Francesco Colasuonno
Cardinale COLASUONNO FRANCESCO.jpg
Francesco Colasuonno
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Grumo Appula, Italia Modificați la Wikidata
Decedat (78 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Grumo Appula, Italia Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Italy.svg Italia
Flag of Italy (1861–1946).svg Regatul Italiei Modificați la Wikidata
Etnieitalian Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațiediplomat
preot catolic[*] Modificați la Wikidata
Funcția episcopală
PremiiOrdinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[*]

Francesco Colasuonno (n. ,[1] Grumo Appula, Italia – d. ,[1] Grumo Appula, Italia) a fost un prelat italian al Bisericii Catolice, care a servit ca diplomat al Vaticanului timp de mai mult de două decenii. El a avut titlul personal de arhiepiscop și la sfârșitul serviciului său a devenit cardinal.

BiografieModificare

Colasuonno s-a născut în Grumo Appula, Bari, Italia. El a fost hirotonit preot pe 28 septembrie 1947 de către arhiepiscopul Marcello Mimmi de Bari (-Canosa) și apoi a predat mai mult de un deceniu la Seminarul Teologic din Bari, obținând în această perioadă doctorate în teologie și drept canonic.[2]

El a activat în cadrul Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun începând din 1958 și apoi în corpul diplomatic al Vaticanului. După ce a efectuat misiuni diplomatice în Statele Unite ale Americii din 1962 până în 1967[3] și apoi în India și Taiwan, a îndeplinit funcțiile de delegat apostolic în Mozambic (6 decembrie 1974 - 7 martie 1981), pronunțiu apostolic în Zimbabwe (7 martie 1981 - 8 ianuarie 1985), pronunțiu apostolic în Iugoslavia (8 ianuarie 1985 - 9 aprilie 1986), nunțiu apostolic în Polonia și trimis special pentru Europa de Est (9 aprilie 1986 - 15 martie 1990), delegat apostolic în Uniunea Sovietică (și apoi în Federația Rusă) (15 martie 1990 - 12 noiembrie 1994) și nunțiu apostolic în Italia (12 noiembrie 1994 - 21 februarie 1998), cumulând și funcția de nunțiu apostolic în San Marino (22 aprilie 1995 - 21 februarie 1998). El a fost primul delegat apostolic în Mozambic și primul nunțiu papal în Uniunea Sovietică.

Activitatea sa în Europa de Est a coincis cu interesul special al Vaticanului față de această regiune sub papa Ioan Paul al II-lea și cu destrămarea Uniunii Sovietice și a Pactului de la Varșovia. O mare parte a activității sale a fost reprezentată de localizarea comunităților de credincioși catolici care au supraviețuit sub comunism și de convingerea guvernelor să-i permită Vaticanului să restabilească parohii și mai ales să numească episcopi. După mai mulți ani de negocieri, el a consacrat trei episcopi în Cehoslovacia în 1988. Pentru a-i localiza pe catolicii din Vladivostok, el a mers în jurul orașului în sutană pentru a fi cunoscut.

El a fost numit arhiepiscop titular de Truentum în 6 decembrie 1974 și consacrat ca episcop pe 9 februarie 1975 de către cardinalul Corrado Ursi, arhiepiscop de Napoli, asistat de arhiepiscopul Duraisamy Simon Lourdusamy, funcționar în Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor, și de Anastasio Alberto Ballestrero, arhiepiscop de Bari (-Canosa). Papa Ioan Paul al II-lea l-a făcut cardinal-diacon de Sant’Eugenio în consistoriul din 21 februarie 1998 și i-a oferit bereta roșie pe 29 noiembrie 1998.[4] El s-a retras din activitatea diplomatică în același an.

A consacrat mai mulți episcopi în cursul timpului, printre care și pe episcopii români György-Miklós Jakubínyi (29 aprilie 1990) și Pál Reizer (1 mai 1990), și a participat la consacrarea altor episcopi printre care Januariusz Mikołaj Bolonek (20 octombrie 1989) și John Bukovsky (13 octombrie 1990), ambii nunții apostolici în România.

A murit în orașul său natal, Grumo Appula, pe 31 mai 2003. El a fost înmormântat în Biserica Santa Maria Assunta din Bari.

ReferințeModificare

  1. ^ a b c d Francesco Colasuonno, Munzinger-Archiv, accesat în  
  2. ^ Corley, Felix (). „Cardinal Francesco Colasuonno”. The Independent. Accesat în . 
  3. ^ Bourdeaux, Michael (). „Cardinal Francesco Colasuonno”. The Guardian. Accesat în . 
  4. ^ „Messa solenne del Papa con i nuovi cardinali”. La Reppublica (în italiană). . Accesat în . 

Legături externeModificare