Format:Pagina principală/Articol de calitate/2
Real Madrid Club de Fútbol este un club de fotbal spaniol numit „Cel mai bun club al secolului XX” de către FIFA. Echipa joacă într-un echipament alb complet, de unde și porecla Los merengues (albii). Stadionul pe care își dispută meciurile de acasă este Santiago Bernabéu în Chamartín, Madrid. Capacitatea sa este de 80,354 spectatori. Real Madrid au câștigat un record de 9 cupe europene, 29 titluri de campioană în Spania și 17 Cupe ale Spaniei. De asemenea, clubul deține și o echipă de rezervă, Real Madrid Castilla, dar și o foarte reușită echipă de baschet, Real Madrid-Teka.
Fotbalul a fost introdus la Madrid de către profesorii și studenții de la Institucion Libre de Ensenanza. În 1895 aceștia au fondat clubul Cerul Fotbalului. În 1900 acest club s-a împărțit în două cluburi noi: Noul Fot-Bal de Madrid și Espanol de Madrid. În 1902 Espanol s-a mai împărțit o dată, rezultând în formarea lui Madrid FC la 6 martie 1902. Primul președinte al clubului a fost Juan Padros.