Gherasim de la Iordan

Gherasim de la Iordan
Gerasimus of Jordan.jpg
Date personale
Născutsecolul al V-lea d.Hr. Modificați la Wikidata
Likya, Akdeniz Bölgesi, Turcia Modificați la Wikidata
Decedat475 d.Hr. Modificați la Wikidata
Râul Iordan, Liban Modificați la Wikidata
CetățenieByzantine imperial flag, 14th century.svg Imperiul Roman de Răsărit Modificați la Wikidata
Ocupațiecălugăr creștin[*]
Abate Modificați la Wikidata
Venerație
Sărbătoare5 martie  Modificați la Wikidata
Gloriole.svg Sfinți

Gherasim de la Iordan (în greacă Γεράσιμος ἐν Ιορδάν, Abba Gherasimos, Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan - scris, de asemenea, Gherasimos sau Gherasimus; n. secolul al V-lea d.Hr., Likya, Akdeniz Bölgesi, Turcia – d. 475 d.Hr., Râul Iordan, Liban) a fost un călugăr și stareț creștin care a trăit în secolul al V-lea d.Hr. Este unul din „părinții pustiei” menționați în Limonariul lui Ioan Moshu, o culegere de istorioare despre asceții creștini scrisă la începutul secolului al VII-lea.[1] El este venerat ca sfânt, fiind prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 4 martie[1] și de Biserica Romano-Catolică pe 5 martie.[2]

BiografieModificare

Gherasim s-a născut, potrivit tradiției, într-o familie înstărită din provincia Licia,[1][3][4] situată în partea de sud a Asiei Mici, dar a renunțat la viața lumească și la averea familiei pentru a deveni călugăr.[1] A plecat în regiunea Tebaida din deșertul egiptean, revenind ulterior în Licia natală. Spre sfârșitul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450), pe la mijlocul secolului al V-lea, călugărul Gherasim a părăsit Licia și a plecat în pelerinaj în Palestina.[1] Ajuns acolo, s-a stabilit în pustia din apropierea râului Iordan, unde a înființat o mănăstire și a trăit în asceză și rugăciune.[1][3] A fost atras inițial de învățătura monofizită, condamnată ca erezie în cadrul Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon (451),[1] dar, după cum scrie călugărul Chiril din Schitopolis (c. 525 - c. 559) în Viața Sfântului Eftimie,[5] a renunțat curând la ea, cu ajutorul Cuviosului Eftimie cel Mare, care trăia atunci în pustia Ruva.[1]

Viața de la mănăstirea fondată de Gherasim a devenit cunoscută în acea vreme prin asprimea ei: potrivit tradiției, pustnicii se închideau în propriile chilii în primele cinci zile ale săptămânii, rugându-se, lucrând împletituri de finic și hrănindu-se doar cu pâine, curmale și apă, iar sâmbăta și duminica ieșeau din chilii și mergeau în biserică, unde săvârșeau slujbele religioase și se împărtășeau cu Sfintele Taine, mâncau împreună în trapeza mănăstirii, apoi se retrăgeau din nou în chilii cu proviziile de hrană pentru săptămâna următoare.[1] Era interzis să se facă foc în chilii atât pentru încălzirea hranei, cât și pentru încălzire.[1]

Povestea lui Gherasim și a leului, când călugărul a îmblânzit animalul, scoțându-i un ghimpe din labă, și l-a învățat să i se supună, a devenit larg cunoscută în lumea creștină.[1][6] Se crede că el a participat la cel de-al patrulea sinod ecumenic de la Calcedon din anul 451.

Călugărul Gherasim de la Iordan a murit în anul 475 (sau, după alte relatări, în anul 451). Ziua prăznuirii sale este celebrată pe 4 martie de Biserica Ortodoxă[1] și pe 5 martie de Biserica Romano-Catolică.[7]

Mănăstirea Sf. GherasimModificare

Mănăstirea ortodoxă greacă Deir Hajla, de lângă Ierihon, îl are ca ocrotitor pe Sfântul Gherasim, a cărui lavră se afla în apropiere.[8] Istoria mănăstirii este legată și de o altă legendă creștină. S-a spus că Sfânta Familie ar fi găsit refugiu într-o peșteră de aici în timpul fugii către Egipt, de frica masacrului pruncilor ordonat de regele Irod cel Mare. O capelă subterană a fost construită în locul unde se crede că Sfânta Familie a petrecut noaptea.

NoteModificare

  1. ^ a b c d e f g h i j k l Emil Preda, Dicționar al sfinților ortodocși, Ed. Lucman, București, 2000, p. 109.
  2. ^ The Roman Breviary: reformed by Order of the Holy Oecumenical Council of Trent; published by Order of Pope St. Pius V ; and revised by Clement VIII, and Urban VIII, and Leo XIII; together with the Offices Since Granted and the Martyrology, W. Blackwood, Edinburgh-Londra, 1908, p. 792.
  3. ^ a b Saint Gerasimus, from the Russian Lives of the Saints based on the Menologion of St. Dimitry of Rostov, Orthodox Church in America.
  4. ^ Gerasimus near the Jordan, A. Mertens, „Who was a Christian in the Holy Land?” - Encyclopedia, Studium Biblicum Franciscanum, Jerusalem
  5. ^ Arhid. Ștefan Sfarghie (), „Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan; Sfântul Mucenic Pavel și sora sa, Iuliana”, Ziarul Lumina, accesat în  
  6. ^ St. Gerasimus, The Society of Clerks Secular of Saint Basil, The Orthodox Catholic Church of the Americas, Holy Inocents Orthodox Church BBS.
  7. ^ Saint Gerasimus, Patron Saints Index, Star Quest Production Network
  8. ^ Israel handbook: with the Palestinian Authority areas, За Dave Winter

Legături externeModificare