Glandele paratiroide

Glandele paratiroide (glandulae parathyroideae), sau corpusculii epiteliali, se dezvoltă din recesele branhiale III și IV. Sunt cele mai mici glande cu secreție internă, având masa de aproximativ 0,05 g fiecare. În număr de patru, două superioare și două inferioare, se află pe fața posterioară a fiecăruia din lobii laterali ai glandei tiroide, în interiorul capsulei fibroase, dependență a fasciei cervicale mijlocii. Sunt formate din stromă conjunctivă și țesut glandular. Hormonul paratiroidian - parathormonul - reglează metabolismul calciului și fosforului; stimulează osteoclastele și destrucția țesutului osos, acționând la nivel intestinal, renal și osos.

Glandele paratiroide
Parathyroid es.svg
Diagram showing structures in the human neck. The four green shaded areas represent the most common position of the parathyroid glands, which are generally four in number and situated behind the lateral lobes of the thyroid gland (shaded orange).
Illu thyroid parathyroid.jpg
Thyroid and parathyroids as viewed from the front of the neck
Detalii
Latinăglandula parathyreoidea inferior, glandula parathyreoidea superior
Originea embrionarăneural crest mesenchyme and third and fourth pharyngeal pouch endoderm
Sistem Endocrin
superior thyroid artery, inferior thyroid artery,
superior thyroid vein, middle thyroid vein, inferior thyroid vein,
middle cervical ganglion, inferior cervical ganglion
pretracheal, prelaryngeal, jugulodigastric lymph nodes
Resurse externe
Gray'sp.1271
TAA11.4.00.001
FMA13890
Terminologie anatomică
Tiroida și tiroidele

DefinițieModificare

Glandele paratiroide sunt în număr de două perechi a câte două, situate superior și inferior pe fețele posterioare ale glandei tiroide. Ele măsoară în jur de 4-6 mm în lungime și au o greutate de aproximativ 20-40 mg fiecare. Prin secreția hormonului numit parathormon, notat și PTH, ele intervin în metabolismul mineral al oaselor favorizând procesul de absorbție al Calciului și Fosforului la nivelul tractului gastrointestinal și stimulează fixarea Calciului în oase.

Incidența glandelor paratiroide ectopice este de aproximativ 16%. Glanda ectopică poate fi una dintre cele patru glande paratiroide , fie o glandă suplimentară. Majoritatea indivizilor au patru glande paratiroide , două superioare, și două inferioare (84%), în timp ce glandele suplimentare se regăsesc într-un procent situat între 3-13%. Numărul de glande paratiroide suplimentare variază, de regulă, între 5 și 8. În mai puțin de 3% din cazuri , indivizii pot avea doar 3 glande paratiroide.[1]

FuncțiiModificare

Principala funcție ale glandelor paratiroide se realizează prin secreția unui hormon, denumit și parathormon (PTH), care contribuie la menținerea homeostaziei calciului din sânge (calciu seric). Calciul este, probabil, cel mai important mineral din organismul nostru, având propriul sistem de autoreglare: prin intermediul glandelor paratiroide.

Calciul este responsabil în organism pentru:

  • Conducerea impulsurilor prin terminațiile nervoase : explică de ce afecțiunile glandelor paratiroide includ simptome din spectrul sistemului nervos (depresie, oboseală)
  • Contractilitatea musculară: când nivelurile calciului seric sunt scăzute, apar crampele și slăbiciunea musculară
  • Menținerea unei structuri osoase puternice: 99% din calciul prezent în organism se află la nivelul oaselor (calciul intracelular), iar acesta se eliberează din oase prin procese de resorbție, atunci când nivelurile serice ale calciului scad, deoarece funcția principala a calciului rămâne întotdeauna, înainte de toate, de suport pentru sistemul nervos.

Acțiunile parathormonului (PTH) :

  • Creșterea absorbției calciului la nivel tractului gastrointestinal
  • Stimularea activității osteoclastice: resorbție osoasă fosfo-calcică
  • Inhibarea reabsorbtiei fosfaților la nivelul tubilor renali proximali
  • Stimularea reabsorbtiei calciului la nivelul tubilor renali[2]

FiziopatologieModificare

Orice dezechilibru al hormonului secretat de glandele paratiroide semnalizează două tipuri posibile de afecțiuni: hiperparatiroidism (secreția în exces de PTH), respectiv hipoparatiroidism (deficit de PTH), ambele asociate cu o multitudine de alte probleme de sănătate.

HiperfuncțiaModificare

Hiperfuncția glandei stimulează catabolismul osos, creșterea calcemiei, depunere de calciu în pereții vaselor și țesuturile moi (ligamente, articulații, hipoderm), apariția calculilor renali.

Hiperparatiroidismul primarModificare

Reprezintă o afecțiune endocrină cauzată de funcția deficitară (hiperfuncționalitate) a uneia sau mai multor glande parotide, cu hiperproducție de PTH, care rezultă într-o resorbție osoasă crescută, osteopenie, hipercalcemie și hipercalciurie.

Reprezintă a treia cea mai comună afecțiune endocrină și este de 2-3 ori mai frecvent întâlnită în rândul femeilor (F:M = 3:1) .

Suspiciunea de hiperparatiroidism primar este dată de evidențierea clinică a hipercalcemiei și/sau a simptomelor asociate.

Concentrația serică de hormon paratiroidian (PTH) este crescută sau în limite aproape normale, dar necorespunzătoare raportat la nivelurile serice crescute de Calciu.

O variantă clinică mai puțin întâlnită de hiperparatiroidism primar este cel cu niveluri serice de Ca (Calciu) aflate în limite normale, dar cu o concentrație de PTH crescută.

Printe entitățile patologice cel mai frecvent întâlnite în cazul glandelor paratiroide hiperfunctionale se regăsesc adenoamele solitare (aproximativ 85%)

Aproximativ 15-20% dintre cauzele de hiperparatiroidism sunt date de adenomatoză multiplă sau hiperplazia glandei, în timp ce carcinomul paratiroidian se întâlnește în mai puțin de 1% din cazuri.

Cele mai multe cazuri de hiperparatirodisim (mai mult de 95%) apar ocazional, dar aproximativ 5% dintre acestea sunt manifestări ale unor sindroame ereditare, de tip autozomal dominante, precum neoplazia endocrină de tip 1 și 2 sau sindromul hiperparatiroidismului primar asociat cu tumoră  firbro-osoasă a maxilarului  (HPT-JT).

Semne  și simptome clinice ale hiperparatiroidismului:

  • Dureri ale oaselor, osteopenie/osteoporoză și fracturi ale oaselor
  • Colica renală provocată de litiaza renală, nefrocalzinoza (prezența oxalaților sau a fosfaților de  calciu),  funcție renală deteriorată
  • Poliurie, ca urmare a hipercalciuriei, polidipsie
  • Dispepsie, ulcere peptice, pancreatită
  • Hipotonie musculară
  • Constipație
  • Tulburări neuropsihiatrice

Hiperparatiroidismul secundarModificare

Hiperparatiroidismul secundar (HPTHs) este o afecțiune care se manifestă prin hiperactivitatea uneia sau a mai multor glande paratiroide, ce rezultă într-o hiperproducție de hormon paratiroidian, acțiune care reprezintă un răspuns compensator la nivelurile scăzute de calciu din sânge.

Cea mai comună cauza de hiperparatiroidism secundar este boala renală cronică, aflată pe locul 3 în topul afecțiunilor cu cele mai mari creșteri de cazuri de la an la an, și care de cele mai multe ori rămâne nediagnosticată în stadiile incipiente, din cauza absenței simptomelor specifice.

HPTHs mai poate fi și rezultatul existenței unei  malabsorbtii, determinată de pancreatită cronică, boli ale intestinului subțire sau chirurgie bariatrică (care împiedică absorbția adecvată a vitaminei D-3 liposolubile), cât și de rahitism alimentar (deficit vitamina D-3 alimentar), expunerea insuficientă la soare ( sinteză scăzută de vitamina D-3) sau de ingestia unor medicamente (fenitoină, fenobarbital, laxative).

Modificările cele mai importante care apar ca urmare a alterării funcției renale din boala renală cronică au fost denumite în practica medicală curentă Tulburările metabolismului mineral și osos asociate Bolii Renale Cronice (TMO-BRC). Practic, ele reprezintă un spectru de anomalii care apar la nivel sistemic, care se datorează modificărilor metabolismului fosfo-calcic, iar diagnosticul se poate face în prezența uneia dintre ele sau a unei combinații dintre componentele de mai jos:

  1. Hiperparatiroidismul renal: anomalii ale parathormonului (PTH) cu hiperplazie paratiroidiană, hiperfosfatemie (P), hipocalcemie (Ca), deficit de vitamina D-3
  2. Osteodistrofia renală: sindrom care afectează histologia normală a osului, prin alterarea turn-over-ului osos și a gradului de mineralizare, precum și modificarea în volum a oaselor (fragilitate osoasă și fracturi)
  3. Calcificările cardio-vasculare și ale țesuturilor moi (calcifilaxia)

HPTHs se dezvoltă la pacienții afectați de boală renală cronică ca urmare a prezenței următorilor stimuli pentru sinteză și producție de parathormon (PTH): deficit de vitamina D-3 (forma activă : calcitriol) , hiperfosfatemie și hipocalcemie, și se întâlnește în aproape toți pacienții  la momentul începerii tratamentului de substituție a funcției renale cu dializă (90%).

Nivelurile de PTH încep să crească odată cu progresia bolii renale cronice, atunci când eRFG (valoarea estimată a ratei de filtrare glomerulară) scade la aproximativ 45 ml/min/1.73m^2 (stadiul 3a, funcție renală redusă moderat spre sever). 80% din pacienții dializați prezintă un nivel seric de PTH>150 pg/ml (normal: PTH <65 pg/ml).

Funcția renală deficitară perturbă homeostazia minerală (echilibrul fofo-calcic) în mod direct, prin retenția de fosfat la nivelul tubilor renali proximali, secundară scăderii filtrării glomerulare, și prin reducerea funcției de activare a vitaminei D-3 (calcitriol), cu scăderea nivelurilor serice ale acesteia. În aceste condiții, producția redusă a metabolitului activ al vitaminei D-3 (calcitriol), determină o absorbție intestinală scăzută a calciului care se manifestă prin hipocalcemie.

În condiții de hipocalcemie, secreția crescută de parathormon (PTH) restabilește calciul seric la valori normale. Pe lângă efectele sale asupra structurii osoase (creșterea resorbtiei osoase), PTH crește reabsorbția renală a calciului și producția de calcitriol, îmbunătățind absorbția intestinală a calciului. Cu toate acestea, efectul instantaneu și cu cea mai mare amploare este atribuit efluxului de calciu din os.

O hipocalcemie menținută constant de o funcție renală progresiv alterată, precum și hiperfosfatemia, vor determina o activitate intensificată a glandelor paratiroide, al căror țesut este “echipat” cu receptori specifici sensibili la fluctuațiile calciului seric.

Rezultă o producție crescută de parathormon și  o multiplicare celulară, cu creșterea masei glandelor paratiroidiene (hiperplazie).

Putem spune, astfel, că hiperparatiroidismul secundar este un mecanism compensator ce apare ca răspuns la hipocalcemia cronică.

Hiperparatiroidism terțiar: La pacienți aflați în stadii avansate de boală renală cronică (insuficiență renală) rezultă o hipercalcemie, determinată de progresia de la hiperplazie a paratiroidelor, la producție autonomă de parathormon, o afecțiune numită și hiperparatiroidism terțiar.

Deși hiperparatiroidismul secundar (HPTHs) este o complicație importantă a bolii renale cronice (BRC) cu consecințe semnificative asupra sănătății și resurselor financiare, rămâne subevaluată și subdiagnosticată în stadiile incipiente ale acesteia. Deoarece este mai des detectată în stadiile avansate ale BRC, HPTHs cu manifestări severe, poate prezenta rezistență la terapie dietetică/dialitică/farmacologică și poate persista chiar și după transplant renal.

Hiperplazia glandelor paratiroide:

Atunci când nivelurile de parathromon persistă la o valoare >800 pg/ml timp de >6 luni, în ciuda tratamentelor medicale exhaustive , proliferarea monoclonală cu hiperplazie nodulară este cel mai probabil prezentă într-un stadiu avansat, împreună cu expresia redusă a receptorilor pentru calciu și vitamina D-3.

Prin urmare, ar trebui luată în considerare paratiroidectomia chirurgicală, mai ales dacă există un spectru larg de tulburări, precum hipercalcemia sau hiperfosfatemia persistentă, calcifiere tisulară sau vasculară, inclusiv calcifilaxis, și/sau agravarea osteodistrofiei.

Paratiroidectomia este asociată cu o rată de supraviețuire cu 15%-57% mai mare la pacienții dializați și, de asemenea, are efect de regresie asupra hipercalcemiei, hiperfosfatemiei, calcificarii țesuturilor, și îmbunătățește densitatea minerală osoasă și calitatea vieții.

HipofuncțiaModificare

Hipofuncția duce la hiperexcitabilitate neuromusculară, scăderea calcemiei, crampe musculare, tetanie.

Hipoparatiroidismul reprezintă o stare patologică excepțională, consecință a îndepărtării tuturor glandelor paratiroide.

Hipoparatiroidismul presupune un deficit de PTH în organism, această afecțiune fiind cel mai frecvent asociată cu lezarea glandelor paratiroide în cursul intervențiilor chirurgicale de la nivelul tiroidei sau chiar îndepărtarea chirurgicală completă a tiroidei.

Instalarea hipoparatiroidismului poate să fie complet asimptomatică, însă, în timp, pacientul prezintă spasme musculare, amorțeală, furnicături la nivelul buzelor, limbii, degetelor, dureri musculare sau oboseală. Pe termen lung se ajunge și la complicații renale, cardiace sau neurologice.

Tratamentul pentru hipoparatiroidism este administrat pe viață și include și schimbări importante la nivel alimentar.[3]

ReferințeModificare

  1. ^ „Scintigrafia paratiroidiana”. www.gaussclinics.com. 
  2. ^ „Valori PTH si calciu in hiperparatiroidism” (în engleză). Gauss Clinics. . Accesat în . 
  3. ^ Clinics, Gauss (). „Ce legătură este între calciu și glandele paratiroide? Scintigrafia paratiroidiană” (în engleză). Gauss Clinics. Accesat în .