Gara Modave

gară din Belgia
Nu confundați cu Halta Modave-Village.
Gara Modave

Gara Modave în jurul anului 1900
Informații generale
AdresăModave, Belgia
Coordonate50°27′04″N 5°17′10″E ({{PAGENAME}}) / 50.45111°N 5.28611°E
Linii126
Gări adiacenteVyle-Tharoul (spre Statte)
Modave-Village (spre Ciney)
Peroane2
Linii3
Istoric
Deschisă22 noiembrie 1875
Închisă11 noiembrie 1962
(gara de călători; demolată la începutul anilor 1970)
1964 (gara de marfă)
Alte informații
Locația
Gara Modave se află în Rețeaua de căi ferate a Belgiei
Gara Modave
Gara Modave

Gara Modave a fost o stație de pe linia 126, o cale ferată din Belgia desființată aproape integral, care asigura legătura între gara Statte și gara Ciney. Gara Modave era situată în cătunul Pont-de-Bonne, pe teritoriul comunei Modave, în provincia Liège.

Gara a fost demolată complet după desființarea liniei.

Poziția feroviară

modificare

Gara Modave se afla la kilometrul feroviar 12+700 al liniei 126, între haltele Vyle-Tharoul și Modave-Village.

O lege din 31 mai 1863 a acordat „domnilor Jean-Pierre Cluysenaar și Compania” concesiunea unei unei „căi ferate de la Landen și până la calea ferată Namur–Arlon”[1], care urma să treacă prin Hannut și pe valea râului Hoyoux. Planurile inițiale prevedeau ca această linie să se termine la Haversin sau într-un punct de pe linia Ourthe.[1] Amenințată cu anularea concesiunii, „Compania căii ferate Hesbaye-Condroz” a predat în cele din urmă operarea rețelei sale statului belgian pe data de 22 noiembrie 1875, în primă fază doar sectoarele Landen - Statte - Modave. În final, secțiunea de la sud de gara Modave a fost și ea predată spre exploatare pe 1 februarie 1877.[2]

 
Vedere de ansamblu a gării și a satului Pont-de-Bonne.

Relieful destul de accidentat al regiunii, care a necesitat proiectarea unor curbe strânse și a tunelului Modave, a motivat construirea gării în cătunul Pont-de-Bonne, aflat la mai bine de 1,5 km distanță de localitatea Modave. Prima gară pentru călători a fost realizată în 1870.[3]

În 1894, vechea clădire a fost demolată, iar pe locul ei a fost construită o gară nouă de tip 1881. Între anii 1938-1939, aceasta a fost mărită prin prelungirea aripii sale stângi.

În 1933, Căile Ferate Belgiene au înființat și o haltă, denumită Modave-Village, la ieșirea din tunelul Modave, în celălalt capăt al satului. Dispunând doar de un peron și de un adăpost din beton, această haltă este încă vizibilă[4] și servește drept zonă de odihnă pentru rețeaua velo RAVeL.

Pe 11 noiembrie 1962, Căile Ferate Belgiene au sistat circulația trenurilor de pasageri între Huy și Ciney. Închiderea definitivă a gării Modave a avut loc în 1964, când a fost sistată și circulația trenurilor de marfă între atelierele de confecții metalice de la Marchin și Clavier.[2]

În 1969, imobilul gării de pasageri, amplasat în acel moment aproape de piciorul podului pe care actuala stradă Pont de Bonne traversează linia 126 a rețelei RAVeL, a fost vândut domeniilor statului și demolat la relativ scurtă vreme după aceea.

Patrimoniu feroviar

modificare

Aspectul clădirii gării de călători originale nu este cunoscut, dar ar fi putut fi o copie a modelului standard de gară construit de compania concesionară „Hesbaye-Condroz” în toate stațiile de pe liniile 126 și 127, cu excepția celei de la Huy-Sud. Această gară originală a fost înlocuită ulterior cu una de tip 1881 a Căilor Ferate de Stat Belgiene, care a fost în final demolată la începutul anilor 1970.

Gara de tip 1881 era compusă dintr-un corp central cu etaj din trei travee, flancat la stânga de o aripă de serviciu cu acoperiș plat, iar la dreapta de o aripă fără etaj, cu cinci travee, din care cele trei de pe partea cu peroanele erau continuate spre exterior printr-o marchiză din fier forjat și sticlă. Fapt rar întâlnit la aceste clădiri standard, zidul lateral al aripii corpului central era străpuns de o ușă cu arc în plin cintru, ca toate deschiderile de la parterul celor două aripi principale.[3]. În 1938, clădirea apare într-o fotografie vopsită în alb;[5] anul următor, aripa sa stângă a fost extinsă semnificativ, de la cinci la nouă travee, fără ușă în zidul lateral.[6]

Recent, pe amplasamentul fostei gări demolate a fost construită o modernă clădire de servicii, în cadrul proiectului traseului RAVeL în lungul liniei 126.

  1. ^ a b Félix Loisel. „Période de 1835 à 1865 inclus”. În Victor Devaux. Annuaire spécial des chemins de fer belges, Volume 1 (în franceză). Bruxelles. pp. 398–400. 
  2. ^ a b Paul Kevers. „Belgische spoorlijnen | Lijn 126”. Belgische Spoorlijnen (în neerlandeză). Accesat în . 
  3. ^ a b Guy Demeulder. „La gare de Modave II (4 vues + 1 plan)”. Garesbelges.be (în franceză). Accesat în . 
  4. ^ Guy Demeulder. „Le point d'arrêt de Modave village (5 vues + 1 plan)”. Garesbelges.be (în franceză). Accesat în . 
  5. ^ „Het station Modave”. Train World Heritage (în neerlandeză). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ „Station Modave”. Train World Heritage (în neerlandeză). . Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare

Legături externe

modificare