Focar (ardere)

Pentru alte sensuri, vedeți focar.
Focarul unei locomotive cu abur

Focarul este partea unui cazan, cuptor sau instalații de încălzire în care are loc arderea cu flacără a combustibilului. În toate aceste cazuri arderea este întreținută de oxigenul din aer.[1]

DescriereModificare

Un focar trebuie să asigure condițiile necesare pentru întreținerea arderii, adică posibilitatea introducerii combustibilului (alimentării), a aerului necesar arderii, realizarea temperaturilor necesare, a vitezelor de aprindere și desfășurarea a arderii, prelucrării combustibilului înainte de ardere — uscare și devolatilizare în cazul combustibililor solizi, respectiv vaporizare a celor lichizi — și evacuarea produselor arderii, respectiv a gazelor de ardere și, dacă este cazul, a cenușii.[1][2]

Focarul este format dintr-un spațiu mărginit de pereți (camera de ardere), grătar și cenușar (dacă există) și instalațiile anexe (arzător, instalație de răscolire) etc. Deoarece temperaturile din focare sunt de ordinul a 800–1300 °C, pereții trebuie protejați. La cuptoare ei sunt formați din materiale refractare, iar la cazane sunt formați din țevi răcite cu apă care preiau o parte din căldura degajată prin ardere.[1][2]

ClasificareModificare

După tipul combustibilului ars focarele se clasifică în focare pentru combustibili solizi, pentru combustibili lichizi, respectiv pentru combustibilil gazoși.[2]

După gradul de intensitate a arderii focarele se clasifică în focare cu ardere obișnuită (nu se specifică „obișnuită”) și focare cu ardere intensificată (focare turbionare, focare ciclon).[2]

După presiunea din ele, focarele se clasifică în focare cu ardere la presiune atmosferică (de fapt cu o mică depresiune, de câțiva zeci de Pascali) și focare cu surapresiune (mică sau mare).[2]

După modul de organizare a arderii focarele se clasifică în focare cu ardere pe grătar, focare cu ardere în strat fluidizat și focare cu ardere în cameră.[2]

NoteModificare

  1. ^ a b c Remus Răduleț și colab., Lexiconul Tehnic Român, București: Editura Tehnică, 1957-1966.
  2. ^ a b c d e f Constantin C. Neaga Tratat de generatoare de abur, vol I, Editura AGIR, București, 2001, ISBN 973-8130-67-0, pp. 319–321

Lectură suplimentarăModificare

  • Nicolae Pănoiu Cazane de abur, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1982
  • Corneliu Ungureanu ș.a. Combustibili, instalații de ardere, cazane, Timișoara: Editura „Politehnica”, 2006, ISBN 973-9389-21-0