Deschide meniul principal
Gheorghe A. Cuza
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (54 de ani) Modificați la Wikidata
Cauza decesuluilung disease[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet Modificați la Wikidata
Activitate
Cauza decesuluilung disease[*]  Modificați la Wikidata

Gheorghe A. Cuza (n. 23 februarie 1896, Iași - d. 14 septembrie 1950, Aiud) a fost un jurist specializat în drept roman, om politic naționalist, poet și publicist român. A fost fiul profesorului Alexandru C. Cuza, președintele organizației naționaliste și antisemite Liga Apărării Național-Creștine (1923-1935) și al Partidului Național Creștin (1935-1938).

BiografieModificare

S-a născut la Iași, ca fiu al profesorului universitar Alexandru C. Cuza. A urmat studii secundare la Liceul Internat și Liceul Național din Iași, apoi studii superioare la Facultatea de Drept a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, pe care le-a încheiat în 1918.[1] A obținut în 1921 titlul de doctor în drept al Universității din Iași.[1]

După absolvirea facultății a lucrat ca avocat în Baroul Iași (1919-1922), apoi a fost cadru didactic la Facultatea de Drept a Universității din Iași: profesor suplinitor (16 ianuarie 1922 - 4 iulie 1929), docent, conferențiar definitiv (4 iulie 1929 - 3 decembrie 1931), profesor agregat (3 decembrie 1931 - 1936) și profesor titular (1936-1945) la catedra de Drept roman.[1] A publicat câteva studii și lucrări de drept roman, mai multe broșuri naționaliste și antisemite, câteva volume de poezii (printre care Amurg, 1938) și o piesă de teatru (Armașul lui Ștefan cel Mare, 1943).

A urmat linia politică naționalistă a tatălui său, fiind membru în Liga Apărării Național-Creștine și deputat în Parlamentul României (1931-1932, 1932-1933, 1933-1936), director la ziarul Apărarea Națională (1932) și secretar general al Partidului Național Creștin (din iulie 1935).[1] A făcut parte ca ministru al muncii (29 decembrie 1937 - 10 februarie 1938) în guvernul condus de Octavian Goga, cunoscut și ca guvernul Goga-Cuza.[1] S-a remarcat în scurta perioada cât a fost ministru prin elaborarea unor decizii cu caracter xenofob și rasist. Astfel, toți funcționarii de origine etnică străină din administrațiile publice au fost înlocuiți cu funcționari români, iar medicii și avocații evrei atașați ministerelor au fost revocați.[2]

Epurat din învățământ, a fost judecat în lotul nr. 8 de „criminali de război”, alături de Ion Victor Vojen (fost ambasador la Roma), generalul Platon Chirnoagă (fost atașat militar la Berlin), Sergiu Vlad Cristi (fost primar al Chișinăului), mitropolitul Visarion Puiu, profesorul Ion Sângeorgiu și ziariștii Alex. Cuzin, Vintilă Horia și Horia Stamatu, și condamnat prin hotărârea nr. 11 din 21 februarie 1946 a Tribunalului Poporului București la 20 de ani „detenție riguroasă”.[3][4] A fost deținut la închisoarea Aiud, unde a murit de tuberculoză pulmonară[4] în 14 septembrie 1950.[1]

ScrieriModificare

Lucrări juridiceModificare

  • Cercetări asupra chestiunii fideicomiselor în dreptul roman (1922)
  • Noi cercetări asupra chestiunii fideicomiselor în dreptul roman (1924)
  • Organizația judiciară extraordinară în Imperiul Roman. Noile teorii în materie (1936)

PoeziiModificare

  • Amurg (Cuget moldovenesc, Iași, 1938) - sonete
  • Sonete (Iași, 1940)
  • Vifor subt stele (București, 1943)

ÎnsemnăriModificare

  • Bugeacul (Iași, 1941)

Piesă de teatruModificare

  • Armașul lui Ștefan cel Mare (1943)

NoteModificare

  1. ^ a b c d e f Corneliu Olaru, Vladimir Iovanov, Un secol de economie românească, 1848-1947: oamenii și opera, Editura NEWA T.E.D., București, 2001, p. 90.
  2. ^ Carol Iancu, Evreii din România, 1919-1938: de la emancipare la marginalizare, Editura Hasefer, București, 2000, p. 257
  3. ^ Șerban Rădulescu-Zoner, Daniela Bușe, Béatrice Marinescu, Instaurarea totalitarismului comunist în România, Ed. Cavallioti, București, 1995, p. 120.
  4. ^ a b Virgiliu Țârău, Ioan Ciupea, „Morții Penitenciarului Aiud 1945-1965”, în Anuarul Institutului de Istorie «G.Barițiu» din Cluj-Napoca, tom XLIX, 2010, p. 166.