Glicogenoliza este procesul biochimic de transformare a glicogenului în glucoză. Dacă luăm în considerare o moleculă alcătuită din n unități de glucoză, atunci aceasta se desface într-o primă etapă în glucoză-1-fosfat și glicogen cu (n-1) unități de glucoză. Catenele ramificate ale glicogenului sunt catabolizate prin eliminarea secvențială a monomerilor de glucoză în procesul de fosforoliză, realizat în prezență de glicogen-fosforilază.[1]

Secvența de reacțiiModificare

Reacția generală de degradare a glicogenului la glucoză-1-fosfat este următoarea:[1]

glicogen(n resturi) + Pi   glicogen(n-1 resturi) + glucoză-1-fosfat

În acest caz, enzima denumită glicogen-fosforilază clivează legătura dintre un rest de glucoză terminală și o ramificație a glicogenului, prin substituția unei grupe fosforil dintr-o legătură de tipul α[1→4].[1]

Glucoză-1-fosfatul este transformat la glucozo-6-fosfat (produs care adesea intră în procesul de glicoliză) în prezența enzimei fosfoglucomutază.[1]

Resturile de glucoză sunt obținute în urma fosforolizei ramificațiilor glicogenului, însă în final rămân doar patru resturi de glucoză într-o ramificație legată α[1→6]. Apoi acționează enzima de deramificare, care va transfera trei dintre cele patru unități de glucoză la capătul unei alte ramificații ale moleculei de glicogen. Astfel, este expus punctul de ramificare α[1→6], care poate fi hidrolizat de către o α[1→6]-glucozidază, iar ultimul rest de glucoză va fi eliminat din fosta ramificație. În acest caz se obține direct glucoza ca metabolit, care va fi fosforilată la glucoză-1-fosfat de către hexokinază.[1]

ReglareModificare

Glicogenoliza este reglată la nivel hormonal cu ajutorul a doi hormoni implicați în metabolismul glucidic (și implicit în menținerea nivelelor sanguine de glucoză): glucagonul și insulina. De asemenea, este stimulată de adrenalină, iar în miocite poate fi stimulată de semnale nervoase.[2]

Vezi șiModificare

ReferințeModificare

  1. ^ a b c d e DL Nelson & MM Cox (). Lehninger principles of biochemistry (ed. 5th). New York: W.H. Freeman. pp. 595–596. ISBN 071677108X. OCLC 191854286. 
  2. ^ Lodish; et al. (). Molecular Cell Biology (ed. 6th). W. H. Freeman and Company. p. 658. ISBN 1429203145. 

Legături externeModificare