François de Montmorency
François, Duce de Montmorency (17 iunie 1530 – 6 mai 1579) a fost fiul cel mare al primului Duce de Montmorency, Anne.
El a fost Duce de Montmorency, Conte de Dammartin, Baron de Chateaubriant, Senior de L'Isle-Adam, Mare Maestru al Franței și pair al Franței.
Biografie
modificareLa opt ani după nașterea sa, tatăl său, Anne de Montmorency, a devenit conetabil al Franței (1538–1567). François l-a însoțit pe regele Henric al II-lea la granița cu Germania și a fost prezent la capturarea orașelor Damvillers și Ivoy în 1552. A luat parte la eroica rezistență a orașului Thérouanne împotriva atacului trupelor lui Carol Quintul. În cele din urmă cade prizonier la 30 mai 1553.
La întoarcerea din captivitate este făcut cavaler al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și i se asigură guvernarea Parisului și a Île-de-France (1556). A luat parte la Bătălia de la Saint-Quentin la 10 august 1557, apărând Picardia împotriva spaniolilor și a ajutat în asediul orașului Calais, în 1558. Regele l-a trimis cu o ambasadă la regina Elisabeta I a Angliei, pentru a obține de la ea angajamentul de a respecta tratatul de pace de la Cateau-Cambrésis. Odată cu moartea regelui Henric al II-lea, el a trebuit să cedeze titlul de Mare Maestru, moștenit de la tatăl său, Ducelui de Guise. Apoi regele i-a dat poziția de mareșal al Franței în 1559.
S-a căsătorit împotiva dorinței sale, în 1557, cu Diane de Franța, fiica nelegitimă a regelui Henric al II-lea.[1]
În 1560, a participat la Stările Generale care s-au ținut în Orléans. În tulburările războaielor religioase care au avut loc, el a fost de partea catolicilor, a participat la bătălia de la Dreux la 19 decembrie 1562 și la capturarea orașului Le Havre. De asemenea, el a luat parte la bătălia de la Saint-Denis (10 noiembrie 1567), unde a murit tatăl său.
Odată ce a devenit Duce, François a continuat rivalitatea cu Casa de Guise. În 1570, el a avut sarcina foarte dificilă de a face ca pacea de la Saint-Germain să fie acceptată la Paris. În 1572 a fost trimis la regina Elisabeta I a Angliei pentru a obține o să semneze o alianță cu Franța. Cu această ocazie a fost creat cavaler onorific al Ordinului Jartierei. În Franța, François era mai nepopular ca niciodată.
Incapacitatea lui de a controla parizienii răzvrătiți a dus la renunțarea sa din postul de guvernator al orașului. El a părăsit orașul cu câteva zile înainte de masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu.
În 1574, regele Carol al IX-lea l-a chemat la Curte însă din cauza urei puternice dintre el și Ducele de Guise, a trebuit să plece din nou. Neavând nimic de pierdut, a luat parte la „Complotul Nemulțumiților”, împreună cu ducele de Alençon, însă a fost oprit și închis la Bastilia cu mareșalul de Cossé-Brissac. A fost eliberat în aprilie 1575 iar regele i-a recunoscut nevinovăția prin scrisori înregistrate în Parlament. A murit la castelul Écouen la 6 mai 1579.
Note
modificare- ^ Janine M Lanza, From Wives to Widows in Early Modern Paris: Gender, Economy, and Law, (Ashgate Publishing, 2007), 29.