Gabriel Narutowicz
.svg){kind=small}
Gabriel Narutowicz (n. , Telšiai, Gubernia Kovno(d), Imperiul Rus – d. , Varșovia, Polonia) a fost un profesor polono-lituanian[4] de inginerie hidroelectrică la Universitatea din Zurich, Elveția, Ministrul Lucrărilor Publice din Polonia (1920–21), Ministrul Afacerilor Externe (1922) și primul președinte din A Doua Republică Poloneză.
Familie
modificareGabriel Narutowicz s-a născut într-o familie nobilă polono-lituaniană în Telšiai, Lituania, care era o parte din Imperiul Rus (după împărțită de mai devreme a Uniunii statale polono-lituaniene). Tatăl său, Jan Narutowicz, a fost un judecător local și un arendaș din satul Samogiția, Brėvikiai. Ca urmare a participării lui la Revoluția poloneză din 1863 împotriva Imperiului Rus, el a fost condamnat la un an de închisoare; el murit când Gabriel avea doar un an.
Mama lui Gabriel, Wiktoria Szczepkowska, a fost a treia soție a lui Jan. După moartea soțului ei, ea și-a crescut fii singură. O femeie educată, fascinată de filosofia Epocii Luminilor, ea a avut o mare influență în dezvoltarea viziunea lui Gabriel și a fraților săi asupra lumii. În 1873 ea s-a mutat la Liepāja, Letonia, astfel încât copiii ei nu au fost nevoiți să învețe la o școală rusă, deoarece după revolta din 1863, procesul de rusificare s-a intensificat.
După ce Lituania și-a recâștigat independența în 1918, fratele lui Gabriel Narutowicz, Stanisław Narutowicz, a devenit un cetățean lituanian. Spre sfârșitul Primului Război Mondial, Stanisław a devenit un membru din Consiliul Lituaniei, parlamentul lituanian provizoriu. El a semnat Declarația de Independență a Lituaniei pe 16 februarie 1918.
Alegeri
modificare
După ce a pierdut alegerile, Gabriel Narutowicz a continuat să fie Ministru al Afacerilor Externe în guvernul lui Julian Nowak. El a fost surprins de faptul că în luna decembrie a fost ales să fie unul dintre candidații la alegerile prezidențiale. Chiar Józef Piłsudski îl descuraja să candideze la alegeri. La început a vrut să refuze propunerea membrilor Partidului Popular Polonez „Wyzwolenie” (poloneză Polskie Stronnictwo Ludowe “Wyzwolenie - PSL “Wyzwolenie”) dar în cele din urmă a acceptat.
La acea vreme (conform Constituția Poloniei din 1921) președintele era ales de Adunarea Națională (poloneză Zgromadzenie Narodowe – Seim și Senat). Nu a existat nici un câștigător după primul tur de scrutin. În runda următoare, candidatul socialist, Ignacy Daszyński, a fost eliminat,[5] dar oricum nimeni nu a câștigat. Următorii candidați care au fost eliminați din scrutin sunt: candidatul grupărilor unite ale minorităților naționale, Jan Baudouin de Courtenay[6] și Stanisław Wojciechowski (susținut de o parte din stânga).[7] În ultima rundă, care trebuia să fie decisivă, au rămas doi candidați: contele Maurycy Zamoyski (având legături cu mișcarea de dreapta Democrația Națională) și Gabriel Narutowicz (susținut de unele partide de stânga și minorități naționale).
Narutowicz a câștigat datorită voturilor celor de stânga, minorităților naționale (care s-au opus mișcării Democrația Națională) și Partidului Popular Polonez „Piast” (poloneză Polskie Stronnictwo Ludowe “Piast” – PSL “Piast”), care (contrar așteptărilor), în ultimul tur de scrutin l-au sprijinit pe Narutowicz, nu pe candidatul de dreapta, Zamoyski. În cele din urmă, Narutowicz a primit 289 de voturi și Zamoyski - 227. Narutowicz a fost ales primul președinte din A Doua Republică Poloneză.
Victorie lui Narutowicz în alegeri a fost o surpriză pentru cei de dreapta. În urma alegerii lui Narutowicz, grupurile catolice și naționaliste au început o campanie agresivă împotriva lui. Printre altele, ei l-au acuzat a fi un ateu și un mason. Unele segmente ale presei l-au numit „președintele evreu”. Cei din dreapta, susținuți de generalul Józef Haller,[8] de asemenea, au criticat relațiile sale cu Józef Piłsudski și sprijinul său asupra politicilor lui Piłsudski. Ca manifestarea a opoziției lor față de depunerea jurământului de președinte, membrii din mișcarea Democrația Națională au organizat demonstrații anti-guvernamentale în Varșovia.
Președinție
modificareGabriel Narutowicz a fost președintele Republicii Polone doar cinci zile. El și-a depus jurământul la 11 decembrie 1922. Mai devreme, în aceeași zi, adversarii alegerii sale au încercat să-l împiedice pe președintele ales să ajungă la Seim prin blocarea străzilor și aruncarea de noroi în cortegiul său. Narutowicz se simțea stânjenit de convingerea larg răspândită că el a fost un politician de stânga. El a devenit candidat al Partidului Țărănesc polonez „Wyzwolenie” din întâmplare; de asemenea nu se aștepta ca el să câștige alegerile (în primul tur de scrutin Narutowicz a câștigat doar 62 de voturi; în timp ce Maurycy Zamoyski – 222).
În timpul primei sale zile de la preluarea mandatului, Gabriel Narutowicz s-a întâlnit cu reprezentanții Partidului Creștin Democrat și Cardinalul Aleksander Kakowski. Narutowicz și-a dat seama că ar fi imposibil să formeze un guvern majoritar în Parlament, așa că a făcut o încercare de a crea un guvern dincolo de domeniul de aplicare al Parlamentului. Ca un gest a politicii de dreapta, el a oferit postul de ministru al Afacerilor Externe recentului său oponent, Maurycy Zamoyski.
Asasinare
modificare
La doar cinci zile după preluarea mandatului, pe 16 decembrie 1922, Narutowicz a fost asasinat în timp ce participa la o expoziție de artă, în Galeria Națională de Artă „Zachęta”. Asasinul a fost un pictor, Eligiusz Niewiadomski, care a avut legături cu aripa dreaptă a Partidului Național Democrat. Uciderea lui Narutowicz a fost punctul culminant al unei campanii de propagandă agresivă împotriva lui. Asasinul a fost condamnat la moarte și executat în afara Cetății din Varșovia la 31 ianuarie. O parte a taberei de dreapta l-au perceput ca pe un erou.
Uciderea primului președinte al celei de-A Doua Republici Polone și propagandă agresivă împotriva lui au dezvăluit efemeritatea mecanismelor democratice din Polonia din acea vreme. Decembrie 1922 a relevat un mare sentiment de intoleranță și naționalism în societatea poloneză.
Asasinarea lui Narutowicz a fost tema principală a filmului polonez 1977 Moartea Președintelui (poloneză Śmierć prezydenta), regizat de Jerzy Kawalerowicz.
Arbore genealogic
modificare| Kazimierz Ludwik Piłsudski | Rozalia z Puzynów | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Kazimierz Piłsudski | Anna z Billewiczów | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Antoni Billewicz | Helena z Michałowskich | Piotr Paweł Piłsudski | Teodora Urszula z Butlerów | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Jan Narutowicz | Wiktoria ze Szczepkowskich | Zofia Zubow | Maria z Billewiczów | Józef Wincenty Piłsudski | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Gabriel Narutowicz | Stanisław Narutowicz | Joanna z Billewiczów | Bronisław Piłsudski | Maria z Koplewskich | Józef Piłsudski | Aleksandra ze Szczerbińskich | Adam Piłsudski | Kazimierz Piłsudski | Jan Piłsudski | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Kazimierz Narutowicz | Wanda Piłsudska | Jadwiga Piłsudska | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Vezi și
modificare
Referințe
modificare- ^ „Gabriel Narutowicz”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ IdRef, accesat în
- ^ Bitter glory: Poland and its fate, 1918 to 1939; p.179
- ^ Hr. Zamoyski 228 de voturi, Wojciechowski 152, Narutowicz 151, Baudouin de Courtenay 10, Ignacy Daszyński 1
- ^ 5 voturi
- ^ 146 voturi
- ^ Demonstranții au spus: Rodacy i towarzysze broni! Wy, nie kto inny, swoją piersią bohaterską osłanialiście, jakby twardym murem, granice Rzeczypospolitej, rogatki Warszawy (...) W dniu dzisiejszym Polskę tę, o która walczyliście, sponiewierano. Odruch was jest wskaźnikiem, iż oburzenie narodu, którego jesteście rzecznikiem, rośnie i wzbiera jak fala! – cyt. za: Włodzimierz Kalicki, Jak fala, „Gazeta Wyborcza”, „Duży Format”, 10 decembrie 2007
Bibliografie
modificare- Richard M. Watt, Bitter Glory: Poland and Its Fate, 1918 to 1939, New York, Simon & Schuster, 1979, ISBN 0-671-22625-8.
- Wapiński, Roman (). Narodowa Demokracja 1893-1939. Wrocław: Zakład Narodowy Imienia Ossolińskich. ISBN 83-04-00008-3.
- Andrzej Ajnenkiel, Gabriel Narutowicz w: Prezydenci Polski, 1991, ISBN 83-7059-000-4.
- Antoni Giza, Gabriel Narutowicz w: Ministrowie Polski Niepodległej 1918–1945, 2001, ISBN 83-7241-146-8.
- Marek Ruszczyc, Gabriel Narutowicz. Strzały w "Zachęcie", 1987, ISBN 83-216-0619-9.
- Format:Cytuj książkę pełny tekst Arhivat în , la Wayback Machine.
- Franciszek Bernaś, Ofiary fanatyzmu, 1987
- Dariusz Matelski, Losy insygniów władzy Drugiej Rzeczypospolitej (11 grudzień 1922 – 22 grudzień 1990), [w:] Wojskowość – bezpieczeństwo wychowanie. Księga jubileuszowa profesora Lecha Wyszczelskiego w 70. rocznicę urodzin, t. II, Red. Małgorzata Wiśniewska, Siedlce 2012, s. 59-78, il.
| Birouri guvernamentale | ||
|---|---|---|
| Predecesor: Konstanty Skirmunt |
Ministru Afacerilor Externe a Republicii Polone 1922 |
Succesor: Aleksander Skrzyński |
| Funcții politice | ||
| Predecesor: Józef Piłsudski (Șef de stat) |
Președinte al Republicii Polone 1922 |
Succesor: Maciej Rataj (Interimar) |