iconic Power: Materiality and Meaning in Social Life. Palgrave Macmillan. p. 68. ISBN 9781137012869. Accesat în . 
  34. ^ „FAMINE AND RELIEF 1921”, The Routledge Atlas of Russian History, Routledge, , pp. 102–102A, doi:10.4324/9780203074473-102, ISBN 9780203074473 
  35. ^ Breen 1994.
  36. ^ Ellman, Michael (iunie 2007), „Stalin and the Soviet Famine of 1932–33 Revisited” (PDF), Europe-Asia Studies, 59 (4), pp. 663–693, doi:10.1080/09668130701291899 .
  37. ^ Serbyn, Roman (), „The Famine of 1921–22”, Famine in the Ukraine, 1932–33, Edmonton, pp. 174–178 .
  38. ^ Norman Lowe. Mastering Twentieth-Century Russian History. Palgrave, 2002. p. 155.
  39. ^ Bertrand M. Patenaude. The Big Show in Bololand. The American Relief Expedition to Soviet Russia in the Famine of 1921. Stanford University Press, 2002. p. 197.
  40. ^ How the U.S. saved a starving Soviet Russia: PBS film highlights Stanford scholar's research on the 1921-23 famine Stanford News
  41. ^ Patenaude 2002, pp. 197–198.
  42. ^ Academia.edu
  43. ^ А. Г. Латышев. Рассекреченный Ленин. — 1-е изд. — М.: Март, 1996. — Pages 145—172. — 336 с. — 15 000 экз. — ISBN: 5-88505-011-2.
  44. ^ a b Н.А. Кривова, "Власть и церковь в 1922-1925гг"
  45. ^ Pipes 1995, p. 415.
  46. ^ Jansen, Dinah (). After October: Russian Liberalism as a Work-in-Progress, 1917–1945. Kingston: Queen's University. 
  47. ^ „Famine”. IMDb. Accesat în . 
  48. ^ Легалов, Евгений (Legalov, Evgeniy) (). „"Сама родила – сама и съем". В Праге прошёл показ фильма "Голод"” ["I gave birth to her myself - I'll eat her myself." The film "Hunger" was screened in Prague]. «Радио Свобода» (în rusă). Arhivat din original la . Accesat în . 
  49. ^ a b Воронов, Александр (Voronov, Alexander) (). „«Голод» отменяют по просьбам трудящихся” ["Famine" canceled at the request of workers]. Коммерсантъ⁠(d) (în rusă). Arhivat din original la . Accesat în . 
  50. ^ „Минкульт отозвал прокатное удостоверение у фильма "Голод"” [The Ministry of Culture revoked the distribution certificate for the film "Hunger"]. «Радио Свобода» (în rusă). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  51. ^ „Голод” [Famine]. Редколлегия⁠(d). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  52. ^ „Объявлены итоги конкурса АртдокСеть-2023” [Results of the 2023 Artdocfest]. Артдокфест⁠(d) (în rusă). . Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie

modificare

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Foametea_din_1921-1922_din_Rusia&oldid=16563139