Gheorghe Buluță (3 martie 1947, București - 8 iunie 2016) a fost un specialist în bibliologie și istoria cărții.

Biografie și activitate

modificare

După ce a absolvit studiile Facultății de limba și literatura română la Universitatea din București în 1971, în 1989 a obținut titlul de doctor în filologie, specializarea bibliologie, la aceeași universitate[1]. Teza sa de doctorat, "Evoluția modelor editoriale românești", a fost coordonată științific de academicianul Dan Simonescu. O perioadă de timp a fost redactor și secretar al unor reviste culturale - Luceafărul, Cărți românești, Cărți noi.

Din 1987 până în 1996 a fost director al Bibliotecii Municipale "Mihai Sadoveanu", actuala Biblioteca Metropolitană București. În anul 1990, împreună cu Lidia Kulikovski, directorul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu, a pus bazele primei biblioteci de carte românească[2] din Republica Moldova și astfel, în anul 1992 a fost deschisă Biblioteca „Onisifor Ghibu” din Chișinău.

Începând cu 1996 și până în 2000 a fost lector la Secția de Bibliologie și Știința Informării a Facultății de Litere a Universității din București și la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Din 1998 până în 2011 a condus în calitate de director Biblioteca Centrală a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. A fost expert atestat de Ministerul Culturii în carte veche și bibliofilie.

A fost membru al mai multor asociații profesionale: ABR (Asociația Bibliotecarilor din România), ABBPR (Asociația Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România), InfoDocRom (Asociația Româna de Informare și Documentare), ALA (American Library Association), UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România), SST (Societatea Scriitorilor Târgovișteni).

A publicat lucrări despre istoria cărții, a tiparului și a bibliotecilor, despre modernizarea și diversificarea serviciilor de bibliotecă și studii și articole pe aceste teme în publicațiile periodice de specialitate.

Aprecieri

modificare

În anul 2004 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural [3] și a primit de mai multe ori de-a lungul timpului "Premiul Dan Simonescu pentru bibliologie", decernat de Societatea Scriitorilor Târgovișteni.

Buluță, Gheorghe, Dima-Drăgan, Corneliu, Manuscrise miniate franceze în colecții din România. București: Meridiane, 1978

Simionescu, Dan, Buluță, Gheorghe, Pagini din istoria cărții românești. București: Editura Ion Creangă, 1981

Buluță, Gheorghe, Craia, Sultana, Manuscrise miniate și ornate din epoca lui Matei Basarab. București: Meridiane, 1984

Simonescu, Dan, Buluță, Gheorghe, Scurtă istorie a cărții românești. București: Casa de Editură Demiurg, 1994

Buluță, Gheorghe, Schatz, Elena-Maria, Carte străină: secolele XV-XVIII: catalog: Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" - București. Biblioteca Centrală. București: Editura Universitară "Carol Davila", 2001

Buluță, Gheorghe, Craia, Sultana, Dicționar de comunicare și știința informării. Brașov: Editura Universității "Transilvania", 2002

Buluță, Gheorghe, Petrescu, Victor, Galeria bibliologilor români: portrete. Târgoviște: Bibliotheca, 2003

  1. ^ Turlea, Stelian (). „Gheorghe Buluta: „Televiziunea nu face casa buna cu lectura nici la noi, nici in alte parti". Ziarul Financiar. Accesat în . 
  2. ^ Gorincioi, Tamara (). „Despre suflet într-o epocă de cataclisme economice”. Accesat în . 
  3. ^ „DECRET 1094 10/12/2004 - Portal Legislativ”. legislatie.just.ro. Accesat în . 

Bibliografie

modificare

Zeletin, C. D., Gheorghe Buluță: (3.III.1947, București - 8.VI.2016, București). - In: Litere (Găești). An. 17 (Nr. 6)/iun. 2016. p. 94-95

Râpeanu, Valeriu, La despărțirea de Gheorghe Buluță: Cuvânt rostit de Valeriu Râpeanu la ceremonia funerară. - In: Litere (Găești). An. 17 (Nr. 6)/iun. 2016. p. 93-94

Buluță, Gheorghe, Universul cărții ca pasiune a vieții - Convorbire cu dr. Gheorghe Buluță. - In: Curier (Târgoviște). An 22 (Nr. 2)/2016. p. 34-39

Petrescu, Victor, Gheorghe Buluță. Cartea - credință și pasiune: [recenzie la vol. "Bibliologi români. Dicționar". Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2011]. - In: Litere (Găești). An. 13 (Nr. 3)/mart. 2012. p. 69-70

Badea, Otilia, Gheorghe Buluță, Victor Petrescu, Octavian Mihail Sachelarie - "Biblioteca XXI - Management & Marketing", Târgoviște, "Bibliotheca", 2012. - In: Asociația. An 9 (nr. 3)/2013. p. 20

Ștrempel, Gabriel, Bibliologie românească. Idei, portrete, controverse: [recenzie la vol. cu același titlu de Gheorghe Buluță și Victor Petrescu. Târgoviște: Bibliotheca, 2008]. - In: Acasă (București). An. 2 (Nr. 1/2)/ian.-iun. 2009. p. 159-161

Petrescu, Victor, Precursorii: [din vol. "Bibliologie românească. Idei. Concepte. Controverse" de Gheorghe Buluță]. - In: Litere (Găești). An. 9 (Nr. 5)/mai 2008. p. 37-38

Prodan, Viorica, Biblioteca în societatea informației : [recenzia lucrării cu același titlu de Gheorghe Buluță, Sultana Craia și Victor Petrescu. București: Editura Do-MinoR, 2007]. - In: Biblioteca (București. 1990). 18 (nr. 10)/2007. p. 299-300

Vârgolici, Teodor, Prima sinteză de bibliologie românească: [recenzia vol. "Scurtă istorie a bibliotecilor din România" de Gheorghe Buluță. București: Univers Enciclopedic, 2000]. - In: Adevărul literar și artistic. An. 14 (Nr. 760)/22 mart. 2005. p. 13

Vasilescu, Emil, Biblioteca și societatea : [recenzia lucrării cu același titlu de Doina Banciu, Gheorghe Buluță și Victor Petrescu. București: Editura Ager, 2001]. y1278. - In: Biblioteca (București. 1990). 13 (nr. 9)/2002. p. 285

Mihiț, Anne-Marie, Carte străină. Secolele XV-XVIII. Catalog : [recenzia lucrării cu același titlu de Elena-Maria Schatz și Gheorghe Buluță. București : Biblioteca, 2002]. - In: Biblioteca (București. 1990). 13 (nr. 7)/2002. p. 220

Legături externe

modificare